Un bărbat cu o alcoolemie de 3,38g/l a lovit o maşină parcată, la plecarea de pe loc, în Baia Mare

etilotest

Un bărbat care s-a urcat băut la volan a lovit o maşină parcată, la plecarea de pe loc, în Baia Mare. A fost testat de poliţişti, iar probele biologice au relevat o concentraţie de 3,38g/l alcool pur în sânge.

„Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare, în baza probatoriului administrat, au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat cercetat pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. În fapt, ieri, 31 iulie, poliţiştii au intervenit la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Din primele cercetări efectuate a reieşit faptul că un bărbat de 58 de ani, aflat la volanul unui autoturism, nu s-ar fi asigurat la pornirea de pe loc şi a acroşat un autoturism ce era parcat”, a transmis, joi, IPJ Maramureş.

Sursa citată a precizat că şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 1.43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, unde i s-au recoltat probe biologice, stabilindu-se o concentraţie de 3,38g/l alcool pur în sânge.

Bărbatul va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Citește și
drone
Bucăţi de dronă găsite într-o gospodărie din Vrancea. Fragmentele au fost ridicate de specialiştii MApN
Articol recomandat de sport.ro
Prima ofertă pentru transferul definitiv al lui Radu Drăgușin! Nu au ajuns încă la un acord cu fundașul român
Prima ofertă pentru transferul definitiv al lui Radu Drăgușin! Nu au ajuns încă la un acord cu fundașul român
Citește și...
Bucăţi de dronă găsite într-o gospodărie din Vrancea. Fragmentele au fost ridicate de specialiştii MApN
Bucăţi de dronă găsite într-o gospodărie din Vrancea. Fragmentele au fost ridicate de specialiştii MApN

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au anunţat că o echipă de specialişti a ridicat bucăţi de dronă dintr-o gospodărie din judeţul Vrancea.

Anchetă internă la Spitalul Târgu Jiu în cazul fetiţei suspecte de meningo-encefalită acută. Copila a fost dusă la București
Anchetă internă la Spitalul Târgu Jiu în cazul fetiţei suspecte de meningo-encefalită acută. Copila a fost dusă la București

O anchetă internă are loc la SJU Târgu Jiu în cazul unei fetiţe de 8 ani, suspectă de meningo-encefalită acută, internată iniţial aici şi transferată ulterior, în stare gravă, la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti.

Băieţelul de doi ani şi jumătate aflat în moarte cerebrală după o operație suferită la Spitalul Judeţean Constanţa a murit
Băieţelul de doi ani şi jumătate aflat în moarte cerebrală după o operație suferită la Spitalul Judeţean Constanţa a murit

Băieţelul de doi ani şi jumătate aflat în moarte cerebrală după ce a suferit o intervenţie chirurgicală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a decedat la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

Recomandări
România, invitată să devină membru al „Consiliului pentru Pace”. Donald Trump i-a trimis o scrisoare lui Nicuşor Dan
România, invitată să devină membru al „Consiliului pentru Pace”. Donald Trump i-a trimis o scrisoare lui Nicuşor Dan

Administraţia Prezidenţială a confirmat, duminică, primirea scrisorii transmise de preşedintele SUA, Donald Trump, preşedintelui Nicuşor Dan, prin care este adresată oficial invitaţia ca România să devină membru al „Consiliului pentru Pace".

Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ
Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ

Meteorologii mențin atenționările de ger până joi dimineață. După o scurtă relaxare a temperaturilor extreme, din seara de 19 ianuarie frigul va cuprinde din nou întreaga țară.

UE convoacă reuniune de urgență după amenințarea lui Trump cu taxe vamale pentru a forța vânzarea Groenlandei
UE convoacă reuniune de urgență după amenințarea lui Trump cu taxe vamale pentru a forța vânzarea Groenlandei

Ambasadorii celor 27 de state UE se reunesc duminică în ședință de urgență, după ce Donald Trump a anunțat taxe vamale mai mari pentru aliații europeni, condiționând eliminarea lor de acordul SUA de a cumpăra Groenlanda.