Actrița Sandra Bullock a fost hărţuită sexual la vârsta de 16 ani. ”Te simţi aproape paralizat”
Artista a mai spus în acelaşi interviu că a evitat să vorbească public despre incidentul petrecut în adolescenţa ei deoarece s-a temut că în acea epocă nimeni nu ar fi crezut-o, informează Press Association.
Sandra Bullock a devenit astfel cel mai recent star de la Hollywood care a vorbit public despre propria sa experienţă de viaţă în ceea ce priveşte comportamentele sexuale neadecvate după apariţia mişcărilor #MeToo şi Time's Up.
Actriţa americană, care a donat 500.000 de dolari în contul mişcării Time's Up, a acordat un interviu pentru revista InStyle. "E uşor să donezi bani unor persoane care sunt incredibil de curajoase şi deschise", a declarat ea.
"Însă Time's Up nu este doar despre actori - este despre fiecare mamă singură care a fost abuzată, intimidată şi hărţuită sexual şi care încearcă doar să trăiască în siguranţă în fiecare zi. Îmi place şi asociaţia All Raise, care a încheiat un parteneriat cu Time's Up pentru a reduce ecartul existent în ceea ce priveşte finanţarea femeilor şi minorităţilor în industria tehnologiei", a adăugat vedeta americană.
"Este datoria noastră să facem tot ce putem pentru a ajuta. Pot să spun cu certitudine că nu există nicio persoană pe care să o cunosc şi care să nu fi trecut printr-o anumită formă de hărţuire sau care să nu cunoască pe cineva care a trecut prin aşa ceva", a adăugat ea.
"Pentru mine s-a întâmplat când aveam 16 ani. Ajungi să te simţi aproape paralizat şi să te întrebi: 'Oare mă va crede cineva?'. În acele vremuri? Nu. Până de curând, victima era aceea care se simţea ruşinată, nu agresorul", a continuat Sandra Bullock.
"Însă, prin intermediul unor evenimente precum 'March For Our Lives' putem să participăm la proteste paşnice şi să folosim puterea pe care o deţine mass-media. Acum putem să ne creştem copiii pentru ca ei să devină neînfricaţi. Cel puţin, eu sper că îmi cresc copiii în acest fel", a declarat actriţa.
Sandra Bullock a vorbit în acelaşi interviu şi despre copiii ei adoptaţi - Louis, în vârstă de opt ani, şi Laila, în vârstă de cinci ani: "Louis este extrem de sensibil. Îi spun 'fiul meu în vârstă de 78 de ani'. E ca Shecky Greene, un actor american de origine evreiască. E înţelept şi blând. Am văzut aceste lucruri atunci când l-am luat de la orfelinat. Exista în el o anumite măreţie spirituală. Mi-am spus în acel moment: 'Sper să nu o dau în bară'".
"Iar Laila este pur şi simplu neînfricată. E o luptătoare şi acesta este motivul pentru care este printre noi astăzi. A luptat pentru a-şi păstra spiritul intact. Dumnezeule, va realiza lucruri mari. Va aduce o reală schimbare în lume", a mai spus vedeta americană.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!
Sursa: Agerpres
Etichete: MeToo , Sandra Bullock , hartuire sexuala
Dată publicare: 03-05-2018 10:41