Sunt mai rezistente blocurile noi față de cele vechi? Expertă în construcții: „Vă dau un răspuns sincer”

62325001
Shutterstock

Modificările făcute asupra structurii unei clădiri, ulterior dării sale în folosinţă, pot schimba modul de comportare la acţiunea seismică, conform decanului Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din Iași, prof.univ.dr.ing. Dorina Isopescu..

"Zilele trecute am fost întrebată de foarte multe ori care clădiri sunt mai rezistente: cele vechi sau cele noi? Vă dau un răspuns sincer: nu are importanţă în momentul în care a fost executată clădirea. Da, poate că pe cele mai vechi putem să le suspectăm de o degradare apărută din cauza multiplelor cutremure care au acţionat asupra lor. Dar dacă au fost proiectate şi au rezistat, cu consolidările şi cu reparaţiile de rigoare, vor rezista şi astăzi mai bine decât o clădire nouă care chiar în acelaşi an a fost pusă în funcţiune, dar la un timp foarte scurt au fost făcute modificări. Modificările pot schimba modul de comportare la acţiunea seismică şi pot fi câteodată catastrofale", a atras atenţia Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din cadrul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi,  prof.univ.dr.ing. Dorina Isopescu, conform Agerpres.

Întrebată despre "reparaţiile" făcute în interiorul locuinţelor, care implică dărâmarea unor pereţi despărţitori, Dorina Isopescu a menţionat că atât îmbunătăţirile, cât şi modificările făcute în interiorul apartamentelor nu trebuie să afecteze structurile de rezistenţă. Ea a precizat că atunci când dorim să facem modificări în interiorul clădirilor trebuie să apelăm la un expert care să evalueze întreaga structură.

"Nu trebuie afectate structurile de rezistenţă. Vedeţi dumneavoastră, aceste compartimentări pot fi de rezistenţă sau sunt pereţi de compartimentare care, putem să spunem, îi putem elimina mai uşor. Toate modificările însă trebuie analizate şi evaluate de către un expert. Expertul va face un calcul, va vedea care este influenţa acestor modificări asupra întregii structuri. Aşa, să mă exprim simplu, clădirile sunt proiectate să fie rezistente şi în echilibru de la concepere până la demolare. Dacă prin distrugerea unui perete sau prin eliminarea unui stâlp, ori prin secţionarea unei grinzi noi schimbăm starea de echilibru a întregii structuri, atunci orice acţiune seismică, care este de fapt o forţă orizontală care vine însoţită şi cu o accelerogramă care duce la vibraţii, ca să mă exprim simplu, poate cauza probleme deosebite unei astfel de structuri. Orice modificare faţă de starea iniţială poate aduce degradări care pot fi minore, precum căderea tencuielii, dar dacă vorbim de intervenţii asupra elementelor structurii de rezistenţă, atunci se poate provoca în final colapsul, nu numai al apartamentului respectiv. E vorba de colapsul clădirii în totalitate", a detaliat decanul Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din Iaşi.

Conform legislaţiei, există o aşa-zisă carte tehnică a construcţiei pe care orice clădire trebuie să o aibă, fie că sunt imobile rezidenţiale sau nerezidenţiale. Aceasta ar trebui consultată atunci când decidem să cumpărăm o locuinţă.

Citește și
Preşedintele AEP: Aş vrea să nu mai avem cabine de vot cu perdeluţe, să avem urne transparente
Preşedintele AEP: Aş vrea să nu mai avem cabine de vot cu perdeluţe, să avem urne transparente

"În acea carte tehnică sunt patru capitole. Unul este rezervat părţii de concepere şi proiectare, partea a doua este pentru execuţie şi recepţii, urmează partea de modificări care apar pe parcurs, deci urmărirea comportării şi intervenţiile care se fac pe perioada de utilizare, şi ultima este partea de dezmembrare, demolare. Dacă ne dorim să cumpărăm o casă mai nouă sau mai veche, primul lucru pe care trebuie să-l facem este, dacă nu suntem de specialitate, să solicităm părerea unui specialist în construcţii şi să aruncăm o privire în cartea tehnică a construcţiei. Toate modificările făcute ar trebui să fie menţionate acolo. Dacă sunt modificări care nu sunt autorizate legal, atunci e obligatoriu ca înainte de a face pasul decisiv, adică de a cumpăra clădirea, pentru că e vorba de sume foarte mari de bani, ar trebui să solicităm părerea unui expert. Acesta ne poate spune dacă modificarea respectivă este importantă sau nu, dacă poate provoca degradări", a explicat Dorina Isopescu.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Preşedintele AEP: Aş vrea să nu mai avem cabine de vot cu perdeluţe, să avem urne transparente
Preşedintele AEP: Aş vrea să nu mai avem cabine de vot cu perdeluţe, să avem urne transparente

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, anunță că își dorește realizarea unei logistici electorale unitare, care implică același tip de cabine de vot, de urne și același mod de amenajare a secțiilor de votare. 

Un bărbat din Botoșani a fost reținut după ce și-a bătut copiii în vârstă de 2 și 4 ani
Un bărbat din Botoșani a fost reținut după ce și-a bătut copiii în vârstă de 2 și 4 ani

 Doi copii, de doi şi patru ani, din localitatea Cristineşti au fost bătuţi de tatăl lor, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.

Cine și câte conducte magistrale a înlocuit, în fiecare din ultimii 10 ani, în București
Cine și câte conducte magistrale a înlocuit, în fiecare din ultimii 10 ani, în București

După ani de creștere constantă, ritmul de înlocuire a conductelor magistrale de termoficare vechi a scăzut ușor, în 2025, comparativ cu 2024.

Recomandări
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos
LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump va ține un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.