Urși filmați când sar gardul și intră într-o gospodărie din Bușteni

×
Codul embed a fost copiat

Urșii de pe Valea Prahovei au cu totul alte planuri decât hibernarea. În Bușteni, o femelă și puiul ei au intrat într-o gospodărie prin față și au zăbovit minute bune ca să tragă resturile din tomberoanele de gunoi.

Uluitoarea scenă s-a petrecut încă pe lumină, în jurul orei 16. Pe strada respectivă treceau oameni, iar cei care locuiesc în curtea invadată de urşi nu au putut decât să asiste la festinul animalelor.

Pubelele erau pline de resturi lăsate de turiştii care tocmai plecaseră acasă, iar sălbăticiunile nu au renunțat la ele, deși localnicii au făcut gălăgie - așa cum este și recomandat în astfel de situații.

Doar în acest weekend, jandarmii de pe Valea Prahovei au intervenit în alte cinci situaţii similare. Specialiștii spun că urșii nu hibernează, ci au un somn de iarnă din care pot fi treziţi.

Devin activi dacă simt că e rost de hrană sau dacă sunt deranjaţi. Zgomotul ATV-urilor, exploatările forestiere sau simpla prezenţă a oamenilor îi pot să face să iasă din bârlog.

Citește și
O familie din Canada și-a animat curtea casei cu o duzină de urși polari din zăpadă. VIDEO
O familie din Canada și-a animat curtea casei cu o duzină de urși polari din zăpadă. VIDEO

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
Imagini sfâșietoare la Zărnești. Un urs care a stat 20 de ani în cușcă se învârte în cerc, deși este liber
Imagini sfâșietoare la Zărnești. Un urs care a stat 20 de ani în cușcă se învârte în cerc, deși este liber

Ursoaica Ina, care a stat 20 de ani închisă într-o cușcă la zoo în Piatra Neamț, se învârte și acum în cerc, deși este liberă, în Sanctuarul de Urși de la Zărnești. ”Este imaginea traumei care uneori nu se vindecă”, spun cei de la AMP Libearty.

O familie din Canada și-a animat curtea casei cu o duzină de urși polari din zăpadă. VIDEO
O familie din Canada și-a animat curtea casei cu o duzină de urși polari din zăpadă. VIDEO

Cu entuziasm și energie inepuizabilă, o familie din Winnipeg - Canada și-a animat curtea casei cu o duzină de urși polari din zăpadă.

O ursoaică cu trei pui, în vizită prin Sinaia. Momentele inedite au fost filmate de polițiștii locali
O ursoaică cu trei pui, în vizită prin Sinaia. Momentele inedite au fost filmate de polițiștii locali

Trei ursuleți și mama ursoaică și-au făcut apariția la Sinaia. Un polițist local a reușit să le filmeze toată plimbarea.

Orașul care a introdus urși uriași de pluș în transportul public. Care este motivul
Orașul care a introdus urși uriași de pluș în transportul public. Care este motivul

Cei care aleg transportul public în Helsinki vor călători lângă un urs de pluş uriaş.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.