Captură de droguri în valoare de 8 milioane de euro, în Thailanda. Cantități enorme din „drogul care te face să o iei razna”

62390270
Shutterstock

Poliţia thailandeză a făcut una din cele mai importante capturi de droguri ilegale realizată vreodată în regatul asiatic, având o valoare estimată la 8 milioane de euro.

 

Forţele de ordine au confiscat în apropiere de Bangkok circa 15 milioane de comprimate de metamfetamină (supranumită „yaba"), 400 de kilograme de cristale meth (sau „ice", gheaţă), precum şi heroină, între altele, a menţionat Torsak Sukwimol, directorul poliţiei naţionale, transmite AFP.

Patru persoane au fost arestate în cursul operaţiunii desfăşurate miercuri seara într-un local din Nakhon Pathom.

„Este una din cele mai mari capturi de droguri realizată vreodată", a asigurat şeful poliţiei, conform Agerpres. 

Valoarea totală estimată a acesteia este de 300 de milioane de bahţi (7,8 milioane de euro).

Torsal Sukwimol a fost numit recent în funcția de şef al poliţiei din Thailanda.

„Triunghi de aur"

Thailanda, împreună cu Laos şi Myanmar, formeaza un așa-zis „triunghi de aur”, o zonă recunoscută pentru producţia de droguri din Asia de sud-est.

În 2022, Thailanda a confiscat peste 540 de milioane de comprimate de „yaba" (care se traduce prin „drogul care te face să o iei razna"), adică mai mult decât dublu faţă de 2017, potrivit datelor colectare de Biroul ONU de combatere a drogurilor şi criminalităţii.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62320325
Putin mizează totul pe armată. Rusia își majorează bugetul apărării cu aproape 70% în 2024
Cheltuielile militare ale Rusiei vor creşte cu aproape 70% în 2024, potrivit unui document al Ministerului de Finanţe publicat joi, o decizie care ilustrează hotărârea Moscovei de a-şi continua intervenţia militară în Ucraina.
62340860
Un francez s-a aruncat dintr-o mașină care gonea pe autostrada A1. Ce se întâmplase
Un francez s-a aruncat dintr-o mașină aflată în mers, pe autostrada din zona orașului Arad. Bărbatul s-ar fi certat cu iubita lui, aflată la volan.
62390262
Un rus a sesizat poliția după ce o femeie cu care a Ieșit la întâlnire a refuzat să plătească partea ei din nota de plată
Un tânăr în vârstă de 28 de ani, rezident al Moscovei, a făcut un pas neobișnuit și s-a prezentat la sediul poliției pentru a reclama o întâmplare deranjantă, petrecută în timpul unei întâlniri romantice.