Lavinia Petrea, despre relaţia cu copiii ei. "Mă rugam să vină mama şi tata"
Your browser doesn't support HTML5 video.
Asta nu o împiedica să povestească întâmplări din vremurile când bunicii îşi asumau acest rol. Îşi aminteşte şi în prezent cum stătea pe prispă...şi plângea după mama.
„Eu nu am stat acasă 2 ani cu niciunul dinttre ei m-am întors chiar foarte repede asta pentru că mi-a permis programul. Nu a fost sacrifiu să mă întorc la serviciu. Ştirile noastră se termină la 10.30 şi rar fac alte lucruri după, vin acasă. De vreo 2 săptămâni merg amândoi la grădiniţă. Am avut norocul să găsesc o grădiniţă care primeşte copii foarte mici. Condiţia e să meargă în picioare", spune Lavinia Petrea. „Am toate avantajele să fiu alături de copii mei cât mai mult. M-am lovit de reţinerea părinţilor mei care aşteptau să aibă nepoţi să să recupere timpul pierdut cu noi când eram mici, îmi reproşau de ce nu îi laşi mai mult la noi”.
„La 6 luni când m-au dus la bunici alternativa ar fi fost o creşă unde aş fi stat într-un pătuţ toată ziua singură. Mi-a fost bine la bunici, dar şi acum îmi aminte cum cum stăteam pe piatra de la poartă şi mă uitam pe strada unde treceau maşini şi mă rugam, deşi ştiam că n-o să vină, să vină mama şi tata."
„I-am repetat în primul rând lui Matiaş şi apoi Klarei, cred obsesiv, mi se părea că le spun asta: mama vă iubeşte tot timpul şi va iubeşte tot simpul şi nu o să vă lase la grădiniţă. Le explic fiecare pas, nu-I cert pentru greşelile pe care le fac sau prostioarel epe care le fac, le explic. Încerc să le explic deşi asta implică energie, răbdare, am devenit o persoană mai calmă, mai răbdătoare datorită lor.”
