Surse: Ionuț Mișa ar urma să fie revocat de la șefia ANAF, la cererea lui Teodorovici

×
Codul embed a fost copiat

Schimbare la nivel înalt decisă de premierul Viorica Dancilă. Şeful Fiscului, Ionuț Mișa, urmează să fie revocat din funcţie la cererea ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, potrivit unor surse.

Mișa îşi încheie astfel mandatul la şefia ANAF la mai puţin de un an de la numirea sa în fruntea instituţiei.

Cererea pentru ca Ionuț Mișa să fie demis vine după ce ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, s-a arătat de multe ori nemulțumit de activitatea ANAF, instituție care se ocupă de strângerea de taxe și impozite.

Potrivit unor surse, joi sau vineri, premierul Viorica Dăncilă ar urma să dea curs solicitării și să semneze actul de revocare din funcție pentru Ionuț Mișa.

Eugen Teodorovici este cel care în ultima perioadă s-a arătat extrem de nemulțumit de activitatea ANAF, spunând că nu au fost stânși suficienți bani la bugetul de stat din taxe și impozite – asta deși Ionuț Mișa susține contrariul, precizând că instituția pe care o conduce are cele mai bune rezultate din istorie și că cei care lucrează în cadrul ANAF ar trebui să fie felicitați, nu criticați.

Citește și
Ionut Misa
Mișa: Programul de încasări al Fiscului este foarte în urmă

De altfel, contrele dintre Mișa și Teodorovici nu sunt noi și mărul discordiei ar fi bugetul pe 2018 – buget care ar fi fost creionat cu obiectivele sale de Ionuț Mișa, care anul trecut a fost pentru o scurtă perioadă și ministru de Finanțe și aceste obiective trasate de Mișa au fost mai apoi puse în sarcina lui Eugen Teodorovici, cel care este acum ministru de Finanțe.

Teodorovici, la rândul său, a fost criticat de opoziție pentru bugetul pe 2018. Senatorul PNL Florin Cîțu a afirmat recent că datele din acest buget ar fi fost „măsluite”, afirmație pe care Teodorovici a respins-o vehement și a propus, în schimb, o măsură inedită: să fie amendată presa care preia informații fără verificarea lor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac pierde șefia în topul miliardarilor! Cine sunt românii care domină clasamentul Forbes și i-au depășit pe frații Pavăl
Ion Țiriac pierde șefia în topul miliardarilor! Cine sunt românii care domină clasamentul Forbes și i-au depășit pe frații Pavăl
Citește și...
Teodorovici i-ar fi cerut premierului Dăncilă demisia şefului ANAF, Ionuţ Mişa
Teodorovici i-ar fi cerut premierului Dăncilă demisia şefului ANAF, Ionuţ Mişa

Eugen Teodororovici ar fi trimis premierului Viorica Dăncilă, la finalul anului trecut, o scrisoare prin care a cerut demisia şefului ANAF, Ionuţ Mişa, din cauză că ar fi nemulţumit de activitatea acestuia, potrivit unor surse News.ro.

Mișa: Programul de încasări al Fiscului este foarte în urmă
Mișa: Programul de încasări al Fiscului este foarte în urmă

Șeful ANAF, Ionuț Mișa, a precizat marți că anul 2018 va fi unul dificil din punct de vedere al încasărilor, din cauză că programul acestora este „foarte în urmă”.

Fostul ministru de Finanțe în cabinetul Tudose, Ionuț Mișa, este noul șef al ANAF
Fostul ministru de Finanțe în cabinetul Tudose, Ionuț Mișa, este noul șef al ANAF

Preşedintele Fiscului a fost înlocuit din funcţie cu Ionuț Mișa, fostul ministru al Finanţelor, din cabinetul Mihai Tudose. Mișa este ministrul care a stârnit mari controverse încă din prima zi de mandat, când a anunţat naționalizarea pilonul 2 de pensii.

Recomandări
”Departamentul Adevărului”. Surse: Nicușor Dan vrea să înființeze la Cotroceni o secție oficială împotriva dezinformării
”Departamentul Adevărului”. Surse: Nicușor Dan vrea să înființeze la Cotroceni o secție oficială împotriva dezinformării

Președintele Nicușor Dan intenționează să înființeze la Cotroceni un departament special care să se ocupe de combaterea dezinformării și de ”fake-news”. Această secție va fi în coordonarea sa, au precizat surse oficiale pentru Știrile Pro TV.

Trupele SUA au urcat la bordul petrolierului sub pavilion rusesc „Marinera”. Nava, confiscată în Atlantic | VIDEO
Trupele SUA au urcat la bordul petrolierului sub pavilion rusesc „Marinera”. Nava, confiscată în Atlantic | VIDEO

Marina militară americană a preluat miercuri controlul asupra unui petrolier sub pavilion rusesc în zona Atlanticului de Nord şi pe care-l urmărea de mai multe zile, în cadrul blocadei impuse de SUA împotriva petrolierelor care au legături cu Venezuela.

Rogobete: Nu poți spune că statul te plătește prost, dacă stai 3 ore la spitalul public și restul zilei lucrezi în privat
Rogobete: Nu poți spune că statul te plătește prost, dacă stai 3 ore la spitalul public și restul zilei lucrezi în privat

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vorbit marți seară despre fenomenul medicilor care nu respectă programul din spitalele publice, desfășurând în paralel activități și în clinici private.