„Au înnebunit”. Putin, „total surprins” de ce se întâmplă în Georgia, după reluarea legăturilor aeriene cu această țară

vladimir putin
Shutterstock

Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că a fost "total surprins" de demonstraţiile din Georgia împotriva Kremlinului, care au avut loc cu ocazia restabilirii, de către Rusia, a legăturile aeriene cu această ţara caucaziană pro-occidentală.

Zeci de georgieni au manifestat săptămâna trecută în faţa unui aeroport din capitala Tbilisi, când un avion rusesc a aterizat în această fostă republică sovietică pentru prima dată din 2019 şi pe fundalul ofensivei lansate în Ucraina de Rusia, pe care Occidentul urmăreşte să o izoleze, transmite AFP.

"Sincer, am fost total surprins de această reacţie", a comunicat preşedintele rus în cadrul unei întâlniri cu oameni de afaceri."M-am gândit că toată lumea va spune:"Ei bine, mulţumesc, e bine". Dar nu, s-a făcut o vâlvă cu totul de neînţeles pe această problemă", a continuat Vladimir Putin în faţa camerelor."Când mă uit la asta de aici, mă gândesc:"Au înnebunit, nu este clar ce se întâmplă acolo", a adăugat Vladimir Putin.

Rusia a purtat un război scurt, dar sângeros în 2008 împotriva Georgiei, iar sentimentele anti-ruseşti sunt profunde în această ţară, potrivit Agerpres.

Ca răspuns la protestele împotriva Moscovei de la Tbilisi, Rusia a interzis în 2019 legăturile aeriene cu Georgia. Însă, în mod neaşteptat, preşedintele Putin a ridicat interdicţia luna aceasta, şi, în plus, a aprobat un regim de 90 de zile fără vize pentru cetăţenii georgieni care călătoresc în Rusia.

Citește și
Zapada
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime

Şeful statului rus a declarat vineri că a înţeles că liderii georgieni sunt cei care au cerut "în repetate rânduri" Rusiei să ridice interdicţia în cazul acestor zboruri, precum şi această nouă politică de vize.

În acelaşi timp, liderul de la Kremlin a asigurat că Moscova nu se va amesteca în treburile interne ale Georgiei."Ceea ce se întâmplă în ţară nu este treaba noastră", a spus el, adăugând că poporul georgian ar trebui să îşi aleagă propria cale.

Săptămâna trecută, protestatarii din Tbilisi afişau pancarte pe care scria:"Nu sunteţi bineveniţi" şi "Rusia este un stat terorist".

Autorităţile georgiene sunt acuzate că au cooperat în secret cu Kremlinul după ani de tensiuni, iar guvernul insistă că trebuie să menţină legăturile economice cu Rusia.

Articol recomandat de sport.ro
Arabii i-au oferit un munte de bani, dar dubla campioană olimpică a României le-a oferit un răspuns surprinzător
Arabii i-au oferit un munte de bani, dar dubla campioană olimpică a României le-a oferit un răspuns surprinzător
Citește și...
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime

Gerul mușcă necruțător toată România. Râurile sunt bocnă, la fel și multe șosele. De luni, de la ora 20, este în vigoare un Cod galben de ger în toată țara, valabil până la ora 10. Temperaturile au scăzut până la -19 grade Celsius.

A ajuns în România cârtița „importată” din China. Va fora Tunelul Poiana de pe Autostrada Sibiu-Pitești
A ajuns în România cârtița „importată” din China. Va fora Tunelul Poiana de pe Autostrada Sibiu-Pitești

Cârtița adusă din China a ajuns în Portul Constanța. Vorbim despre instalația care va fora primul tunel rutier de autostradă executat în România cu această tehnologie.

Ger în toată țara. La Timișoara temperatura a ajuns la - 12 grade. Un copac căzut și a blocat ușa unui magazin, în Baia Mare
Ger în toată țara. La Timișoara temperatura a ajuns la - 12 grade. Un copac căzut și a blocat ușa unui magazin, în Baia Mare

Zăpada și frigul năprasnic - așa cum nu s-au mai văzut de câțiva ani - au făcut probleme în mai multe zone din țară. Gerul i-a pus la încercare pe cei care au avut drumuri de făcut - pietoni, șoferi sau livratori pe biciclete.

Recomandări
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime

Gerul mușcă necruțător toată România. Râurile sunt bocnă, la fel și multe șosele. De luni, de la ora 20, este în vigoare un Cod galben de ger în toată țara, valabil până la ora 10. Temperaturile au scăzut până la -19 grade Celsius.

Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean
Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean

Cel puţin 512 protestatari, dintre care nouă copii, au fost ucişi în peste două săptămâni de proteste în Iran, potrivit Agenţiei de ştiri pentru drepturile omului (HRANA) din SUA, relatează CNN.

„Vacanța de la istorie” s-a încheiat. Europa intră în 2026 sub presiuni externe majore și cu lideri slabi - Politico
„Vacanța de la istorie” s-a încheiat. Europa intră în 2026 sub presiuni externe majore și cu lideri slabi - Politico

„Vacanța de la istorie” a Europei s-a încheiat. Continentul este supus presiunilor externe majore din partea Rusiei, Chinei și a SUA, de slăbiciunea liderilor săi și de erodarea ordinii internaționale