Produsele care vor avea un afiș special în magazine. Ordinul dat de ANPC

×
Publicitate

Apar primele măsuri, în lupta cu practica, prin care produsele „pierd în greutate", dar rămân la fel de scumpe.

Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au publicat afișul pe care magazinele ar trebui să îl lipească la raft, așa cum s-a întâmplat și în Franța, în dreptul produselor afectate.

Asta, în condițiile în care cel puțin 20% dintre produsele din magazine sunt afectate de această practică.

Responsabilii propun ca această etichetă să fie afişată la vedere în magazine, pentru a semnaliza la raft produsele cărora fabricanţii ori procesatorii le-au modificat gramajul, fără să schimbe și prețul.

Lângă poza produsului vizat va trebui scris vizibil și textul "Acest produs a fost modificat sub aspectul cantității, chiar în condițiile existenței aceluiași preț de vânzare". Afișul va fi lipit în dreptul prețului, în așa fel încât clienții să îl vadă fără probleme. Totodată, comercianții vor avea obligația să treacă vizibil și prețul pe kilogram sau litru.

Citește și
Românii și-au schimbat modul în care cumpără locuințele. Tot mai mulți clienții vin la negocieri cu ingineri și arhitecți
Românii și-au schimbat modul în care cumpără locuințele. Tot mai mulți clienții vin la negocieri cu ingineri și arhitecți

Sebastian Hotca, președintele interimar al ANPC: „În momentul în care se aplică acest ordin, se aplică pentru toate produsele care se află la raft. Pentru toate produsele care se comercializează este necesară îndeplinirea acestei obligații. ANPC se va ocupa de verificări”.

Textul propus de inspectori pentru a fi trecut pe eticheta semnalizatoare este interpretabil, spun reprezentanții retailerilor, care cer o variantă mai clară.

George Bădescu, președintele Asociației Marilor Rețele Comerciale: „Este important să înțelegem exact ce se dorește pentru a evita situațiile în care poate, eu știu, un comportament normal de piață poate fi, la un moment dat, catalogat ca fiind circumscris acestui fenomen. În zilele următoare avem programate mai multe întâlniri, vom elabora și un document de poziție.”

Acest model, care le-a fost inspirație autorităților de la noi, a fost testat deja de un lanț de magazine din Franța, unde au apărut și efectele. Afișele au iscat un conflict între comercianți și producători, iar aceștia din urmă, când au văzut că le scad vânzările, au schimbat foaia.

Georgeta Dumont, româncă stabilită în Franța: Producătorii au revenit la negocieri și au decis să scadă prețurile, pentru a nu mai fi indicați astfel la raft, ca fiind producători care au scăzut cantitatea, crescând prețurile”.

Reprezentanții magazinelor susțin că cel puțin 20% dintre produsele existente acum la raft sunt afectate de practica scăderii tăcute a gramajului. Pe lângă aceasta, în ultimii doi ani, s-au conturat și alte "tendințe".

O altă practică întâlnită este și așa numitul "cheapflation", care vine din englezescul "cheap", și înseamnă ieftin, plus inflație. Cu alte cuvinte, unii producători sau procesatori înlocuiesc din ingrediente cu unele mai ieftine. De exemplu, în loc de unt pun margarină, sau în loc de ulei de măsline pun ulei de palmier. La final, nu scad și prețul, cu toate că ingredientele folosite sunt mai ieftine.

O anchetă făcută de un ONG în Franța, de exemplu, a scos la iveală mai multe produse consacrate cărora producătorii le-au schimbat discret rețetele și ingredientele pentru a nu ieși în pierdere. 

Articol recomandat de sport.ro
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Citește și...
Românii și-au schimbat modul în care cumpără locuințele. Tot mai mulți clienții vin la negocieri cu ingineri și arhitecți
Românii și-au schimbat modul în care cumpără locuințele. Tot mai mulți clienții vin la negocieri cu ingineri și arhitecți

Se schimbă modul în care își cumpără românii locuințele. Înainte să plătească zeci sau sute de mii de euro, tot mai mulți cumpărători analizează atent și cântăresc fiecare detaliu. 

Deputaţii europeni se pregătesc să suspende acordul comercial dintre UE şi Statele Unite
Deputaţii europeni se pregătesc să suspende acordul comercial dintre UE şi Statele Unite

”Palma” dată de Curtea Supremă americană lui Donald Trump în privinţa taxelor vamale ar putea pune în discuţie acordul UE-Statele Unite încheiat în vara anului 2025. 

Proiect: Chiriile locuințelor AFI s-ar putea majora de aproape 10 ori, dar și așa vor fi încă mult sub piața liberă
Proiect: Chiriile locuințelor AFI s-ar putea majora de aproape 10 ori, dar și așa vor fi încă mult sub piața liberă

Tariful de bază pentru închirierea locuinţelor convenabile va fi de 8 lei/mp, conform unui proiect care urmează să fie dezbătut în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei.

Recomandări
Românii și-au schimbat modul în care cumpără locuințele. Tot mai mulți clienții vin la negocieri cu ingineri și arhitecți
Românii și-au schimbat modul în care cumpără locuințele. Tot mai mulți clienții vin la negocieri cu ingineri și arhitecți

Se schimbă modul în care își cumpără românii locuințele. Înainte să plătească zeci sau sute de mii de euro, tot mai mulți cumpărători analizează atent și cântăresc fiecare detaliu. 

Guvernul renunță la prevederea ca șoferii care nu își plătesc amenzile să rămână automat fără permis auto
Guvernul renunță la prevederea ca șoferii care nu își plătesc amenzile să rămână automat fără permis auto

La propunerea Ministerului Justiției s-a scos din OUG privind reforma administrației prevederea care spune că șoferii care nu își plătesc amenzile rutiere în termen de 90 de zile riscă suspendarea automată a permisului de conducere.

Renașterea capitalului românesc. Cinci exemple de afaceri străine din România cumpărate de români
Renașterea capitalului românesc. Cinci exemple de afaceri străine din România cumpărate de români

România trece printr-o epocă de aur a antreprenorilor locali, în ciuda dificultăților economice cu care se confruntă. Așa am ajuns ca, într-un timp scurt, să asistăm la preluări spectaculoase ale unor afaceri străine de către companii românești.