Tribunalul Bucureşti a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la închisoare

Dan Voiculescu

Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare.

„În temeiul dispoziţiilor art. 460 alin.1 C. proc. pen. dispune suspendarea executării sentinţei penale nr. 701/26.09.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr.888/08.08.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia II Penală, în dosarul nr.25497/3/2012", se arată în decizia Tribunalului Bucureştiului din 24 mai.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Pe 8 august 2014, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare pe Dan Voiculescu, iar Gheorghe Mencinicopschi, fost director general al ICA, a primit 8 ani de închisoare, fiind stabilit un prejudiciu de aproximativ 60 de milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Citește și...
Un preot a mușcat o femeie, după ce s-au bătut pentru pâinea de împărtășanie. Detaliile unui caz uluitor
Un preot a mușcat o femeie, după ce s-au bătut pentru pâinea de împărtășanie. Detaliile unui caz uluitor

Un preot din Florida este acuzat că a mușcat o femeie în timpul unei liturghii, într-o presupusă „încercare de a apăra pâinea Împărtășaniei”, conform declarației pe propria răspundere din acest caz. Asta după ce femeia a încercat să-i ia cu forța azima.

 

Accident mortal pe A3. Un bărbat de 35 de ani a murit după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară
Accident mortal pe A3. Un bărbat de 35 de ani a murit după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară

Un accident rutier a avut loc sâmbătă, pe Autostrada A3, sensul de mers Chețani spre Gilău.

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații
Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații

Consiliul Concurenței anunță că a amendat opt companii, printre care Automobile Dacia și Renault Technologie Roumanie pentru practici ilegale pe piața muncii.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.