Șapte zile de doliu în Coreea de Sud. Autoritățile anunță 179 de morți în tragedia aviatică. Sunt doar doi supraviețuitori

62508401
Getty

Toți cei 175 de pasageri și patru membri ai echipajului au murit în urma prăbușirii zborului Jeju Air în Coreea de Sud. Doar două persoane din cele 181 aflate la bord, membri ai echipajului, au supraviețuit, transmit autoritățile de la Seul.

 

Toate persoanele care se aflau în avionul prăbuşit în Coreea de Sud, exceptând doi supravieţuitori, au fost declaraţi decedaţi, au anunţat duminică pompierii sud-coreeni, 

"Dintre cei 179 de morţi, 65 au fost identificaţi", au declarat pompierii, precizând că preluarea de probe ADN este în curs, informează duminică AFP şi Yonhap..

Cei doi supravieţuitori sunt membri ai echipajului, care au fost salvaţi din avion, care luase foc după o aterizare de urgenţă.

Înainte de aceasta, autorităţile sud-coreene şi-au exprimat temerea că aproape toţi dintre cei 181 de oameni câţi se aflau în avionul ce s-a prăbuşit duminică pe un aeroport din Coreea de Sud probabil au murit.

Citește și
Un tânăr din București ar fi folosit ilegal cardul străbunicului său de peste 190 de ori. A cheltuit 14.000 de lei
Un tânăr din București ar fi folosit ilegal cardul străbunicului său de peste 190 de ori. A cheltuit 14.000 de lei

Autoritățile sud-coreene au mai anunțat și că au fost găsite cele două cutii negre ale avionului.

"În ceea ce priveşte cutiile negre, înregistratorul de voce din cabina de pilotaj şi înregistratorul de date de zbor, acestea au fost recuperate", a declarat ministrul adjunct al Transporturilor, Joo Jong-wan, în cadrul unei conferinţe de presă.

Preşedintele în exerciţiu al Coreei de Sud, Choi Sang-mok, a decretat şapte zile de doliu naţional, începând de duminica aceasta.

Altare memoriale vor fi înfiinţate la locul unde s-a prăbuşit avionul, precum şi în 17 oraşe şi provincii, inclusiv Seul şi oraşul Gwandju din sudul ţării, a anunţat Ministerul Finanţelor sud-coreean.

Oficialii publici vor purta panglici de doliu în semn de respect pentru victime, a adăugat ministerul.

Accidentul a avut loc duminică la ora 09.03 (00.03 GMT). Avionul de la Bangkok al companiei sud-coreene Jeju Air, care transporta 175 de pasageri, dintre care doi cetăţeni thailandezi, şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit şi a luat foc la aterizare la Muan, oraş situat la aproximativ 290 de kilometri sud de capitala Seul, conform Agerpres.

O înregistrare video difuzată de canalul local MBC arată aeronava - un Boeing 737-8AS intrat în serviciu în 2009, potrivit site-ului de specialitate Flightradar - aterizează cu fum care iese din motoare. Întregul aparat este apoi înghiţit de flăcări.

Accidentul pare să fi fost cauzat de "contactul cu păsările, care a dus la o defecţiune a trenului de aterizare", a raportat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap. Avionul a aterizat pe burtă şi a luat foc când a lovit un gard la capătul pistei.

Articol recomandat de sport.ro
„Nu ai fost fair-play, prieteno!” Sorana Cîrstea, reacție vehementă față de Naomi Osaka, după eșecul de la Australian Open
„Nu ai fost fair-play, prieteno!” Sorana Cîrstea, reacție vehementă față de Naomi Osaka, după eșecul de la Australian Open
Citește și...
Un tânăr din București ar fi folosit ilegal cardul străbunicului său de peste 190 de ori. A cheltuit 14.000 de lei
Un tânăr din București ar fi folosit ilegal cardul străbunicului său de peste 190 de ori. A cheltuit 14.000 de lei

Polițiștii din București au făcut o percheziție după ce un tânăr ar fi folosit ilegal de peste 190 de ori cardul străbunicului său.

Rezultate Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker, joi, 22 ianuarie 2026. Premiu de peste 1 milion de euro la Loto 6/49
Rezultate Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker, joi, 22 ianuarie 2026. Premiu de peste 1 milion de euro la Loto 6/49

Joi, 22 ianuarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 18 ianuarie, Loteria Română a acordat 36.113 de câştiguri în valoare totală de peste 2,96 milioane de lei.

Mesaje de ură pe Facebook împotriva premierului: autorul, pus sub control judiciar pentru 60 de zile
Mesaje de ură pe Facebook împotriva premierului: autorul, pus sub control judiciar pentru 60 de zile

Un bărbat este anchetat, sub control judiciar, de procurorii din Bucureşti, după ce a postat pe pagina sa de Facebook şapte mesaje prin care a incitat la violenţă şi ură împotriva premierului României.

Recomandări
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski a ajuns la Forumul din Davos, unde va discuta cu Donald Trump despre pacea din Ucraina
LIVE UPDATE. Volodimir Zelenski a ajuns la Forumul din Davos, unde va discuta cu Donald Trump despre pacea din Ucraina

Deși, inițial, unele agenții de presă, precum EFE, au anunțat că Volodimir Zelenski rămâne în Ucraina pentru a gestiona criza energetică, joi, 22 ianuarie, s-a aflat că președintele ucrainean a plecat spre Davos, pentru a discuta cu Donald Trump.

Fosta contabilă MAE acuzată că a virat ilegal salarii iubitului și fiului său a fost adusă la audieri de procurorii DNA
Fosta contabilă MAE acuzată că a virat ilegal salarii iubitului și fiului său a fost adusă la audieri de procurorii DNA

Fosta contabilă a Ministerului Afacerilor Externe, suspectată că ani la rând le-ar fi plătit ilegal salarii de diplomați iubitului si fiului acestuia, amândoi militari, a fost ridicată joi de acasă de procurorii anticorupție. 

GALERIE FOTO cu ”bogații” planetei, care se află la Forumul Economic Mondial Davos 2026
GALERIE FOTO cu ”bogații” planetei, care se află la Forumul Economic Mondial Davos 2026

Cei mai puternici oameni ai lumii se află în aceste zile la Forumul Economic Mondial din Davos, Elveţia.