Seară cu multe emoții pentru absolvenții Universității de Medicină din Iași. Peste 1.600 de studenți au devenit medici

×
Codul embed a fost copiat

A fost o seară cu multe emoții pentru absolvenții Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.  

După ani lungi de trudă, au ajuns la momentul în care au depus jurământul lui Hipocrate și au devenit, astfel, medici.

La final, s-au bucurat de un foc de artificii.

Peste 1.600 de studenți au absolvit în acest an Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Anii de facultate au fost grei, cu nopți nedormite și mult stres, spun absolvenții.

Ana-Măria-Cecilia Păuleț, șef de promoție al Facultății de Medicină:A fost un roller coster, a fost cu multe bucurii, cu mult stres, cu multă cafea băută. Dar a fost frumos”.

Citește și
ilikeit
Gadgetul care ne poate ajuta să avem o postură corectă în viața de zi cu zi

Gheorghe Olari, șef de promoție specializarea asistență medicală generală:A fost o experiență frumoasă și sunt profund recunoscător”.

Printre ei sunt și sute de străini, din 36 de state ale lumii. Doi frați, de exemplu, au venit din Franța. Acum, au terminat studiile împreună: unul medicină dentară, iar celălalt bioinginerie.

Bilal Outabachi, șef de promoție Facultate de Medicină Dentară, seria cu predare în limba franceză:A fost mult de muncă, multe nopți petrecute cu cafea pentru examen, dar astăzi sunt mândru și bucuros de rezultatul obținut, mai ales că sunt șef de promoție”.

Ismael Outabachi, absolvent al Facultății de Bioinginerie:Vrem să ne întoarcem în Franța și să deschidem un centru medical acolo”.

Absolventă:Este rezultatul unui sacrificiu de o viață. Venim din Franța, acolo nu am reușit, iar aici am ajuns la final”.

Cel mai așteptat moment al ceremoniei a fost depunerea jurământului lui Hippocrate, când absolvenții sunt declarați medici cu acte în regulă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
Citește și...
Tinerii care au intrat la Medicină se gândesc deja unde să plece din țară. ”Nu vreau să rămân aici și nici să mă întorc”
Tinerii care au intrat la Medicină se gândesc deja unde să plece din țară. ”Nu vreau să rămân aici și nici să mă întorc”

Peste 3.000 de absolvenți de liceu au intrat anul acesta, după rezultatele provizorii, la facultățile de Medicină. Sunt tineri care au învățat ani de zile pentru a trece acest examen și, din păcate, unii dintre ei deja se gândesc să plece în străinătate.  

Gadgetul care ne poate ajuta să avem o postură corectă în viața de zi cu zi
Gadgetul care ne poate ajuta să avem o postură corectă în viața de zi cu zi

Când tehnologia se îmbină cu medicina ies lucruri foarte interesante și gadgeturi care ar putea să ne ajute să ducem o viață mai bună și mai sănătoasă.

(P) Dinți ficși în 24 de ore, medicină modernă și tehnologie avansată
(P) Dinți ficși în 24 de ore, medicină modernă și tehnologie avansată

Proteza mobilă nu mai este singura soluție de înlocuire a dinților. Tehnicile dentare din ziua de azi te ajută să îți recapeți mult mai rapid dantura, dar și sănătatea întregului organism.

Olimpica din Buzău admisă la Medicină, care vinde roșii ca să-și ajute părinții: ”Ne consideră oameni de la țară, inferiori”
Olimpica din Buzău admisă la Medicină, care vinde roșii ca să-și ajute părinții: ”Ne consideră oameni de la țară, inferiori”

”Lumea ne consideră oameni de la țară, inferiori”, spune Diana Necula, olimpică din Buzău admisă la Medicină, în București, care continuă să vândă roșii la piață pentru a-și ajuta părinții.

 

Lovitură pentru studenți. Taxele de şcolarizare vor „exploda” în multe universități. Medicina, cea mai scumpă
Lovitură pentru studenți. Taxele de şcolarizare vor „exploda” în multe universități. Medicina, cea mai scumpă

Anul universitar va începe în toamnă, cu o surpriză neplăcută. Mai multe universităţi din ţară au anunţat că vor mări taxele de şcolarizare, iar în unele cazuri, şi de cazare.

Recomandări
ANM prelungește avertizările: Val de frig și ninsori în România. Temperaturile scad până la -18 grade
ANM prelungește avertizările: Val de frig și ninsori în România. Temperaturile scad până la -18 grade

Vremea va deveni deosebit de rece în toată ţara în acest sfârşit de săptămână, iar în nordul Moldovei sunt estimate temperaturi de minus 10 grade pe parcursul zilei de sâmbătă.

Ţarile UE susţin semnarea acordului cu Mercosur, la peste 25 de ani de la începerea negocierilor
Ţarile UE susţin semnarea acordului cu Mercosur, la peste 25 de ani de la începerea negocierilor

Ţările Uniunii Europene au susţinut în majoritate, vineri, în mod provizoriu, semnarea acordului de asociere cu Mercosur.

Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”
Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”

Joi noaptea, Rusia a lansat unul dintre cele mai puternice atacuri aeriene asupra orașelor ucrainene, din ultimele luni. Cel puțin 4 persoane au murit și alte 19 au fost rănite în Kiev.