UniCredit crede că România va rata cu mult ținta de deficit, chiar și cu măsurile de austeritate, dar scapă de scorul ”junk”

oameni pe strada
Shutterstock

România va rata cu peste un punct ținta de deficit, în pofida măsurilor de austeritate adoptate de Parlament, dar va scăpa totuși de retrogradarea scorului de țară la ”junk”, apreciază economiștii de la UniCredit.  

România va rata și anul acesta ținta de deficit, în ciuda tuturor măsurilor fiscale asumate de premierul Ilie Bolojan, iar creșterea economică va fi și ea mai mică decât cea prognozată, dar va reuși în schimbă să scape de retrogradarea ratingului de țară la categoria ”junk”, consideră experții de la UniCredit, citați de Profit.

Deși obiectivul de deficit de 7% din PIB pentru 2025 nu va fi atins și un nivel al deficitului peste 8,0% din PIB pare mai probabil, considerăm că măsurile fiscale anunțate sunt suficiente pentru a evita o retrogradare și pentru a menține accesul la fondurile UE”, arată un raport UniCredit Bank România, semnat de economiștii Anca Negrescu, Iulia Corlănescu și Alexander Ragea.

Abia în 2027 ar urma o creștere economică semnificativă a României

UniCredit mai spune că se așteaptă ca economia să crească cu doar 1% în acest an (față de 1,9% în prognoza anterioară) și cu 1,8% în 2026 (față de 2,6% în prognoza precedentă), cu una intre cele mai reduse viteze din regiunea Europei Centrale și de Est, după ce anul trecut a crescut de asemenea mult sub potențial, cu doar 0,8%.

O accelerare ar putea veni din 2027, pe fondul reformelor din sectorul public și al corectării dezechilibrelor. 

Citește și
Muncitori
Canicula „topește” economia României. O zi cu 32 de grade are impactul unei jumătăți de zi de grevă
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
„Filosofia” lui Bolojan: „Măsuri de restabilire al bunului-simţ în administrație”. Cand urmează al doilea pachet fiscal
„Filosofia” lui Bolojan: „Măsuri de restabilire al bunului-simţ în administrație”. Cand urmează al doilea pachet fiscal

Premierul Ilie Bolojan a anunţat, luni, în Parlament, la asumarea răspunderii pe primul pachet de măsuri fiscale, că până la sfârşitul lunii iulie, vor reveni în faţa Parlamentului cu al doilea pachet de măsuri.

Canicula „topește” economia României. O zi cu 32 de grade are impactul unei jumătăți de zi de grevă
Canicula „topește” economia României. O zi cu 32 de grade are impactul unei jumătăți de zi de grevă

Temperaturile caniculare topesc și economia României. În infrastructură, construcții sau servicii angajații lucrează mai puțin, iar companiile sunt obligate să ia măsuri ca să îi protejeze.

Forma finală a pachetului de măsuri fiscale: TVA de 21%, impozite mărite, salarii și pensii înghețate în anul următor
Forma finală a pachetului de măsuri fiscale: TVA de 21%, impozite mărite, salarii și pensii înghețate în anul următor

Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament pentru primul pachet de măsuri fiscale. Pe ultima sută de metri au fost făcute câteva modificări, dar esența a rămas neschimbată.

Sindicatele din Parlament denunţă tăierea abuzivă a sporurilor: Urmează blocaje instituţionale. Ce solicitări au
Sindicatele din Parlament denunţă tăierea abuzivă a sporurilor: Urmează blocaje instituţionale. Ce solicitări au

Sindicaliștii din Senat afirmă că impactul pachetului de măsuri economice pentru care Guvernul își asumă luni răspunderea în Parlament asupra drepturilor lor salariale este un atac „ilegal și cinic”.

Măsurile fiscale pentru salvarea economiei vor scumpi absolut tot. Cu cât vom plăti în plus, de la alimente, la apartamente
Măsurile fiscale pentru salvarea economiei vor scumpi absolut tot. Cu cât vom plăti în plus, de la alimente, la apartamente

Executivul urmează să își asume răspunderea în fața aleșilor pentru noul pachet de măsuri fiscale. Acesta ar urma să aducă bani la buget pentru a reduce deficitul uriaș. Dar va duce și la o scădere a puterii de cumpărare.

Recomandări
“România se poate trezi peste noapte într-o situație infernală”, alimentată de revizionismul lui Trump și Putin | INTERVIU
“România se poate trezi peste noapte într-o situație infernală”, alimentată de revizionismul lui Trump și Putin | INTERVIU

România riscă să intre într-o zonă de insecuritate majoră, într-un context internațional tot mai volatil, în care revizionismul lui Donald Trump și Vladimir Putin ar putea încuraja și alte state din Europa de Est să conteste suveranitatea țărilor vecine.

Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații
Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații

Pe lângă zecile de mii de apartamente în care temperatura este ca în peșteră și nici nu este apă caldă la robinet, în București este afectată și activitatea unor spitale.

Ilie Bolojan cere adoptarea urgentă a reformei administrației publice: „Întârzierea înseamnă cheltuieli mai mari”
Ilie Bolojan cere adoptarea urgentă a reformei administrației publice: „Întârzierea înseamnă cheltuieli mai mari”

Premierul Ilie Bolojan spune că pachetul de reforme din administrația publică trebuie adoptat rapid, deoarece întârzierea duce la cheltuieli mai mari și prelungirea problemelor.