Modifica setarile cookie
Toate categoriile

A plecat în vacanță și la întoarcere a avut parte de o surpriză. Ce a făcut un bărbat când a văzut că cineva îi ocupase casa

Un proprietar din Florida a dormit în dulap, înarmat cu un pistol, pentru a-l prinde pe individul care îi ocupase ilegal casa, în timp ce bărbatul se afla în vacanță.  

Proprietarul, al cărui nume nu a fost dezvăluit, s-a întors dintr-o călătorie de șapte luni în Noua Zeelandă, pe 9 iunie, și a constatat că locuința sa din nordul Floridei fusese vandalizată și spartă, a relatat Fox 35 Orlando, citând o declarație a Biroului șerifului din comitatul Marion, relatează agențiile de presă locale, citate de Business Insider.

Hotărât să prindă persoana responsabilă de acest lucru, proprietarul casei a declarat că a dormit într-un dulap, înarmat cu un pistol, și a așteptat întoarcerea spărgătorului.

În jurul orei 20:00, alarma proprietarului a sunat, iar acesta s-a trezit și l-a găsit pe Ze'Moye Brown, în vârstă de 26 de ani, în cameră, a relatat Fox 35 Orlando.

Proprietarul i-a strigat lui Brown să iasă din casă, apoi între cei doi bărbați s-a iscat un scandal cu privire la cine deținea de fapt proprietatea, a precizat postul local de știri.

Citește și
hot canada
Un hoț din Canada a devenit celebru după ce a spart o cofetărie și a început să facă curățenie după el

Proprietarul casei a tras apoi un foc de armă, făcându-l pe Brown să fugă, a precizat Fox 35 Orlando.

Brown a sunat la poliție, spunând că a fost împușcat și susținând că este proprietarul de drept al casei, a relatat DailyMail.com.

Ulterior, el a fost arestat. În timpul unei percheziții, s-a descoperit că avea în posesie metamfetamină și o cantitate mică de marijuana.

Brown a fost acuzat de posesie de droguri, precum și de posesie de marijuana și de violare de domiciliu. El a fost reținut.

El a declarat autorităților că locuia în casă de „câteva luni”, adăugând că ferestrele erau descuiate când a ajuns și că locuința era nelocuită de ani de zile, a relatat Fox 35 Orlando.

Brown a negat că a furat vreun obiect pe care proprietarul a raportat că lipsește, a precizat postul de știri.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult