Un bărbat urmărea femei în mijloacele de transport în comun și făcea gesturi sexuale explicite. Ce riscă individul

×
Codul embed a fost copiat

După conflicte în mijloacele de transport în comun, un individ de 41 de ani din București a fost reținut.

Bărbatul viza fete tinere și făcea în fața lor gesturi sexuale explicite. Acum va da acum explicații în fața procurorilor.

Individul își făcuse un obicei să urmărească fetele tinere în mijloacele de transport în comun, dar și prin stațiile Serviciului de Transport în Comun București. Acționa în zona Sectorului 6. Una din victimele sale a avut chiar curajul să îl filmeze cu telefonul mobil, apoi să meargă la Poliția Transporturi și să facă o plângere. Imaginile pe care tânăra le-a pus la dispoziția polițiștilor au fost de mare ajutor, întrucât acesta a fost identificat. A fost prins chiar în flagrant, în timp ce săvârșea o astfel de faptă într-o stație din Sectorul 6.

Polițiștii l-au înhățat, l-au reținut 24h, iar în vineri dimineață l-au dus în fața procurorilor Sectorului 6, care îl vor audia și vor stabili la final ce măsuri restrictive vor lua împotriva lui. Vorbim de ultraj contra bunelor moravuri pentru aceste gesturi sexuale explicite făcute în public. Pedeapsa prevăzută de lege pentru asemenea infracțiune este de la trei luni la doi ani de închisoare sau amendă și procurorii ar putea chiar să îl trimită în control judiciar pe acest individ.

Rămâne de văzut și câte victime a avut, câte plângeri au fost împotriva sa pentru că legea prevede și o circumstanță agravantă care ar putea să îl trimită după gratii pentru maximum cinci ani de zile.

Citește și
Pensionarul pervers, reținut după ce a pipăit o stewardesă în zona intimă. „Oh, simt mirosul parfumului”
Pensionarul pervers, reținut după ce a pipăit o stewardesă în zona intimă. „Oh, simt mirosul parfumului”

Polițiștii le mulțumesc tinerelor care au depus plângere. Probabil am putea spune că acesta este cadoul lor de 1 martie, că au reușit să îl prindă pe acest individ care le-a oripilat de atâtea ori.

Știm din spusele tinerei care a prezentat acest caz și într-o ediție a Știrilor Pro TV de acum două zile, că o urmărea de cel puțin astă-vară. Deci, acest individ cu siguranță că are mult mai multe victime, iar acestea sunt sfătuite și încurajate să meargă și să depună plângere.

Articol recomandat de sport.ro
Șumudică „turbează“: fotbalistul-parior l-a „împușcat“ și i-a stricat debutul la arabi
Șumudică „turbează“: fotbalistul-parior l-a „împușcat“ și i-a stricat debutul la arabi
Citește și...
Spiritele se încing la Consiliul de Nominalizare de la Survivor România: ”Cel mai pervers din toată competiția”
Spiritele se încing la Consiliul de Nominalizare de la Survivor România: ”Cel mai pervers din toată competiția”

A început o nouă săptămână a celui mai puternic reality show din lume

Pensionarul pervers, reținut după ce a pipăit o stewardesă în zona intimă. „Oh, simt mirosul parfumului”
Pensionarul pervers, reținut după ce a pipăit o stewardesă în zona intimă. „Oh, simt mirosul parfumului”

Un pensionar a fost reținut după ce a pipăit o însoțitoare de zbor, în zona intimă. Bărbatul a spus, în gura mare, că a fost provocat de „parfumul” femeii.

Descoperirea șocantă a polițiștilor în mașina unui bărbat. A fost condamnat la închisoare
Descoperirea șocantă a polițiștilor în mașina unui bărbat. A fost condamnat la închisoare

Un bărbat din Marea Britanie care a filmat pe ascuns sub fusta unei femei într-un magazin, avea în telefon 46.000 de poze indecente cu copii.

Reacţia unei femei când un bărbat a început să o pipăie în metrou.
Reacţia unei femei când un bărbat a început să o pipăie în metrou. "Am simţit furia"

O femeie din New York l-a pedepsit aspru pe un individ care a avut tupeul să o atingă în mod necuviincios. Pe lângă ploaia de lovituri încasate, l-a făcut şi "celebru" pentru fapta lui, căci imaginile au fost făcute publice.

Politia italiana l-a arestat pe
Politia italiana l-a arestat pe "perversul de la Fontana di Trevi". Ce au gasit agentii in telefonul lui

Un italian a fost arestat langa Fontana di Trevi dupa ce o turista l-a acuzat ca a pipait-o.

Recomandări
Val de aer arctic peste România. Urmează zile cumplite, cu ger extrem și ninsori abundente. Când scăpăm de Codul galben
Val de aer arctic peste România. Urmează zile cumplite, cu ger extrem și ninsori abundente. Când scăpăm de Codul galben

Țara noastră a fost cuprinsă de un val de aer polar, iar acest lucru este resimțit în toate localitățile. S-au înregistrat minime de -10 până la -14 grade Celsius.

Gripa continuă să facă victime în România. Numărul deceselor a crescut considerabil într-o singură săptămână
Gripa continuă să facă victime în România. Numărul deceselor a crescut considerabil într-o singură săptămână

Gripa continuă să facă victime. S-au înregistrat 8 decese într-o singură săptămână, iar riscurile rămân ridicate, avertizează specialiștii.

Avioane militare și civile rusești fac zboruri frecvente către Teheran. Moscova, plan de evacuare pentru liderii Iranului
Avioane militare și civile rusești fac zboruri frecvente către Teheran. Moscova, plan de evacuare pentru liderii Iranului

Regimul de la Teheran este în pragul colapsului întrucât nu are soluții pentru a potoli furia oamenilor, cred tot mai mulți analiști.