Canicula „topește” economia României. O zi cu 32 de grade are impactul unei jumătăți de zi de grevă

×
Publicitate

Temperaturile caniculare topesc și economia României. În infrastructură, construcții sau servicii angajații lucrează mai puțin, iar companiile sunt obligate să ia măsuri ca să îi protejeze.

Unele firme și instituții se închid complet pe arșiță, altele își reduc programul. Potrivit unui studiu recent, productivitatea muncii scade până la pragul în care fiecare zi fierbinte echivalează cu o jumătate de zi de grevă.

În Iași, șefii de la salubritate au scurtat programul angajaților. Au lucrat cu două ore mai puțin și numai dimineața.

Reporter: Simțiți nevoia să faceți pauze mai des, în această perioadă?

Muncitor: „Da, mai stau la umbră, beau apă.”

Un inginer constructor le-a dat pauze cât de des a putut muncitorilor aflați pe un șantier din oraș.

Denis Lăcătușu, inginer constructor: „În medie, ar fi o pauză de 10 minute la fiecare oră pentru o gură de aer, pentru a bea apă.”

Pe de altă parte, angajații care au putut evita ieșirile pe teren au făcut-o. Comenzile de mâncare cu livrare la birou sau acasă au crescut cu 20%. Aglomerația de aici este un semn că mulți angajați nu au mers luni la muncă sau nu au ieșit din birourile cu aer condiționat, nici măcar ca să își ia de mâncare.

Cod roșu și în economie

Potrivit unui studiu realizat de Allianz Research, codul roșu de caniculă aduce cod roșu și în economie. Raportul compară impactul unei zile cu temperaturi peste 32 de grade cu jumătate de zi de grevă.

Dar cum se traduce canicula la locul de muncă?

Andreea Iacobuța, Facultatea de Economie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”: „Bunăstare la locul de muncă ceva mai scăzută, lipsă de chef, de ce nu? Poate chiar cu întreruperea activităților economice. Putem vorbi și de o degradare a stării de sănătate și mai departe toate acestea antrenează niște costuri economice.”

Romeo Asiminei, sociolog: „O scădere a capacității de concentrare. Volumul de muncă scade odată cu creșterea temperaturii.”

Roxana Ichim, specialist Resurse Umane: „Pentru fiecare grad peste 30 de grade, se scad anume 4 procente din productivitate. Deci ajungem și undeva la 20 de procente.”

Potrivit studiului, căldura excesivă ar putea duce, în România, la scăderea PIB-ului cu 0,6 procente.

În Germania, pierderea este estimată la doar 0,1 la sută. În schimb, în Spania, unde s-au înregistrat și 46 de grade la umbră, vorbim de minus 1,4 la sută.

Organizația Internațională a Muncii estimează că stresul termic va reduce orele de lucru potențiale la nivel global cu 2,2% până în 2030.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62558311
Forma finală a pachetului de măsuri fiscale: TVA de 21%, impozite mărite, salarii și pensii înghețate în anul următor

Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament pentru primul pachet de măsuri fiscale. Pe ultima sută de metri au fost făcute câteva modificări, dar esența a rămas neschimbată.

62558258
Păduri întregi din România au început să se usuce, atacate de o insectă care se răspândește necontrolat

Slăbite de secetă și atacate de o specie de gândaci care se răspândește tot mai mult, pădurile de stejar ale țării au început să se usuce.

62558297
Urmărire ca în filme în Baia Mare, după ce un şofer beat a refuzat să oprească. Pasagerul a aruncat o armă din mașină

Urmărire în viteză pe un bulevard intens circulat din Baia Mare. Un șofer de 44 de ani a gonit cu poliția pe urme, iar la un moment dat, pasagerul din dreapta sa a aruncat pe geam o trusă medicală, în care a fost găsit un pistol.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.