Un băiat de 14 ani din Botoșani a salvat cinci vieți după ce a murit

×
Codul embed a fost copiat

Un adolescent, care se pregătea să înceapă viața de licean, a devenit erou salvator pentru cinci bolnavi aflați pe listele de așteptare pentru un transplant.

Alexandru-Robert, în vârstă de 14 ani, nu a mai putut fi salvat de medici, după ce a suferit un anevrism.

Într-un gest suprem de altruism, familia lui a acceptat să îi fie donate organele. Trei operații de transplant au fost făcute deja în spitalele din Iași, iar alte două sunt programate luni.

Cum a murit Alexandru-Robert 

Alexandru-Robert terminase clasa a opta și fusese admis la liceu, însă pe 2 august a fost găsit inconștient, în cadă. În timpul zilei, nimic nu fusese în neregulă cu băiatul, spun apropiații.

Alexandra Amarinei, sora lui Alexandru: „Era zâmbăreț, glumeț tot timpul, toți l-au iubit și l-au apreciat, nimeni nu se aștepta la așa ceva. Noi, chiar cu jumătate de oră înainte, am râs, am dansat, ne-am simțit bine în ziua aceea. Toată ziua a fost perfectă, nu a făcut efort, nu a făcut nimic, a vrut să facă un duș și nu a mai apucat.”

Citește și
poluarea aerului
Studiu: Cauza morții premature a milioane de oameni. Provoacă cancere și boli cardiace grave

Şocaţi, părinții au sunat la 112 și i-au făcut ei masaj cardiac, până când au ajuns medicii de la ambulanță. Dar starea copilului era deosebit de gravă.

Andreea Stărică, medic SAJ Botoșani: „Am continuat protocolul de resuscitare avansat, s-a ales intubarea pacientului, ventilația mecanică, masajul cardiac extern și administrarea de adrenalină conform protocolului.”

Ce au descoperit medicii la adolescentul de 14 ani din Iași, înainte să solicite prelevarea organelor

Inițial, Alexandru a fost dus la secția de pediatrie a Spitalul Județean Botoșani. Medicii au văzut, după examenul de computer tomograf, că adolescentul avea o ruptură a unui vas de sânge la nivelul creierului și l-au transferat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.

Din păcate, nici doctorii de acolo nu au avut ce să facă pentru băiatul aflat în moarte cerebrală şi au cerut acordul familiei pentru prelevarea organelor.

Cu toată durerea, părinţii au acceptat. Astfel, plecarea lui Alex de lângă ei nu a fost în zadar.

Alexandra Amarinei, sora lui Alexandru: „Am spus că dacă al nostru nu a fost salvat, să salveze el alte vieți, să trăiască prin altcineva.”

Raluca Neagu Movilă, coordonator Centrul Regional de Transplant Moldova: „S-au prelevat ficatul, rinichii și corneea, restul organelor nu s-au putut preleva, inclusiv la cord avea aceeași malformație, cum a fost cea cerebrală. A fost o familie foarte înțelegătoare, ei de la început, în momentul în care au înțeles că băiatul este în moarte cerebrală, au acceptat donarea de organe.”

Cine sunt oamenii cărora Alexandru-Robert le va oferi o nouă viață prin transplantul organelor 

Cinci bolnavi au primit deja o șansa la o viață normală. Este vorba despre un tânăr cu ciroză hepatică provocată de un sindrom congenital rar.

Tot la Spitalul „Sfântul Spiridon” urmează să aibă loc luni cele două transplanturi de cornee, pentru care au fost chemați la analize de compatibilitate trei bolnavi cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani.

Alţi doi suferinzi au primit câte un rinichi.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
Citește și...
Poluarea cauzează 10% din cancerele din Uniunea Europeană. Cum ar putea fi redusă semnificativ în România
Poluarea cauzează 10% din cancerele din Uniunea Europeană. Cum ar putea fi redusă semnificativ în România

Agenția Europeană de Mediu ca dezvăluit care este cauza a 10% din cancerele depistate în Europa și a avertizat că majoritatea cazurilor sunt evitabile.

Studiu: Cauza morții premature a milioane de oameni. Provoacă cancere și boli cardiace grave
Studiu: Cauza morții premature a milioane de oameni. Provoacă cancere și boli cardiace grave

Un studiu publicat miercuri în revista științifică The Lancet a dezvăluit cauza morții premature a nouă milioane de oameni în 2019.

Recomandări
Ministerul Justiției a început procedura de selecție a Procurorului General și a șefilor DNA și DIICOT. Care sunt criteriile
Ministerul Justiției a început procedura de selecție a Procurorului General și a șefilor DNA și DIICOT. Care sunt criteriile

Procedura de selecție a procurorilor de rang înalt, precum șeful DNA și PÎCCJ, a început la Ministerul Justiției. Propunerile de numire vor ajunge la președintele Nicușor Dan.

Jumătate din România este sub zăpadă. Mai mulți șoferi au rămas blocați în nămeți ori au derapat și s-au accidentat
Jumătate din România este sub zăpadă. Mai mulți șoferi au rămas blocați în nămeți ori au derapat și s-au accidentat

Jumătate de țară este sub un strat semnificativ de zăpadă. În multe zone, drumurile sunt curățate inutil, pentru că viscolul aduce zăpada la loc.

Planul „bine gândit” al SUA pentru viitorul Venezuelei. Cele trei etape fixate pentru ca țara „să nu alunece în haos”
Planul „bine gândit” al SUA pentru viitorul Venezuelei. Cele trei etape fixate pentru ca țara „să nu alunece în haos”

Ministerul de Externe chinez a acuzat Statele Unite de încălcare serioasă a dreptului internațional, după ce a confiscat două petroliere legate de Venezuela.