TVA ar putea crește de la începutul anului următor. Care ar fi persoanele cele mai afectate

62483811
Shutterstock

Anul viitor am putea vedea o creştere a TVA-ului, iar majorarea ar putea fi de 2 - 3 puncte procentuale, a declarat, luni, Alexandra Smedoiu, preşedintele Asociaţiei CFA România, la lansarea raportului "FY25 Macroeconomic Outlook".  

„Anul acesta se pare că mergem din nou spre un deficit bugetar foarte mare, ceea ce înseamnă că spre finalul anului trebuie să ne gândim deja la măsurile pentru anul următor. Dacă ne uităm la componenţa veniturilor fiscale aş spune că cea mai probabilă este o creştere în zona de TVA, taxa pe valoare adăugată, taxarea consumului, pentru că consumul este cel care a susţinut până acum economia şi este considerată şi cea mai puţin dăunătoare taxă, în sensul că afectează mai puţin afacerile, investiţiile şi mai mult zona de consum. Deci, din punctul acesta, spun că cea mai probabilă este creşterea TVA. În plus, ca şi cotă standard 19% suntem sub media Uniunii Europene, care este 21% şi există, bineînţeles şi multe tranzacţii care sunt făcute cu cote reduse, 0, 5, 9%. Probabil că vom vedea şi o reaşezare în zona aceasta. Mă aştept ca lucrurile acestea să fie discutate în spaţiul public şi anunţate probabil în decembrie. Sigur, avem o schimbare de guvern în decembrie şi probabil acesta este motivul pentru care lucrurile nu sunt clare", a spus Alexandra Smedoiu.

Ea a afirmat că modificarea ar putea să fie aplicată de la 1 ianuarie 2025. Alexandra Smedoiu a menţionat că, dacă România nu va lua măsuri, vor exista presiuni din partea creditorilor internaţionali şi va trebui să intervenim în cursul anului viitor.

De asemenea, ea a declarat că majorarea ar putea fi de 2 - 3 puncte procentuale, depinde de datele de la finalul anului.

„Când spun 2 - 3 s-ar putea să nu vorbim doar de cota nominală ci şi de reaşezarea tranzacţiilor care sunt cu cote reduse astfel încât per total să putem încasa mai mult. Sigur că întotdeauna când există o creştere a taxei există şi un efect de descurajare a consumului. Deci, creşterea nu se va vedea 1 la 1 în veniturile fiscale, însă acesta este un risc pe care va trebui să ni-l asumăm pentru a putea să realizăm o creştere pe zona de venituri fiscale", a spus Alexandra Smedoiu.

Citește și
Transportatorii se confruntă cu scumpiri record la motorină. Guvernul Bolojan promite compensații până în 2027
Transportatorii se confruntă cu scumpiri record la motorină. Guvernul Bolojan promite compensații până în 2027

Potrivit preşedintelui CFA România, majorarea TVA afectează pe absolut toată lumea însă preponderent pe cei cu salarii mai mici, pentru că la nivelul acela se cheltuie cel mai mult pe parte de consum. Ea a afirmat că va fi interesant de văzut dacă vor exista măsuri de compensare pe partea acesta.

La rândul său, Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al CFA România, a declarat că anul viitor am putea avea un şoc inflaţionist cauzat de creşterea fiscalităţii.

„TVA-ul e foarte probabil să se majoreze. Asta va însemna o majorare a inflaţiei cu un echivalent. De exemplu, două puncte procentuale creştere de TVA înseamnă două puncte creştere de inflaţie. Deci de la undeva 4,5% anul acesta s-ar putea să ajungem din nou la 6% inflaţie, după care procesul dezinflaţionist va fi reluat", a spus Adrian Codirlaşu.

El a afirmat că spre finalul anului am putea reveni la o inflaţie de 4%.

Totodată, el a menţionat că anul acesta mai există o şedinţă de politică monetară a Băncii Naţionale a României în noiembrie şi este posibilă o reducere a ratei de dobândă cu 25 puncte de bază, iar anul viitor sunt posibile patru sau chiar mai multe reduceri, dar va depinde de ceea ce se întâmplă cu rata inflaţiei.

Conform raportului, anul acesta România ar putea înregistra o creştere economică de 1,5 - 1,7%, iar pentru anul viitor 1% sau recesiune.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 23.000.000€ din România prinde contur: ”Sper să fie dat în funcțiune anul acesta”
Stadionul de 23.000.000€ din România prinde contur: ”Sper să fie dat în funcțiune anul acesta”
Citește și...
Transportatorii se confruntă cu scumpiri record la motorină. Guvernul Bolojan promite compensații până în 2027
Transportatorii se confruntă cu scumpiri record la motorină. Guvernul Bolojan promite compensații până în 2027

Petrolul a depășit pragul psihologic de 100 de dolari pe baril, iar motorina în România se apropie rapid de 9 lei pe litru. Guvernul încearcă să atenueze impactul asupra economiei prin măsuri pentru transportatori.

Finanțele propun compensarea motorinei pentru transportatori până la finalul lui 2026: sprijin de 85 de bani pe litru
Finanțele propun compensarea motorinei pentru transportatori până la finalul lui 2026: sprijin de 85 de bani pe litru

Ministerul Finanţelor anunţă, joi, că a elaborat un proiect prin care propune extinderea sprijinului pentru transportatori, prin compensarea creşterii preţului la motorină până la finalul anului 2026. 

Consiliul Fiscal: Problema deficitului „a fost cauzată nu de investiții, ci de stimularea excesivă a consumului”
Consiliul Fiscal: Problema deficitului „a fost cauzată nu de investiții, ci de stimularea excesivă a consumului”

Consiliul Fiscal a evaluat proiectul de buget pe 2026, apreciind că datele utilizate sunt realiste, dar avertizând că atingerea țintelor depinde crucial de evoluția conflictului din Orientul Mijlociu.  

Recomandări
Ce documente a semnat Volodimir Zelenski la Palatul Cotroceni. Nicușor Dan: ”Este un moment important în relaţia noastră”
Ce documente a semnat Volodimir Zelenski la Palatul Cotroceni. Nicușor Dan: ”Este un moment important în relaţia noastră”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se află, joi, în România, într-o vizită oficială. El a fost primit cu onoruri militare de şeful statului român, Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, unde a semnat mai multe documente importante.

Guvernul a aprobat bugetul pe 2026. Bani de la stat pentru motorina transportatorilor, salariul minim crește de la 1 iulie
Guvernul a aprobat bugetul pe 2026. Bani de la stat pentru motorina transportatorilor, salariul minim crește de la 1 iulie

Guvernul a adoptat joi seară legea bugetului pe 2026, iar salariul minim va crește de la 1 iulie. În plus, transporatorii vor beneficia de o compansare a creșterii prețurilor la motorină.

Război în Iran, ziua 13. Teheranul amenință: „Orice invazie va face ca Golful Persic să curgă cu sângele invadatorilor”
Război în Iran, ziua 13. Teheranul amenință: „Orice invazie va face ca Golful Persic să curgă cu sângele invadatorilor”

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a 13-a zi și nu dă semne că s-ar apropia de final. Teheranul atacă în toate direcțiile, iar Israelul declară că ofensiva militară, lansată alături de SUA, va continua "fără limită de timp".