Moneda euro a trecut pragul de 4,97 lei. Urmează o perioadă tulbure în economia europeană, care se va resimți și în România
Your browser doesn't support HTML5 video.
Un euro mai scump aduce însă creșteri de prețuri, deci duce la scăderea puterii de cumpărare. Urmează o perioadă tulbure în economia europeană care se resimte și în Romania.
Conform ultimelor date oficiale, managerii români au amânat, pentru moment, investițiile și angajările.
Indiferent de domeniul de activitate, de la industria prelucrătoare și construcții până la servicii, activitatea economică va stagna în următoarea perioadă, avertizează managerii.
Ei estimează că firmele își vor restrânge activitatea, nu vor mai investi în proiecte noi și vor opri pentru moment angajările. La sondajul Institutului Național de Statistică au participat peste 9.000 de manageri de firme.
Vlad Iliescu, manager: „În momentul în care crești prețurile poți să speri că în continuare îți va merge businessul, dar este posibil ca anumite businessuri care nu sunt de bază sau esențiale pentru populație să dispară.”
Singurii optimiști sunt managerii din sectorul comerțului cu amănuntul, care cred că volumul comenzilor va crește în perioada următoare, mai ales că se apropie Black Friday și reducerile de sărbători.
Cu o creștere sub 1%, în al doilea trimestru al acestui an, față de cel anterior, economia noastră dă semne clare de încetinire. În prima jumătate a anului, industria și agricultura au frânat puternic, din cauza crizei energetice și a secetei. La fel se întâmplă și în zona euro, adică țările care folosesc moneda unică.
Germania, marea forță a continentului, a înregistrat deja două trimestre de scădere economică, iar specialiștii și-au redus și mai mult previziunile.
Produsul Intern Brut al cele mai mari economii europene ar putea scădea chiar cu 0,6%.
Christian Năsulea, profesor de economie mondială: „Industria germană este profund constrânsă de absența resurselor energetice necesare, lucru care afectează competitvitatea Germaniei și care nu are cum să nu se răsfrângă asupra României, având în vedere că Germania este principalul nostru partener comercial. ”
Recent, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare a modificat prognoza de creștere economică a României, la 1,8% cu 0,7 procente mai puțin decât estimarea inițială.
Sursa: Pro TV
Etichete: romania , euro , crestere , economie , banca europeana
Dată publicare: 28-09-2023 19:24