Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Copiii învață ușor cum să facă programare, încă de la cele mai fragede vârste. ”Mi s-a părut foarte interesant”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Copiii pot învăța programare încă din școala generală. Sunt tot mai multe cursuri care îi pot pregăti pe cei mici.  

Cum alegem corect cursurile pentru copiii noștri și spre direcție să-i îndreptăm, cu tehnologia care se tot schimbă de la o zi la alta.

”Deja vorbim despre importanța acestui domeniu, indiferent pentru ce se pregătesc copiii, pentru că acum, orice ar face și ce se întâmplă acum cu inteligența artificială, va fi în fiecare domeniu pe care il vor aborda atunci când termină școala”, a declarat Alin Chiriac, președinte ADFABER.

”Părinții ar trebui să se gândească să direcționeze copiii către orice e legat de tehnologie. Cel mai important e să plecăm de la capacitatea lor de a înțelege, de la maturitatea lor. Dacă sunt mai micuți, cu siguranță le plac mai mult jocurile și atunci mergem pe o abordare a programării și tehnologiei cu roboței, vizuală- pentru că ăsta e modul prin care ei înțeleg mai bine lucruri complexe, de altfel”, a mai spus Alin Chiriac.

”Mi s-a părut foarte interesant și că o să mă ajute în viitor”

Citește și
joc
Game Development Month la Timișoara și București. Cursuri gratuite de făcut jocuri video pentru elevi

Sara și Anne au prezentat aplicațiile pe care le-au făcut chiar ele.

”Marian Andrei: Cât timp ți-a luat să faci această aplicație?

Anne: Păi, nu foarte mult, un sfert de oră.

Marian Andrei: Doar atât?!?

Anne: Da. Am folosit niște blocks, sunt niște comenzi scrise, eu trebuie doar să le aleg”.

”Marian Andrei: Sara, tu ce ai învățat să faci?

Sara: Am învățat cum să editez un video, cum să fac interviuri și cum să fac review-uri la diferite obiecte. Mi s-a părut foarte interesant și că o să mă ajute în viitor”.

Informațiile complete pot fi aflate din video-ul atașat articolului.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult