Un român a reușit să se declare mort în 2008 ca să scape de justiție. Ce s-a întâmplat cu el acum, după 16 ani

Prins

Un bărbat de 54 de ani care, pentru a scăpa de zeci de dosare penale întocmite pe numele său în toată ţara, a obţinut în 2008 un certificat de deces, a fost prins în Bucureşti, fiind reţinut pentru 24 de ore.

El a alimentat într-o benzinărie şi nu a plătit, fiind acum cercetat pentru mai multe furturi, pentru că a condus în mod repetat maşina deşi nu are permis, dar şi pentru că maşina este neînmatriculată.

”Ieri, 6 noiembrie 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 5 Poliţie au reţinut un bărbat, în vârstă de 54 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de furt (6 acte materiale), furt calificat, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat (3 acte materiale) şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere (7 acte materiale), sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că, la data de 2 noiembrie 2024, Secţia 5 Poliţie a fost sesizată, prin apel 112, de către reprezentanţi ai unei benzinării din Sectorul 1 că un bărbat a alimentat, după care ar fi plecat fără să achite contravaloarea.

Citește și
copil pe telefon
INSP avertizează părinții: Timpul excesiv petrecut în fața ecranelor afectează sănătatea copiilor. Semnele de suprasolicitare

”Din cercetările efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către un bărbat, în vârstă de 54 de ani. De asemenea, în urma extinderii investigaţiilor, a rezultat că bărbatul ar mai fi săvârşit şi alte fapte similare. Prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunilor este de peste 2.500 de lei”, a mai transmis sursa citată.

Miercuri, bărbatul a fost depistat şi dus la audieri.

”În urma controlului efectuat asupra autovehicului, au fost identificate 2 plăcuţe cu numere de înmatriculare şi o pompă”, a mai transmis Poliţia.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că, pentru a scăpa de zeci de dosare penale pe care le avea deschise în întreaga ţară, bărbatul a obţinut în 2008 un certificat de deces de la un serviciu de Stare Civilă din judeţul Ilfov.

Articol recomandat de sport.ro
Darya Zheleznyakova trăiește departe de Rusia. Cu ce se mai ocupă ”femeia de fier” din UFC
Darya Zheleznyakova trăiește departe de Rusia. Cu ce se mai ocupă ”femeia de fier” din UFC
Citește și...
INSP avertizează părinții: Timpul excesiv petrecut în fața ecranelor afectează sănătatea copiilor. Semnele de suprasolicitare
INSP avertizează părinții: Timpul excesiv petrecut în fața ecranelor afectează sănătatea copiilor. Semnele de suprasolicitare

Institutul Național de Sănătate Publică, prin campania „Fii conștient! Viața trăită online are consecințe offline!”, explică celor mici semnele care arată că au petrecut prea mult timp în fața ecranelor.

Jandarmeria Capitalei: spray iritant-lacrimogen folosit pentru detensionarea incidentelor din Piața Victoriei
Jandarmeria Capitalei: spray iritant-lacrimogen folosit pentru detensionarea incidentelor din Piața Victoriei

Jandarmeria Capitalei informează că au fost folosite pulverizatoarele de mână cu substanţă iritant-lacrimogenă pentru detensionarea unora dintre manifestanţii din Piaţa Victoriei, care au aruncat cu recipiente din plastic şi bulgări de zăpadă. 

O nouă avarie la reţeaua primară de termoficare a lăsat din nou municipiul Craiova fără căldură
O nouă avarie la reţeaua primară de termoficare a lăsat din nou municipiul Craiova fără căldură

Locuitorii municipiului Craiova au rămas, joi, din nou fără căldură pentru cel puţin 24 de ore, după ce a apărut o nouă avarie pe reţeaua primară de termoficare a oraşului în zona centrală - zona Hotel Ramada.

Recomandări
Război pe pensiile magistraților: Înalta Curte trimite la CCR o expertiză care contestă legea Guvernului Bolojan
Război pe pensiile magistraților: Înalta Curte trimite la CCR o expertiză care contestă legea Guvernului Bolojan

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis la Curtea Constituţională concluziile unei "expertize independente" întocmite de un expert contabil autorizat. 

Liste publice cu românii datori la stat: proiect de lege pentru afișarea restanțierilor online
Liste publice cu românii datori la stat: proiect de lege pentru afișarea restanțierilor online

Autoritățile vor ca datoriile pe care românii le au la Fisc și la direcțiile de taxe locale să apară pe liste publice care pot fi accesate online.

A ajuns în România cârtița uriașă care va străpunge Carpații. Are dimensiunea unui teren de fotbal și va săpa 20 de m pe zi
A ajuns în România cârtița uriașă care va străpunge Carpații. Are dimensiunea unui teren de fotbal și va săpa 20 de m pe zi

În premieră pentru infrastructura din România, a ajuns la noi un utilaj uriaș care va fora prin munți, cu ajutorul unei tehnici noi, un tunel rutier de autostradă.