Salariile în Germania au crescut cu un nivel record de 3,8% în primul trimestru din 2024

62453293
Shutterstock

Salariile reale în Germania au crescut cu un nivel record de 3,8% în primul trimestru din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023.

Datele au fost publicate de Oficiului Federal de Statistică (Destatis), sporind speranţele în majorarea consumului, care ar stimula redresarea celei mai mari economii europene, transmite DPA şi Reuters.

Este al patrulea trimestru de creştere consecutivă a salariilor reale şi cel mai semnificativ avans de când Destatis a început publicarea datelor, în 2008.

Salariile nominale au urcat cu 6,4% în primul trimestru din 2024, a doua cea mai ridicată creştere înregistrată vreodată. În condiţiile în care inflaţia s-a situat în perioada respectivă la 2,5%, preţurile de consum au afectat mai puţin puterea de cumpărare.

Datele marchează o schimbare a tendinţei pentru germani, care s-au confruntat cu un declin al salariilor reale de la finalul lui 2021 şi până în primul trimestru din 2023.

Citește și
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

"Revenirea puterii de cumpărare pentru o mare masă de oameni ar trebui de asemenea să fie reflectată în creşterea semnificativă a cererii de consum în următoarele luni. Prin urmare, consumul va deveni un pilon important al redresării economiei", a apreciat Sebastian Dullien, economist la Institutul IMK.

Conform datelor GfK, încrederea consumatorilor germani s-a redresat pentru a patra lună consecutiv în iunie, pe fondul aşteptărilor privind majorarea salariilor şi a îmbunătăţirii perspectivelor economice.

Pe lână majorarea salariilor conform prevederilor contractelor colective de muncă, veniturile au crescut şi de pe urma bonusurilor pentru compensarea inflaţiei, plătite de multe firme germane, care sunt scutite de impozite pentru o valoare de până la 3.000 euro.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Transparența salarială, obligatorie în România. Candidații vor ști ce salarii ar putea primi înainte de a aplica pentru job
Transparența salarială, obligatorie în România. Candidații vor ști ce salarii ar putea primi înainte de a aplica pentru job

În mai puțin de o jumătate de an, companiile din România vor fi obligate să publice salariile pentru locurile de muncă scoase la concurs. 

Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe
Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe

În pregătirea bugetului pentru anul acesta, premierul Ilie Bolojan a început consultările cu primari din toată țara, despre cum ar urma să fie împărțiți banii. Administrația locală așteaptă simulările și scenariile de la Ministerul Finanțelor.

Recomandări
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos

Donald Trump a conturat „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda, după o întâlnire cu șeful NATO, Mark Rutte, la Forumul Economic Mondial.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.