Tudor Chirilă comentează decizia Primăriei de a organiza un târg de Crăciun în Piața Victoriei

tudor chirila

Tudor Chirilă a comentat pe Facebook decizia Primăriei Capitalei de a organiza pentru prima oară un târg de Crăciun în Piața Victoriei, locul de desfășurarea al protestelor.

”Iată că există şi metode "pacifiste" de a-i opri pe cei care demonstrează contra hoţilor. E prima dată când aud de târg de Crăciun în Piaţa Victoriei. Probabil că în perioada târgului vor vrea să-şi treacă modificările pe justiţie în Parlament”, spune artistul.

Primăria Capitalei a aprobat organizarea unui târg intitulat "Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă" exact în Piaţa Victoriei, unde au loc mitingurile împotriva modificării legilor Justiţiei. Însă, două evenimente nu pot avea loc în acelaşi timp şi în acelaşi loc, după cum prevede legea. Târgul va începe pe 5 decembrie, dar vor fi necesare câteva zile pentru amenajare.

Comisia de Ordine Publică din cadrul Primăriei Capitalei a aprobat toate demersurile. Manifestanţii rămân însă pe poziţii şi spun că protestul din data de 1 Decembrie, rămâne valabil.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
”Corupţia Ucide”, mesaj pentru Gabriela Firea: ”Găsiţi o altă amplasare pentru Târgul de Crăciun”
”Corupţia Ucide”, mesaj pentru Gabriela Firea: ”Găsiţi o altă amplasare pentru Târgul de Crăciun”

Comunitatea ”Corupţia Ucide” i-a transmis un mesaj primarului Capitalei, Gabriela Firea, după ce aceasta a anunțat că vrea să organizeze un Târg de Crăciun în Piața Victoriei, locul unde se adună protestatarii.

Protestele din Piața Victoriei ar urma să fie interzise. Primăria vrea să organizeze un târg
Protestele din Piața Victoriei ar urma să fie interzise. Primăria vrea să organizeze un târg

Mai multe organizaţii civice anunţă pe pagina de Facebook "Corupţia Ucide" că nu vor părăsi Piaţa Victoriei, după ce au apărut informaţii conform cărora Primăria Capitalei intenţionează să organizeze un Târg de Crăciun în această zonă.

Recomandări
Cu cât au crescut impozitele pentru locuințe și mașini de la 1 ianuarie. În unele cazuri s-au triplat
Cu cât au crescut impozitele pentru locuințe și mașini de la 1 ianuarie. În unele cazuri s-au triplat

Prima zi din an aduce taxe majorate pentru populație și firme. Vom plăti impozite mai mari pentru locuințe și mașini, în unele cazuri dublu sau chiar triplu.

Româncă stabilită în Crans-Montana, despre tragedia cu cel putin 40 de morți: „Am prieteni care și-au pierdut ambele fetițe”
Româncă stabilită în Crans-Montana, despre tragedia cu cel putin 40 de morți: „Am prieteni care și-au pierdut ambele fetițe”

Autoritățile din Elveția sunt în plină anchetă și nu pot vorbi încă despre identitatea victimelor. În bar se aflau foarte mulți tineri.

Nicușor Dan: „2025 ne-a arătat că puterea noastră stă în unitate. Privesc spre 2026 cu responsabilitate”
Nicușor Dan: „2025 ne-a arătat că puterea noastră stă în unitate. Privesc spre 2026 cu responsabilitate”

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, joi, că anul 2025 le-a reamintit românilor că adevărata lor forţă ”stă în unitate, în capacitatea de a rămâne împreună chiar şi atunci când drumul este dificil”.