Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Victoria lui Trump se vede și pe bursă. Wall Street a deschis pe creștere, dolarul și criptomonedele s-au apreciat

Victoria revendicată de Donald Trump a avut ecouri puternice în economia lumii. Dolarul s-a apreciat față de euro, dar și față de leu.

Iar promisiunile din campanie de susținere a mediului de afaceri au făcut ca bursele să deschidă pe plus, criptomonedele să crească și prețul materiilor prime să scadă, inclusiv cel al petrolului.

Există totuși îngrijorări, mai ales în Europa. Trump a anunțat majorarea taxelor vamale pentru anumite produse.

După ce Donald Trump și-a anunțat victoria, a crescut dolarul. Această evoluție oglindește promisiunile sale de reducere a reglementărilor în mediul american de afaceri, dar și a cotelor de impozitare.

În raport cu moneda americană, euro s-a depreciat și a coborât până la 1,07 dolari. Apetitul pentru moneda unică a scăzut, principalul motiv fiind majorarea taxelor vamale, anunțată de Trump.

Citește și
Donald Trump si Xi Jinping
Xi Jinping l-a sunat pe Donald Trump. Cele trei lucruri pe care China le vrea de acum încolo în relația cu SUA

Dolarul a crescut și în raport cu leul și a ajuns de la 4 lei și 57 de bani la 4 lei și 64 de bani astăzi. Un dolar mai puternic poate să însemne în viitor, dacă va continua această evoluție, o creștere a produselor în lei care sunt tranzacționate în dolari, cum ar fi petrolul.

Criptomonedele, creștere spectaculoasă după realegerea lui Trump

Speculatorii și participanții la piața criptomonedelor au reacțioant de asemenea. Un bitcoin, de pildă, a depășit și 75.000 de dolari aici dimineața și a ajuns la maxime istorice.

Donald Trump s-a declarat un susținător al monedelor digitale, ba chiar a promis în campanie că vă face din Statele Unite „campioana mondială a criptomonedelor”.

Pe de altă parte, pe piețele internaționale multe mărfuri, cum ar fi petrolul, s-au depreciat, pentru moment. Prețul petrolului vă fi influențat în viitor de deschiderea mare pe care o are Donald Trump pentru energiile convenționale și mai puțîn pentru cele verzi.

Efecte au fost și pe burse. Wall Street a deschis în creștere puternică, principalii indici au fost pe verde, la fel și băncile, care pariază pe rate de dobânzi ridicate. Dintre companii, Tesla a avut printre cele mai mari creșteri, de aproape 14%, din moment ce Elon Musk a fost în campania electorală un susțînător declarat al lui Donald Trump.

Deși bursele europene au deschis în creștere, peste zi, investitorii și-au mai pierdut din entuizasm. Deschiderea economiei americane către restul lumii pare să se diminueze.

Claudiu Cazacu, analist piețe externe: „Sunt alegeri de extermă importanță pentru economia globală.Dacă până acum vorbeam de o creștere a economiei americane ce lua cu ea prin exporturi o parte din economia europeană, acum acest mecanism de transmisie ar putea să fie alterat în cele din urmă. Pentru noi în Europa înseamnă o și mai mare presiune de reașezare a unor lanțuri de aprovizionare și a unor lanțuri de desfacere și de căutare a unui nou model de creștere”.

Taxele vamale mai mari anunțate de Trump ar putea aduce majorări de preturi în Statele Unite, dobânzi mari și, implicit, o inflație în creștere.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult