Şoferul care a produs tragedia de pe E85 a avut de mai multe ori permisul suspendat şi zeci de amenzi pentru viteză

Accident Ialomita
ISU Ialomita

Șoferul care a produs accidentul de miercuri, de pe E 85, soldat cu moartea a patru persoane a avut permisul reţinut de mai multe ori şi a primit numeroase sancţiuni pentru nerespectarea regimului de viteză, potrivit ministrului de Interne Lucian Bode.

În acest context, ministrul a precizat că, dacă este nevoie de o înăsprire şi mai puternică a sancţiunilor rutiere, autorităţile vor face acest lucru. El consideră că cei cu maşini puternice sunt afectaţi mai mult de suspendarea dreptului de a conduce pentru trei sau patru luni decât de valoarea amenzilor.

Bode a declarat, joi, la Constanţa, că şoferul care a provocat, miercuri, accidentul în care patru persoane au murit, în localitatea ialomiţeană Sineşti, fusese sancţionat de zeci de ori pentru nerespectarea regimului de viteză.

“În condiţiile în care vom constata că este nevoie de o înăsprire şi mai puternică a sancţiunilor pentru astfel de fapte, o vom face. Ieri am avut un accident cu patru persoane decedate. La Sineşti. M-am uitat dimineaţă şi am văzut respectivul conducător auto care a produs accidentul, permisul l-a obţinut, cred, în 2018. I-a fost reţinut în fiecare an: 2018, 2019, 2020. A fost sancţionat de zeci de ori pentru nerespectarea regimului de viteză. Ei, pentru astfel de oameni, care, iată, produc adevărate tragedii, a omorât patru oameni prin nerespectarea regimului de viteză şi intrarea în depăşire a unei alte maşini şi s-a întâmplat tragedia care s-a întâmplat. Pentru astfel de oameni sancţiunile sunt încă prea moi, deci prea blânde”, a precizat Lucian Bode, potrivit News.ro.

Întrebat dacă se referă la creşterea valorii sancţiunilor, el a răspuns: “Mă refer la tot palierul, de la valoare… dar nu valoarea-i deranjează să ştiţi pe cei cu maşini puternice, a căror valoare depăşeşte zeci de mii de euro, sute de mii de euro, nu valoarea îi deranjează, ci faptul că, pe lângă amendă, suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile, pentru 120 de zile, cred că îi afectează mai mult. Şi în astfel de situaţii grave imposibilitatea ca respectivul conducător auto să poată să susţină un examen în această perioadă, să dobândească permisul mai repede decât cele 90 - 120 de zile”.

Citește și
ger romania
Gerul extrem în România face primele victime: un adolescent a murit singur în casă după ce a aprins focul în sobă
Articol recomandat de sport.ro
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Citește și...
Gerul extrem în România face primele victime: un adolescent a murit singur în casă după ce a aprins focul în sobă
Gerul extrem în România face primele victime: un adolescent a murit singur în casă după ce a aprins focul în sobă

Gerul mușcă necruțător, în toată România. Peste noapte au fost -20 de grade la mare altitudine și -15 în orașele de câmpie. Grav este că vorbim deja și de victime.

Sindicatul Europol: Holurile Brigăzii Rutiere din București sunt pline de dulapuri instabile. Șoferii trebuie să poarte cască
Sindicatul Europol: Holurile Brigăzii Rutiere din București sunt pline de dulapuri instabile. Șoferii trebuie să poarte cască

Sindicatul Europol reclamă, luni, o adevărată ”bombă cu ceas” la Brigada Rutieră Bucureşti, unde mai multe dulapuri şi fişete sunt depozitate pe scări şi holuri, fiind stabilizate cu bolovani, cărămizi sau bucăţi de lemn.

Doi copii au căzut de la înălţime peste balustrada unui spaţiu de cazare din Topliţa. Unul are fracturi deschise
Doi copii au căzut de la înălţime peste balustrada unui spaţiu de cazare din Topliţa. Unul are fracturi deschise

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Topliţa au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă după un incident în care doi copii au căzut de la înălţime, în interiorul unui imobil din municipiu.

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Școli închise în mai multe județe din cauza gerului. 3.000 de elevi din opt județe vor face cursuri online
Școli închise în mai multe județe din cauza gerului. 3.000 de elevi din opt județe vor face cursuri online

Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă că marți 3.000 de elevi din 10 școli vor învăța online; în trei unități din Bistrița-Năsăud, Satu Mare și Teleorman cursurile sunt suspendate.

UE ar putea trimite trupe și nave de război în cazul unei invazii americane în Groenlanda. Comisar: „Ar fi sfârșitul NATO”
UE ar putea trimite trupe și nave de război în cazul unei invazii americane în Groenlanda. Comisar: „Ar fi sfârșitul NATO”

Tratatul UE obligă statele membre să ofere asistență în cazul unei agresiuni, a amintit comisarul european Andrius Kubilius, referindu-se la o posibilă anexare a Groenlandei de către SUA.