Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Avertismentul Germaniei pentru românii care vor merge la EURO 2024. Riscul la care se expun unii dintre fani

Your browser doesn't support HTML5 video.

Aflat la noi într-o vizită de promovare a Campionatului European de fotbal, ministrul de Interne al Germaniei, țara gazdă, a avut câteva recomandări pentru suporterii români care și-au cumpărat bilete la meciuri.

Nancy Faeser promite că pe aeroporturi nu vor fi controale suplimentare, dar avertizeaza că cei care călătoresc cu mașina riscă să stea la cozi în punctele de trecere a frontierei. Asta pentru că în Germania sunt așteptați peste 12 milioane de vizitatori.

EURO 2024 se vede în direct la PRO TV din 14 iunie. Meciurile vor fi transmise și pe Pro Arena și VOYO.

Nancy Faeser, ministrul de Interne al Germaniei: "Acesta este un campionat sustenabil si ne-am dori ca atât românii care vin să vizioneze meciurile, dar și alți vizitatori din alte țări să faca uz de transportul public. Nu doar pentru a merge la meciuri, dar și dacă vor să meagă în zonele destinate fanilor sau în piețele unde vor fi amplasate ecrane. În total, ne așteptăm la 12 milioane de vizitatori din care doar 2,7 vor intra pe stadioane”.

Asta înseamnă că străzile celor mai mari orașe din Germania vor fi pline de fani dornici să-și susțină echipele naționale. Pentru meciurile României din grupe, peste 500.000 de conaționali s-au înscris pe siteul UEFA ca să-și cumpere bilete.

Citește și
Thorgan Hazard
Un fotbalist cu aproape 50 de selecții în naționala Belgiei s-a accidentat și nu va juca împotriva României la EURO 2024

Cătălin Predoiu, ministrul de Interne: "Invitația mea către toți suporterii români care călătoresc în Germania cu ocazia acestui campionat și nu numai e să încurajeze echipa, dar să nu uite că toți laolaltă reprezintă România, cu tot ce fac acolo".

Peste 20 de polițiști, jandarmi și ofiteri de informații români vor fi la EURO 2024

Măsurile de securitate de la meciuri vor fi drastice, anunță ministrul de Interne al Germaniei. La rândul lor, cele 23 de țări calificate vor ajuta cu forțe de ordine.

Nancy Faeser, ministrul de Interne al Germaniei: "Măsurile noastre de securitate la Campionatul European de fotbal vizează în principal protecția persoanelor împotriva amenințărilor de crimă organizată și terorism, dar și amenințări cibernetice. Pentru că este un campionat care are și o componentă digitală, mă refer la partea online de vânzare a biletelor și controlul acestora".

România trimite o echipă formată din 21 de polițiști, jandarmi și ofiteri de informații. Aceștia vor ajuta autoritățile locale în cazul producerii unor incidente în care ar putea fi implicați cetățeni români. Fostul mare fotbalist Ionuț Lupescu este convins că EURO 2024 va fi cel mai grozav campionat de până acum.

Ionuț Lupescu, fost internațional român: "Românii sunt pasionați de fotbal și au fost pe toate stadioanele din Europa. Sunt convins că le știu și pe cele din Germania. Ce le recomand eu e că înainte de intrare să verifice condițiile de intrare și după ce vom câștiga le recomand celebrele beergarden care sunt fabuloase".

La finalul conferinței de presă, cei doi miniștri au făcut primul schimb de tricouri ale celor două naționale de fotbal.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult