Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Legea europeană care va elimina dublul standard: ”Un brand, acelaşi produs”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Analizele de laborator arată că în cel puțin 30 la sută din cazurile semnalate exista dublu standard.

Asta susține comisarul european pentru protecția consumatorilor, care a și inițiat acordul în baza căruia, din această vară, Uniunea Europeană va avea legislație și sancțiuni uriașe pentru a împiedica dublul standard la mărfurile sub aceeași denumire. "Același brand, exact același produs și în România, și în restul Uniunii", aceasta e prima regulă deja aprobată.

Campania Știrilor PRO TV E.U. YES LA VOT vă arată cum vor fi eliminate diferențele și cât de mari vor fi sancțiunile pe pieţele din statele membre.

Ştirile PRO TV demarau în 2017 campania "Standard pentru Est", în care v-am prezentat, cu dovezi clare, diferenţele dintre mărfurile aparţinând aceloraşi producători, dar pentru pieţe diferite.

Am comparat produse alimentare, detergenţi, parfumuri şi alte mărfuri de la noi, cu cele din Franţa, Germania sau Italia şi am găsit numeroase cazuri în care la ambalaj identic, conţinutul şi gustul erau diferite.

Citește și
Alimente cu dublu standard
Comisia Europeană ia măsuri în cazul produselor cu dublu standard

Situaţii similare sunt şi pe alte pieţe din Est. Însuşi comisarul european pe protecţia consumatorilor, care vine din Cehia, povesteşte că şi fiul ei a descoperit dublul standard când s-a mutat cu ea în Belgia.

Věra Jourová, comisarul european pe protecţia consumatorilor: ”Fiul meu chiar de curând a cumpărat unt sărat la Bruxelles, de la un brand şi apoi a cumpărat acelaşi produs în Cehia. Şi a fost aşa supărat. Mi-a spus: ”Mama, fă ceva în privinţa asta!” Erau diferite. Şi m-am uitat, produsele erau la fel. Suntem în România şi oamenii au aceeaşi frustrare ca în ţara mea, în Cehia, în Slovacia, în ţările nou membre, unde oamenii se simt înşelaţi, pentru că pe pieţele noastre produsele au mai puţină carne, mai puţine fructe, mai puţină substanţă activă."

Compararea a inclus probe de laborator făcute la Galaţi şi Bucureşti, iar rezultatele au dezvăluit ingrediente, reţete şi procese de fabricaţie diferite şi în unele cazuri chiar etichete diferenţiate, sub acelaşi brand.

Prof. dr. Petre Alexe, Facultatea de Chimie Alimentară Dunărea de Jos Galaţi: "Dacă ele au fost comandate în procese diferite, ele vor fi produse diferite.”

Am sesizat autorităţile române, care au început propriile verificări. Din start, guvernanţii s-au arătat reticenţi faţă de eventuale comparaţii şi au invocat diverse motive pentru care investigaţia să fie tărăgănată.

Într-un final, au întocmit un raport şi l-au trimis la Comisia Europeană. Au trecut doi ani, timp în care românii plecaţi peste hotare, mai ales cei angajaţi în liniile de producţie din Vest, au ştiut cum se aplică dublul standard. Una se trimite din abator către estul şi alta către vestul Europei, aşa sună mărturia mai multor români care lucrează în Germania.

"Dacă avea șorici, păr, o băga la piaţă către România…" - mărturisea un angajat.

Noi reguli pentru eliminarea dublului standard

 

În 2019, parlamentarii europeni au ajuns la un acord, iar Comisia Europeană anunţa noi reguli pentru eliminarea dublului standard. Comisarul pentru consumatori ne-a explicat că vor fi eliminate produsele cu dublu standard de pe pieţele din cadrul Uniunii, iar amenzile pentru producători vor fi uriaşe. Cea mai mică sancţiune reprezintă 4% din cifra de afaceri.

Věra Jourová, comisarul european pe protecţia consumatorilor: "E pentru prima dată când interzicem oficial, acest dublu standard.  Nu vor avea nicio şansă să justifice diferenţele. Deci, nu vor putea avea produse diferite pentru pieţele din Vest şi Est. Un brand, acelaşi produs, asta e prinipiul noii legislaţii."

Costel Stanciu, preşedinte ONG APC: "Românii nu îşi cunosc drepturile… în Germania, dacă iese un raport, acea firmă dispare, la noi se vinde aproape orice."

Aşa că producătorii vor fi obligaţi să schimbe complet ambalajul acelor produse cu reţeta diferită, în funcţie de ţările de destinaţie şi cel mai probabil vor apărea sub branduri, firme noi, derivate, sub umbrela marilor producători. E modul în care, chiar dacă mai târziu, Uniunea Europeană se autocorectează şi face asta pentru a-şi proteja toţi consumatorii, fie că sunt români, cehi, nemţi sau francezi. Toţi au drepturi egale, toţi trebuie să nu fie induşi în eroare şi să primească aceeaşi marfă, în cadrul Uniunii.

Věra Jourová, comisarul european pe protecţia consumatorilor: "Am pus presiune nu numai pe instituţiile europene, ci am început deja şi pe producători. Revizuiţi-vă activitatea, nu mai tolerăm acest dublu standard, trebuie să schimbaţi compoziţia produselor, altfel veţi avea o mare problemă!"

Sorin Mierlea, preşedinte Asociația pentru Protecția Consumatorilor:  ”Vor putea fi ambalaje doar pentru România sau pentrul estul Europei, dar măcar atunci vom şti ce cumpărăm. Banii sunt la noi şi putem să alegem un produs în detrimentul celuilalt." Instituţiile europene pregătesc şi o listă neagră cu cei în culpă, învăţaţi să trimită în Est alimente, detergenţi sau produse costimetice mai slabe calitativ decât cele din Vest. Uniunea Europeană va pune la punct un mecanism mai sever de control: vor apărea norme noi, în baza cărora, autorităţi din mai multe ţări vor putea da amenzi aceluiaşi producător.

Věra Jourová, comisarul european pe protecţia consumatorilor: "Acum doi ani, nimeni nu credea şi nu recunoştea, la nivelul întregii Europe, că asta e o problemă serioasă! Nimeni nu dorea să o rezolve. M-am implicat pentru a face metodologia acestor noi reguli. Şi acum, când ne tot vin rezultatele, vedem că cel puţin 30% din mărfuri prezintă dublu standard."

Este doar o chestiune de săptămâni până când acest acord provizoriu ar putea să devină definitiv, iar după semnarea acordului, România şi celelalte ţări vor avea la dispoziţie doi ani să implementeze schimbările.

Noile măsuri impuse la nivel european ar putea face mai atractive produsele locale româneşti. Adică să câştige teren în vânzări, în faţa unor mărfuri din import, care vor avea ambalaje diferite pe piaţa noastră faţă de ce cele din Vest.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult