„Fabrica de Moșteniri”, destructurată la Constanța. 16 persoane, inclusiv notari, au lăsat fără case mai mulți bătrâni

×
Codul embed a fost copiat

În Constanța, 16 persoane, între care doi notari și un executor judecătoresc au ajuns după gratii pentru că pe parcursul a 10 ani ar fi abuzat și lăsat fără case mai mulți vârstnici. Cazul este instrumentat de DIICOT.

Operațiunea numită "Fabrica de Moșteniri" era condusă de un bărbat de 48 de ani. Totul a început în 2015, când acesta ar fi păcălit trei bătrâni singuri și bolnavi și i-ar fi adăpostit în niște case pe care le avea într-o comună din Constanța. Îi ținea fără hrană sau medicamente și le lua pensia și ajutoarele sociale.

Notari și un executor judecătoresc, implicați în falsuri și obținerea ilegală de imobile

Ulterior, începând cu 2018, acestuia i s-au alăturat 2 notari și un executor judecătoresc, care falsificau procuri sau întocmeau testamente false, iar în acest fel, ar fi reușit să dobândească imobile de la persoane în vârstă, aflate în stadii avansate de boală și izolare socială.

Casele erau apoi vândute sau trecute pe la mai mulți membri ai grupării pentru a li se pierde urma. În acest proces, unii membri ai grupării își puneau la dispoziție și conturile bancare pentru disimularea banilor obținuți.

În urma perchezițiilor, 16 persoane au fost arestate pentru 30 de zile. Sunt acuzate de constituire de grup infracțional organizat, trafic de persoane și instigare la abuz în serviciu.

Citește și
frauda card bancar
Tentativă de înşelăciune în numele Instituţiei Prefectului Neamţ. Escrocii cer bani de la primării și instituții publice
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Trei bărbați, reținuți pentru înșelăciune prin metoda „Accidentul”. Victima, o femeie de 85 de ani
Trei bărbați, reținuți pentru înșelăciune prin metoda „Accidentul”. Victima, o femeie de 85 de ani

Trei bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Dorohoi, după ce au înşelat o femeie prin metoda "Accidentul", au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.

Tentativă de înşelăciune în numele Instituţiei Prefectului Neamţ. Escrocii cer bani de la primării și instituții publice
Tentativă de înşelăciune în numele Instituţiei Prefectului Neamţ. Escrocii cer bani de la primării și instituții publice

Persoane neidentificate încă cer bani de la mai multe primării şi instituţii publice, în numele prefectului şi al Instituţiei Prefectului Judeţul Neamţ, atrag atenţia reprezentanţii instituţiei.

Înșelăciune cu aromă de căpșuni. Români trimiși în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 2,1 milioane euro
Înșelăciune cu aromă de căpșuni. Români trimiși în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 2,1 milioane euro

O persoană și o firmă din România au fost trimise în judecată de Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi pentru o fraudă de 2,1 milioane de euro. Banii europeni au fost obținuți ilegal pentru construirea unor sere de căpșuni în Giurgiu.

 

Înşelăciune de aproape 900.000 de lei în Constanţa. Ce ar fi făcut o firmă timp de doi ani
Înşelăciune de aproape 900.000 de lei în Constanţa. Ce ar fi făcut o firmă timp de doi ani

Poliţiştii din Constanţa au făcut patru percheziţii într-un dosar de înşelăciune cu un prejudiciu de aproape 900.000 de lei, iar o firmă este acuzată că în perioada 2019 – 2021 a cumpărat cherestea, dar nu a achitat întreaga sumă.

Tentativă de înșelăciune în numele unui supermarket cunoscut din România. Cum sunt păcăliți clienții că vor primi bani
Tentativă de înșelăciune în numele unui supermarket cunoscut din România. Cum sunt păcăliți clienții că vor primi bani

Supermarketul ”La Cocoș” avertizează clienții în legătură cu o tentativă de înșelăciune propagată pe rețelele sociale în numele companiei.

Recomandări
“România se poate trezi peste noapte într-o situație infernală”, alimentată de revizionismul lui Trump și Putin | INTERVIU
“România se poate trezi peste noapte într-o situație infernală”, alimentată de revizionismul lui Trump și Putin | INTERVIU

România riscă să intre într-o zonă de insecuritate majoră, într-un context internațional tot mai volatil, în care revizionismul lui Donald Trump și Vladimir Putin ar putea încuraja și alte state din Europa de Est să conteste suveranitatea țărilor vecine.

Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații
Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații

Pe lângă zecile de mii de apartamente în care temperatura este ca în peșteră și nici nu este apă caldă la robinet, în București este afectată și activitatea unor spitale.

Ilie Bolojan cere adoptarea urgentă a reformei administrației publice: „Întârzierea înseamnă cheltuieli mai mari”
Ilie Bolojan cere adoptarea urgentă a reformei administrației publice: „Întârzierea înseamnă cheltuieli mai mari”

Premierul Ilie Bolojan spune că pachetul de reforme din administrația publică trebuie adoptat rapid, deoarece întârzierea duce la cheltuieli mai mari și prelungirea problemelor.