E.U. YES LA VOT. Bursa de pește, de 6 milioane de €, închisă după inaugurare
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
În schimb, importăm peste 90% din cât mâncăm. Uniunea Europeană ne dă sute de milioane de euro să ne dezvoltăm acest sector, însă noi aruncăm banii pe investiţii inutile. Aşa cum este bursa de peşte de la Tulcea inaugurată cu mare fast, dar care acum este închisă pentru că tranzacţiile se fac electronic.
Chiar dacă aproape tot peştele pe care îl mâncăm vine din import, pentru noi, a fost încă din 2007, o problemă să cheltuim fondurile pe care Uniunea Europeană ni le dă pentru dezvoltarea pescuitului. Deşi interes ar trebui să fie pentru că avem ieşire la mare şi 1.075 de km de Dunăre.
Petrea Daea, ministrul Agriculturii: ”E o resursă formidabilă, are 700.000 de hectare e luciu de apă, produce 12-13.000 de tone de peşte în acvacultura când potenţialul ar putea fi de 70.000 de tone."
Numai că în loc să gândească o strategie realistă, autorităţile au făcut, din banii europeni pentru pescuit, tot felul de investiţii inutile. Au luat 8 milioane de euro pentru două pieţe de peşte la Năvodari şi Giurgiu şi o bursă la Tulcea, din care lipsesc tocmai marfa şi pescarii.
Bursa de peşte de la Tulcea este o investiţie de aproape 6 milioane de euro, iar proiectul aparţine Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură. Bursa a fost gata în 2015, dar fără utilităţi. A fost inaugurată abia anul acesta, în aprilie, pentru că riscăm să dăm înapoi banii primiţi de la Uniunea Europeană. De neînţeles este fastul momentului şi pleiada de miniştri prezenţi, având în vedere că toţi cei implicaţi ştiau că nu are cum să funcţioneze, cel puţin nu prea curând. Oficialii din cadrul Camerei de Comerţ "Unirea", recent deschisă de Ministerul Agriculturii, sunt şi cei care se ocupă de Bursa de Peşte.
Iată ce declarau cu câteva zile înainte de inaugurare.
Adrian Izvoranu, directorul Casei de Comerț Unirea: ”Ca să putem da drumul la activitatea economică, avem nevoie de nişte utilaje, avem nevoie de nişte contracte care să le discutăm cu retailerii. Vă repet încă o dată, acolo nu este o societate funcţională este un proiect şi toată lumea se grăbeşte şi vrea să pornească la cheie. Este o treabă în curs de facere, e o treabă care se construieşte acum. Dvs aţi venit acum, noi avem o fundaţie în lucru şi dvs mă întrebaţi unde punem pianul de la etajul 9.”
O săptămână mai târziu, premierul Viorica Dăncilă tăia panglica bursei de la Tulcea.
Viorica Dăncilă: "Cu mai bine de un an în urmă când am preluat responsabilitatea guvernării, proiectul de la Tulcea era blocat şi iată că s-a fializat acest proiect. Reuşita guvernului PSD-ALDE de a operaţionaliza acest proiect important pentru Delta Dunării confirmă atenţia pe care o acordăm acestei zone unice în România."
Pentru deschidere, au fost scoase trei lăzi cu pește. Cât să fie imortilizat momentul în fotografiile oficiale.
Deşi bursa a fost concepută iniţial să funcţioneze tot timpul anului, imediat după inaugurare a fost închisă pe motiv ca pescuitul timp de două este interzis în Deltă şi în Dunăre."
Înainte de inaugurare, oficialii bursei erau de altă părere.
”În timpul prohibiţiei, vom putea primi peşte de la mare, de la acvacultori. Rep: credeţi că veţi peste suficient din mare şi acvacultura ca să alimentaţi bursa de peşte! Absolut, absolut!”
”Sunt nişte etape adică o perioadă de câteva luni de zile se va merge cu cantităţi pentru probe tehnologice.”
După toate aceste bâlbâieli, am cerut şi un răspuns oficial. Printr-un e-mail, Ministerul Agriculturii ne transmite că tranzacţiile se fac electronic, iar peştele merge direct de la ofertanţi la cumpărători, fără să mai treacă prin bursa. De asta nu vedem mişcări fizice de marfa în curtea societăţii. Şi atunci, dacă totul se face electronic, ne întrebăm firesc, de ce a mai fost nevoie de această investiţie de aproape 6 milioane de euro. Sau de cele două pieţe de pește fără peşte din Năvodari şi Giurgiu. Putem să dezvoltăm pescuitul însă doar dacă autorităţile vor cheltui cu cap cele 223 de milioane de euro pe care Uniunea Europeană le-a alocat României, pentru acest sector, până în 2020.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!