Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Imagini șocante dintr-un nou „azil al groazei”. 7 persoane, ținute în condiții insalubre în subsolul unui centru din Mureș

Your browser doesn't support HTML5 video.

Şapte adulţi și copii erau ţinuţi în condiţii improprii, în subsolul unui centrul de îngrijire și asistență din localitatea Bărdești, județul Mureș. Pacienţii au fost transportaţi la spital.  

Joi, Centrul de Resurse Juridice au descoperit șapte persoane, adulți și copii, au fost descoperite de autorități în condiții inumane și degradante în subsolul unui centru de îngrijire și asistență din localitatea Bărdești, județul Mureș.

„Echipa a constatat că, pe lângă cei 23 de beneficiari ai centrului cazaţi în camere, în subsolul clădirii erau ascunse în spatele unei perdele de plastic, printre grămezi de moloz, materiale de construcţie, saci de haine, echipamente medicale vechi, 4 persoane cu dizabilităţi grave care zăceau culcate pe saltele murdare de fecale, urină şi sânge, cu muşte pe ele, care nu se puteau apăra şi nu puteau cere ajutor (nonverbale şi incapabile a se deplasa). Una dintre persoane era în stare avansată de malnutriţie (piele şi os), cu leziuni la nivelul şoldului, acoperită de muşte, mirosind puternic a fecale”, a transmis, joi seară, CRJ, într-un comunicat de presă.

Acestea zăceau pe saltele murdare de fecale, urină și sânge, neputând să ceară ajutor sau să se apere, fiind incapabile să comunice și să se miște. Încă două persoane cu dizabilități erau ținute într-o cameră mică, de aproximativ trei metri pătrați, fără aerisire și lumină. Accesul spre aceste încăperi fusese blocat prin folosirea de cărămizi și mese de metal.

„Celelalte 2 persoane nu se puteau mişca şi nu puteau să comunice, fiind deosebit de speriate când am încercat să ne apropiem de ele. La orele 13:30, imediat după ce am văzut persoanele din subsol, am cerut de urgenţă ajutor la 112. Până la sosirea echipajelor de poliţie şi salvare, am mai identificat o persoană care locuia în subsol, dar care se putea deplasa şi ieşise din acel spaţiu, la parterul imobilului”, se mai arată în comunicat.

Citește și
Azil de batrani
Un azil-fantomă de bătrâni din București a transferat zeci de vârstnici într-un alt cămin ilegal. Cum se cheamă asociația

Potrivit documentului citat, după aproximativ patru ore, la sugestia unui rezident şi pentru că nu puteau fi identificate fizic toate persoanele, echipa a mai identificat o cameră în spatele bucătăriei, fără clanţă, pe care era un afiş pe care scria Materiale de construcţii.

„Am solicitat deschiderea uşii şi am constatat că dincolo de aceasta mai era câteva încăperi în care am găsit alte 2 persoane aflate în stare gravă, blocate într-o cameră de aproximativ 3 m2, fără aerisire, fără iluminat, într-un pat. Accesul către acest spaţiu era blocat printr-o masă de metal pe care erau aşezate cărămizi. Am solicitat din nou serviciul de ambulanţă pentru aceste 2 persoane”, a mai transmis sursa citată.

CRJ a precizat că unii dintre beneficiarii centrului au declarat că au fost legaţi, ameninţaţi, bătuţi de către personalul şi conducerea centrului, prezentând leziuni specifice legării la nivelul mâinilor.

La rândul lor, reprezentanţii ISU Mureş au precizat că s-a intervenit pentru acordarea de asistenţă medicală, prim ajutor de urgenţă şi transportul unor persoane vârstnice cazate într-un centru de îngrijire din localitatea Bărdeşti.

„Până în momentul de faţă din totalul de 30 de persoane identificate, 13 au fost deja transportate la UPU Târgu Mureş pentru îngrijiri medicale suplimentare, acestea suferind afecţiuni cronice. De asemenea, o persoană a fost preluată de aparţinători şi alte 17 persoane vor fi relocate în alte centre de îngrijire aparţinând de DGASPC din municipiul Sighişoara (4 persoane) şi localităţile Luduş (9 persoane) şi Ideciu (3 persoane)”, a mai transmis ISU Mureş.

Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a precizat că s-au făcut toate documentele care vor fi înaintate spre competenta soluţionare către DIICOT Mureş.

„Avem persoane de la Buucreşti, de la Covasna şi avem persoane din Târgu Mureş. Din aceste trei locuri au fost aduşi, la decizia unor autorităţi şi printr-un contract de externalizare servicii dintre DGASPC-uri şi acest Centru, conform legii (...) Am avut discuţii cu doamna ministru al Muncii şi, deîndată, prin Decizia 784, a fost retrasă licenţa acestui centru, pentru că până nu am avut retrasă licenţa nu am putut să purcedem la relocarea acestor persoane”, a declarat Mara Togănel.

Știre inițială Şapte adulţi erau ţinuţi în condiţii improprii, în subsolul unui imobil, în azilul din judeţul Mureş la care premierul Marcel Ciolacu a cerut verificări. Pacienţii au fost transportaţi la spital.

„Astăzi, politiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Râciu au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, la subsolul unui imobil din Bărdeşti, mai multe persoane sunt ţinute în condiţii improprii”, a transimis, joi seară, IPJ Mureş, citat de News.ro.

Sursa citată a precizat că, la faţa locului, s-au deplasat poliţiştii, care au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre șapte adulţi.

„A fost solicitată o ambulanţă, aceştia fiind transportaţi la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. De asemenea, au fost anunţaţi şi reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Mureş şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, pentru luarea măsurilor legale din competenţă”, a mai transmis Poliţia.

Potrivit instituţiei, „această acţiune are drept scop protejarea vieţii şi sănătăţii, oferirea de ajutor şi sprijin persoanelor vulnerabile, în special celor cu dizabilităţi şi vârstnice, care se află în dificultate, în anumite centre de îngrijire”.

În acest caz, a fost sesizată unitatea de Parchet competentă.

Premierul Marcel Ciolacu a dispus verificări la centrul de îngrijire din judeţul Mureş

„Situaţia de la Mureş este intolerabilă! Aşa cum a cerut şi premierul Marcel Ciolacu, vinovaţii trebuie să răspundă! Solicit urgent Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) să înceapă procedura de cercetare disciplinară împotriva responsabililor de această situaţie revoltătoare”, a scris Simona Bucura-Oprescu, joi, pe Facebook. Ea a mai precizat că a dispus „Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD) retragerea licenţei în cazul Asociaţiei «Re-Min», centrul «Căsuţa Lu’ Min» din comuna Sântana de Mureş, sat Bărdeşti”. „Ca urmare a informaţiilor primite de la Centrul de Resurse Juridice, am dispus de urgenţă intervenţia instituţiilor statului în cazul unor abuzuri şi violenţe inadmisibile comise împotriva unor beneficiari din Centrul de îngrijire şi asistenţă Căsuţa Lu'Min, din judeţul Mureş. Conform informaţiilor primite, victimele erau ţinute închise şi supuse unor acte de violenţă, necesitând de urgenţă intervenţii medicale”, a scris Marcel Ciolacu, joi, pe Facebook. Premierul a adugat că va monitoriza îndeaproape evoluţia evenimentelor pentru a se asigura că victimele vor primi un tratament adecvat, iar vinovaţii vor fi traşi la răspundere. „Toleranţă zero în astfel de situaţii!”, a completat şeful Executivului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult