Unsprezece persoane sunt blocate în zăpadă, în judeţul Tulcea. Toate drumurile naționale și județene sunt închise

viscol constanta

Unsprezece persoane sunt blocate în zăpadă pe drumuri din judeţul Tulcea, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

88 de persoane au fost salvate de către angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne şi ai autorităţilor locale.

Reprezentanţii ISU Tulcea au anunţat că luni, în jurul orei 5.30, pe DN 22,Babadag - Constanţa, pompierii au fost solicitaţi să intervină în zona intersecţiei 2 Cantoane pentru deblocarea a două autoturisme în care se aflau patru persoane. Acestea au rămas blocate în zăpadă, sectorul de drum nefiind încă deszăpezit.Cele 4 persoane au fost ajutate şi au revenit în oraşul Babadag.

ISU Tulcea a menţionat că luni dimineaţa mai erau blocate în zăpadă şapte autoturisme, iar 11 persoane necesită asistenţă.
“Din cele şapte autoturisme blocate trei sunt în zona Luncaviţa - Văcăreni şi una în zona Babadag. În aceste autoturisme se află nouă persoane. În zona localităţii Iazurile se intervine pentru deblocarea a trei autoturisme în care se află doua persoane, în al treilea auto nu ar fi persoane blocate”, au precizat reprezentanţii ISU Tulcea.

De asemenea, 53 de localităţi sunt afectate de lipsa energiei electrice.

Citește și
tramvai arad
Orașul din România care ar putea oferi transport gratuit cetățenilor. Se compară cu Luxemburg

Totodată, drumurile naţionale şi judeţene din Tulcea rămân închise până când utilajele de deszăpezire care intervin vor reuşi să le deblocheze.

Vezi aici - LIVE UPDATE. Infotrafic, cum se circulă. 21 de tronsoane de drumuri naţionale din şase judeţe, închise din cauza vremii

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
Citește și...
Orașul din România care ar putea oferi transport gratuit cetățenilor. Se compară cu Luxemburg
Orașul din România care ar putea oferi transport gratuit cetățenilor. Se compară cu Luxemburg

Cetățenii din Arad ar putea avea transport gratuit în oraș pe traseele tramvaielor și autobuzelor, ca răspuns la majorările de taxe şi impozite locale, potrivit unui anunț al primăriei.

 

Crimă în Constanţa: o femeie a fost ucisă de fiul său. Grozăvia găsită de polițiști în locuință
Crimă în Constanţa: o femeie a fost ucisă de fiul său. Grozăvia găsită de polițiști în locuință

O femeie în vârstă de 49 de ani a murit într-o locuinţă din municipiul Constanţa, după ce a fost înjunghiată chiar de fiul său, în vârstă de 20 de ani.

Primarul Ciprian Ciucu: „Termoenergetica funcţionează în condiţii de eşec premeditat”. Împrumut pentru facturi restante
Primarul Ciprian Ciucu: „Termoenergetica funcţionează în condiţii de eşec premeditat”. Împrumut pentru facturi restante

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, luni, într-o şedinţă extraordinară, contractarea unui împrumut de 150 de milioane de lei de la Ministerul Finanţelor, pentru plata unei părţi a facturilor restante la Termoenergetica.

Recomandări
Tensiuni între partidele de la putere, în prima întâlnire din 2026. Ce vrea PSD pentru a mai susține „reforma lui Bolojan”
Tensiuni între partidele de la putere, în prima întâlnire din 2026. Ce vrea PSD pentru a mai susține „reforma lui Bolojan”

Liderii partidelor de la putere stau luni față-n față pentru prima dată în 2026. Iar tensiunile mocnesc.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.