Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ministrul Economiei: Stocurile de alimente sunt suficiente, nu trebuie să cumpărați în exces

Cozile care se creează la supermarketuri pot fi un eventual focar de infecţie, deoarece nu se poate respecta distanţa de un metru, iar stocurile de alimente sunt suficiente şi nu este nevoie să se cumpere excesiv, susţine ministrul Economiei, Virgil Popescu.

De asemenea, el a dat asigurări că în momentul de faţă nu există criză alimentară nici în România, nici în Europa.

"S-a creat aşa o panică în populaţie şi cred că trebuie să ne calmăm. Stocurile de alimente sunt suficiente, nu este nevoie să se creeze cozi şi să se cumpere excesiv de mult, pentru că asta nu aduce nimic bun. Chiar dacă, eventual, în fazele ulterioare, aşa cum a fost la Maramureş, se va restricţiona circulaţia în timpul zilei, ea va fi permisă pentru a merge la lanţurile de magazine, să te aprovizionezi, la alimentară sau la farmacii'', a afirmat ministrul, potrivit Agerpres.

''În momentul de faţă eu cred că aceste cozi care se creează la supermarketuri pot fi un eventual focar de infecţie, oamenii neputând să respecte, chiar cu coşuri cu tot, să respecte distanţa de un metru atunci când stau la coadă, plus că se creează o stare de panică în populaţie şi uite aşa se rostogoleşte ca un bulgăre de zăpadă. Vezi rafturile magazinelor goale până ei apucă să le aprovizioneze din nou şi creează o stare psihologică, după părerea mea, care nu are ce căuta. Nu există criză alimentară în momentul de faţă în România, nu există criză alimentară în Europa şi nu văd de ce ar trebui să ne baricadăm, să ne umplem cămările cu alimente", a afirmat ministrul'', a adăugat acesta.

''Culoare verzi'' de aprovizionare

 

Citește și
Virgil Musta
Cum să te protejezi de coronavirus. Medicul Virgil Musta spune că mănușile sunt o capcană

În ceea ce priveşte aprovizionarea, şeful de la Economie a făcut referire la acele "culoare verzi", care există în spaţiul european, subliniind că lanţul de aprovizionare nu este întrerupt.

"Există 'culoare verzi' în spaţiul european, culoare de aprovizionare. Colegul meu, domnul ministru Bode (ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode - n. r.) s-a zbătut împreună cu alţi colegi miniştri şi au obţinut acest lucru. Nu există această problemă. Eu, de exemplu, am venit dinspre Drobeta Turnu Severin la Bucureşti aseară şi am văzut camioane care circulau. Mai puţine maşini, dar camioane de marfă care circulau. Deci, este clar că în România şi în Europa - şi erau şi cu numere străine şi cu numere româneşti - există culoare de aprovizionare şi nu vor fi probleme de acest gen. Este evident posibil să meargă în vamă mai încet, dar culoarele există şi lanţul de aprovizionare nu este întrerupt", a explicat el.

Transportatorii de mărfuri vor avea la dispoziţie pe teritoriul României cinci culoare de tranzit, au anunţat, luni seara, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Ministerul Afacerilor Interne.

Cele două instituţii, au precizat, într-un comunicat, că, în contextul discuţiilor purtate la nivel european cu privire la asigurarea unor culoare de tranzit pentru transportul de marfă care să permită operatorilor din industria de profil, din statele membre ale UE şi non-UE, să îşi desfăşoare activitatea în condiţii normale, au decis cinci trasee de tranzit pe teritoriul României.

Traseele de tranzit pe teritoriul României

 

Astfel, pentru Culoarul 1, există două variante: varianta 1 Nădlac (punct trecere frontieră) - Arad - Timişoara - Lugoj - Ilia - Deva - Simeria - Sebeş - Sibiu - Râmnicu Vâlcea - Piteşti - Bucureşti - Giurgiu (punct trecere frontieră) şi varianta 2 Borş (punct trecere frontieră) - Oradea - Cluj Napoca - Alba Iulia - Sebeş - Sibiu - Râmnicu Vâlcea - Piteşti - Bucureşti - Giurgiu (punct trecere frontieră). Culoar suplimentar de la Bucureşti la Constanţa A2.

Culoarul 2 începe la Giurgiu (punct trecere frontieră) şi continuă cu Bucureşti - Urziceni - Buzău - Focşani - Bacău - Suceava - Siret (punct trecere frontieră).

Culoarul 3 este format din Nădlac (punct trecere frontieră) - Arad - Timişoara - Lugoj - Caransebeş - Orşova - Drobeta Turnu Severin - Şimian - Maglavit - Calafat (punct trecere frontieră), iar Culoarul 4 se situează între Moraviţa (punct trecere frontieră) - Timişoara - Arad - Oradea - Satu Mare - Halmeu (punct trecere frontieră).

Culoarul 5 se întinde între Nădlac (punct trecere frontieră) - Arad - Timişoara - Lugoj - Ilia - Deva - Simeria - Sebeş - Sibiu - Braşov - Târgu Secuiesc - Lepşa - Focşani - Tesila - Tecuci - Bârlad - Huşi - Albiţa (punct trecere frontieră).

Culoarul 5 începe de la punctul de trecere a frontierei PCTF Nădlac, precizează autorităţile.

"Prin stabilirea acestor culoare, se asigură operatorilor de transport un instrument predictibil necesar pentru desfăşurarea activităţii. Astfel, transportul de marfă, inclusiv de alimente, echipamente medicale, precum şi medicamente, va avea continuitate, protecţie şi siguranţă în starea de urgenţă, pentru limitarea infectării cu noul coronavirus SARS-COV 2", se spune în comunicatul comun al celor două ministere.

Prevederile Comisiei Europene

 

Comisia Europeană (CE) a emis luni noi prevederi practice în legătură cu modul de punere în aplicare a Orientărilor privind gestionarea frontierelor, în scopul de a menţine circulaţia mărfurilor pe tot teritoriul UE pe durata actualei pandemii, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Pentru a se asigura că lanţurile de aprovizionare din întreaga UE continuă să funcţioneze, se solicită statelor membre să desemneze neîntârziat toate punctele interne corespunzătoare de trecere a frontierei din cadrul reţelei transeuropene de transport (TEN-T) ca puncte de trecere a frontierei pentru "culoarele verzi". Punctele de trecere a frontierei pentru ''culoarele verzi" trebuie să fie deschise tuturor vehiculelor de marfă, indiferent de natura mărfurilor pe care le transportă.

Trecerea frontierei, inclusiv toate verificările şi controalele medicale, nu trebuie să dureze mai mult de 15 minute, afirmă Executivul comunitar.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult