Trump își trimite emisarul în Israel. Noi negocieri între israelieni și Hamas pentru eliberarea ostaticilor din Gaza

Donald Trump
Getty

Steve Witkoff, trimisul preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, pentru Orientul Mijlociu, s-a întâlnit sâmbătă cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, în contextul eforturilor de a obţine o încetare a focului în Gaza, a anunţat biroul lui Netanyahu, relatează Reuters.

După întâlnire, Netanyahu a trimis în Qatar o delegaţie la nivel înalt, din care face parte şeful agenţiei israeliene de informaţii Mossad, pentru a „avansa” în negocierile pentru eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas în Gaza, se arată într-un comunicat al biroului lui Netanyahu.

Mai devreme sâmbătă, un oficial israelian a declarat că au fost înregistrate unele progrese în discuţiile indirecte dintre Israel şi grupul militant palestinian Hamas, mediate de Egipt, Qatar şi Statele Unite, pentru a ajunge la un acord în Gaza.

Mediatorii depun noi eforturi pentru a ajunge la un acord de încetare a luptelor din enclavă şi de eliberare a ostaticilor israelieni rămaşi acolo înainte ca Trump să îşi preia mandatul la 20 ianuarie. Un acord ar implica, de asemenea, eliberarea unor deţinuţi palestinieni din închisorile israeliene.

O „oportunitate istorică” pentru eliberarea ostaticilor, spun familiile acestora

Familiile ostaticilor israelieni au salutat decizia lui Netanyahu de a trimite oficiali în Qatar, Forumului Familiilor Ostatecilor şi Dispăruţilor descriind-o drept o „oportunitate istorică”.

Citește și
trump nato
Reuters: Membrii NATO nu vor accepta cererea lui Trump privind cheltuielile de 5% din PIB pentru apărare, dar pot mări miza

Witkoff a sosit vineri la Doha şi s-a întâlnit cu prim-ministrul Qatarului, şeicul Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, a declarat Ministerul de Externe al Qatarului.

Mediatorii egipteni şi qatarioţi au primit asigurări din partea lui Witkoff că SUA vor continua să lucreze pentru un acord echitabil pentru a pune capăt războiului în curând, au declarat surse de securitate egiptene, deşi nu au oferit detalii.

Israelul a lansat asaltul asupra Gazei după ce luptătorii Hamas au pătruns peste graniţele sale în octombrie 2023, ucigând 1.200 de persoane şi luând peste 250 de ostatici, potrivit bilanţului israelian. De atunci, peste 46.000 de persoane au fost ucise în Gaza, potrivit oficialilor palestinieni din domeniul sănătăţii, o mare parte a enclavei fiind devastată şi cuprinsă de o criză umanitară, cu cea mai mare parte a populaţiei strămutate.

Luptele continuă în Gaza

Sâmbătă, serviciul civil palestinian de urgenţă a declarat că opt persoane au fost ucise, inclusiv două femei şi doi copii, într-un raid aerian israelian asupra unei foste şcoli care adăpostea familii strămutate în Jabalia, în nordul Fâşiei Gaza.

Armata israeliană a declarat că atacul a vizat militanţi Hamas care acţionau din şcoală şi că a luat măsuri pentru a reduce riscul de vătămare a civililor.

Mai târziu, sâmbătă, Serviciul civil de urgenţă din Gaza a declarat că cinci persoane au fost ucise şi alte câteva au fost rănite în două lovituri israeliene. Una dintre cele două lovituri a ucis trei persoane într-o casă din apropierea cartierului Daraj din oraşul Gaza.

Armata israeliană a declarat că a lovit un militant Hamas „în acea zonă”.

De asemenea, armata israeliană a anunţat sâmbătă seara că patru soldaţi ai săi au fost ucişi în luptele din nordul enclavei.

Articol recomandat de sport.ro
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
100.000.000€! Acuzat de tentativă de viol, acum poate da lovitura carierei
Citește și...
Un tunel secret a fost descoperit între Mexic și SUA, cu 10 zile înainte de preluarea mandatului lui Donald Trump
Un tunel secret a fost descoperit între Mexic și SUA, cu 10 zile înainte de preluarea mandatului lui Donald Trump

Autorităţile americane au descoperit un nou tunel care duce în Mexic, despre care se crede că era folosit atât pentru trafic de persoane, cât și de droguri.

Reuters: Membrii NATO nu vor accepta cererea lui Trump privind cheltuielile de 5% din PIB pentru apărare, dar pot mări miza
Reuters: Membrii NATO nu vor accepta cererea lui Trump privind cheltuielile de 5% din PIB pentru apărare, dar pot mări miza

NATO nu va ţine cont de propunerea lui Donald Trump privind o creştere masivă a cheltuielilor pentru apărare la 5% din PIB, dar membrii Alianţei vor fi probabil de acord să depăşească obiectivul actual, care este de cel puţin 2% din PIB.

Giorgia Meloni și Viktor Orban ar putea fi singurii lideri UE invitați de Trump la învestirea sa, la Washington
Giorgia Meloni și Viktor Orban ar putea fi singurii lideri UE invitați de Trump la învestirea sa, la Washington

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Layon, nu a primit nicio invitaţie pentru a participa la ceremonia de învestire a preşedintelui ales Donald Trump la Washington, pe 20 ianuarie.

Recomandări
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”
Fermierii români, nemulțumiți de acordul comercial UE-Mercosur: „În aceste condiții, noi nu putem să concurăm cu ei”

După mai bine de 25 de ani de negocieri, controversatul acord comercial dintre Uniunea Europeană și blocul „Mercosur” a fost aprobat, în ciuda furiei fermierilor și a opoziției vehemente a Franței.

Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”
Reacția Armatei elvețiene, pentru Știrile PRO TV, cu privire la escortarea avionului lui Nicușor Dan: „Mulțumim României”

Forțele aeriene ale Elveției au reacționat pentru Știrile PRO TV în legătură cu episodul în care două dintre avioanele sale de luptă F/A-18 au escortat pentru pțin timp care aeronava Spartan a MApN, care îl transporta pe președintele Nicușor Dan.

Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore
Regimul de la Teheran amenință cu moartea protestatarii din Iran. Comunicațiile, în blackout de peste 24 de ore

Iranienii se află de mai bine de 24 de ore într-un blackout aproape total al internetului, pe fondul protestelor antiguvernamentale care se extind în toată țara. Regimul de la Teheran amenință protestatarii cu pedeapsa capitală.