Un român a fost arestat în Grecia, după ce ar fi provocat un incendiu. Cum se apără în fața autorităților

incendii grecia
Profimedia

Un cetăţean român în vârstă de 38 de ani a fost arestat preventiv, marţi, în Grecia, după ce a fost acuzat de provocarea unui incendiu, sâmbăta trecută în Rafina, în estul regiunii Attica.

 

Suspectul neagă însă că ar fi provocat incendiul şi susţine că se afla în zonă deoarece încerca să îl stingă, relatează Ekathimerini.

Însă, acelaşi suspect a mai fost arestat pentru incendiere în aceeaşi zonă în două rânduri luna trecută şi a reuşit să scape cu o amendă, potrivit agenţiei de presă Atena-Macedonia, care nu a oferit detalii suplimentare.

De data aceasta, însă, autorităţile au adăugat o acuzaţie de punere în pericol şi au obţinut arestarea lui preventivă.

Incendiile de vegetaţie sunt frecvente în Grecia în timpul verii. Dar vremea mai caldă, mai uscată şi mai vântoasă, pe care oamenii de ştiinţă o leagă de efectele schimbărilor climatice, a crescut frecvenţa şi intensitatea acestora.

Citește și
incendii grecia
Incendii majore în Grecia. O turistă aflată pe o insulă povestește coșmarul trăit din cauza focului. „E ca un film de război”

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a avertizat luni că ţara se confruntă cu o vară periculoasă din cauza incendiilor de vegetaţie, care sunt favorizate de seceta prelungită şi de vânturi neobişnuit de puternice. În weekendul trecut, zeci de incendii au izbucnit în Grecia, inclusiv două în apropierea capitalei, Atena.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Citește și...
Scene apocaliptice în Grecia. Premierul avertizează că incendiile din această vară ar putea fi „deosebit de periculoase
Scene apocaliptice în Grecia. Premierul avertizează că incendiile din această vară ar putea fi „deosebit de periculoase" FOTO

În Grecia, pompierii sunt în alertă maximă și luptă cu incendiile, mai ales în insulele Kos și Chiso din Marea Egee.

Incendii majore în Grecia. O turistă aflată pe o insulă povestește coșmarul trăit din cauza focului. „E ca un film de război”
Incendii majore în Grecia. O turistă aflată pe o insulă povestește coșmarul trăit din cauza focului. „E ca un film de război”

Sute de pompieri se luptă marţi cu câteva incendii majore de pădure şi vegetaţie din Grecia, inclusiv pe insulele Kos, Chios şi Creta, transmite DPA.  

Țara din Europa care introduce săptămâna de lucru de șase zile. „Nu are niciun sens
Țara din Europa care introduce săptămâna de lucru de șase zile. „Nu are niciun sens"

Companiile din întreaga lume se gândesc la implementarea unei săptămâni de lucru mai scurte, dar în Grecia angajații au fost informați că, de acum înainte, pot lucra o a șasea zi, într-o măsură de a stimula productivitatea.

 

MAE: Românii cazați la Kusadasi s-au întors în hoteluri, după lichidarea incendiilor. Care e situația în Grecia
MAE: Românii cazați la Kusadasi s-au întors în hoteluri, după lichidarea incendiilor. Care e situația în Grecia

Românii cazați în Kusadasi și evacuați din cauza incendiilor au revenit în hoteluri și pensiuni după ce focul a fost stins, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.

Un român s-a dus în Grecia cu mașina electrică și a fost uimit când a văzut cât l-a costat drumul, la finalul vacanței
Un român s-a dus în Grecia cu mașina electrică și a fost uimit când a văzut cât l-a costat drumul, la finalul vacanței

Un turist român a stârnit dezbateri aprinse pe rețelele sociale după ce a împărtășit experiența sa de a călători cu o mașină electrică din București până în insula grecească Paxos.

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații
Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații

Consiliul Concurenței anunță că a amendat opt companii, printre care Automobile Dacia și Renault Technologie Roumanie pentru practici ilegale pe piața muncii.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.