Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Veste bună pentru brașoveni. Groapa de gunoi de la marginea oraşului a fost modernizată

Your browser doesn't support HTML5 video.

După ani în şir în care au îndurat mirosuri pestilenţiale în oraş, braşovenii primesc o veste bună din partea autorităţilor de mediu: groapa de gunoi de la marginea oraşului a fost modernizată.

Pentru vizita ministrului Mediului Costel Alexe s-au măturat până şi drumurile de ţară, s-a stropit praful şi mai mulţi angajaţi de la salubritate s-au prefăcut că fac de zor curăţenie.

Praful s-a ridicat până la cer pe bucata de drum care duce la rampa ecologică de lângă Braşov. O grupă serioasă de muncitori de la salubritate, ca scoşi din cutie, a fost trimisă să igienizeze calea musafirilor guvernamentali.

Porniţi hotărât la treabă, lucrătorii au fost întorşi după doar câţiva paşi. Semn că nici şefii nu ştiau ce să mai facă să iasă bine la vizită.

Ministrul Mediului a inspectat depozitul de deşeuri de la marginea Brașovului. Un control făcut aici de gardă de mediu la începutul anului arăta că rampa nu dispunea de un sistem eficient de captare a gazelor rezultate din fermentarea gunoiului.

Citește și
Premierul Ludovic Orban isi pune masca de protectie
Ce spune Orban despre renunțarea la măștile de protecție în spații închise până la sfârșitul anului

Localnici: ”Mirosul care vine de la groapa de gunoi îl simţim în cartierul aflat aici aproape. Dimineaţă, seara, la orice oră, trebuie să intri în casă că miroase îngrozitor”.

Administratorii rampei ecologice de la Braşov spun că au montat un sistem modern de captare şi ardere a gazelor de deşeu iar riscul poluării este acum minim.

Costel Alexe, ministrul mediului: ”Noi vrem de la dumneavoastră un răspuns: când se va rezolva problema mirosului? În momentul de faţă, uitaţi, puteţi să vedeţi această instalație de ardere a gazului. După punerea în funcţiune serile sau dimineţile în care va mai mirosi vor fi din ce în ce mai puţine”.

Pentru că reprezintă o resursă energetică importantă, în oraşele moderne ale europei - gazele de deşeu se refolosesc fie în producerea energiei electrice, fie drept combustibil pentru transportul în comun. Deocamdată, la Braşov, aceste gaze se ard, pur şi simplu, fără vreun beneficiu.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult