Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ștrandul Moghioroş, închis după ce 7 copii au ajuns la spital. "Nu ştiu ce zeamă o fi"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Direcția de Sănătate Publică a închis temporar un ștrand din cartierul Drumul Taberei din București, după ce 7 copii şi 4 adulți au ajuns la spital prezentând stări de rău, amețeli și greață.

Victimele au susținut că de vină au fost vaporii de clor pe care i-au inhalat, așa că la piscină au ajuns şi cei de la protecția consumatorului. Inspectorii au prelevat probe de apă din bazine, dar s-au constatat şi alte nereguli.

Horia Constantinescu, preşedintele ANPC: "Nu ştiu ce apa e, ce zeama o fi. Am luat din toate cele trei bazine, deficiențele sunt multiple. Noi alegem să oprim activitatea prestării de servicii. Am reuşit să intrăm şi în restaurantul acestui operator economic, şi acolo sunt deficienţe, spunem noi, majore."

Ieri după-amiză, ştrandul era plin, când câţiva adulţi şi mai mulţi copii au început să se simtă rău şi au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce s-ar fi intoxicat cu clor. Şapte minori au fost transportaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu, însă doar unul dintre ei a fost internat.

Dr. Răzvan Datu, Spitalul Grigore Alexandrescu: "Toţi conştienţi, cooperanţi, fără simptomatologie în momentul prezentării. După primele investigaţii, s-a propus internarea lor doar pentru supraveghere. Din cei şapte, şase au refuzat internarea, deci momentan sunt la domiciliu. Doar unul a rămas strict pentru supraveghere, pentru eventualitatea apariţiei unor ulterioare complicaţii".

Citește și
masina politie
Doi adolescenți, arestați pentru că ar fi violat alți 2 minori la un ștrand din Vâlcea

Inspectorii i-au amendat pe administratorii ştrandului cu 1.500 de lei. Ştrandul va rămâne închis până la sosirea analizelor de la apa prelevată din bazine şi lămurirea cauzelor care au dus la intoxicarea clienţilor acestui ştrand.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult