Românii din străinătate se întorc acasă. Trafic infernal la vămile Nădlac și Petea

62280214

Peste 250.000 de persoane au tranzitat graniţa cu Ungaria în ultimele 24 de ore, o creştere de aproximativ 112% faţă de perioada similară a anului trecut, a anunţat duminică Poliţia de Frontieră.

"Ne aflăm în plin sezon estival, iar pentru cetăţenii români care lucrează în afara graniţelor ţării este perioada concediilor. Astfel că, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat o creştere a valorilor de trafic în principalele puncte de trecere a frontierei, în principal la graniţa cu Ungaria", transmite sursa citată.

Potrivit comunicatului IGPF, din totalul de 488.800 de persoane (cetăţeni români şi străini) care au tranzitat frontiera în ultimele 24 de ore (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire), 258.000 de persoane au efectuat formalităţile de frontieră doar prin punctele de la graniţa cu Ungaria.

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, când au efectuat formalităţile de control aproximativ 122.000 de persoane pe ambele sensuri, în acest an se constată o creştere de aproximativ 112%.

Totodată, au tranzitat frontiera cu Ungaria 88.300 de mijloace de transport, cu 80% mai mult decât în acelaşi interval din 2023, când au trecut 49.000 autovehicule.

Citește și
Cum a rămas o femeie din Neamț fără aproape 50.000 de lei, după un apel telefonic de la un bărbat necunoscut
Cum a rămas o femeie din Neamț fără aproape 50.000 de lei, după un apel telefonic de la un bărbat necunoscut

Ce recomandă Poliția de Frontieră

"Pentru fluidizarea traficului, au fost suplimentate arterele de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, precum şi personalul care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor. Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din Ungaria, pentru dispunerea unor măsuri comune astfel încât formalităţile de control să se deruleze cu operativitate", se precizează în comunicat.

Întrucât participanţii la trafic utilizează preponderent PTF Nădlac II şi PTF Petea, de la graniţa cu Ungaria, poliţiştii de frontieră le recomandă cetăţenilor să tranziteze şi celelalte puncte de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Brazilianca Tamires Morena a schimbat echipa în Liga Florilor! Transferuri tari pentru titlu
GALERIE FOTO Brazilianca Tamires Morena a schimbat echipa în Liga Florilor! Transferuri tari pentru titlu
Citește și...
Cum a rămas o femeie din Neamț fără aproape 50.000 de lei, după un apel telefonic de la un bărbat necunoscut
Cum a rămas o femeie din Neamț fără aproape 50.000 de lei, după un apel telefonic de la un bărbat necunoscut

O femeie din localitatea Costişa a fost înşelată prin telefon cu aproape 50.000 de lei de un bărbat care i-a spus că pe numele ei a fost făcut un credit bancar, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

Trei persoane, acuzate că au înșelat clienți cu locuințe „la cheie”. Prejudiciul depășește 1,6 milioane de lei
Trei persoane, acuzate că au înșelat clienți cu locuințe „la cheie”. Prejudiciul depășește 1,6 milioane de lei

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 5 au efectuat o percheziție în județul Giurgiu, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de înșelăciune în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Doi bulgari au fost arestați pentru clonarea cardurilor de combustibil. Își alimentau tirurile pe banii altor firme
Doi bulgari au fost arestați pentru clonarea cardurilor de combustibil. Își alimentau tirurile pe banii altor firme

Doi cetățeni bulgari au fost arestați preventiv, la Ploiești, iar un al treilea este cercetat pentru clonarea unor carduri de combustibil. Practic își alimentau tirurile pe banii altora, spun anchetatorii.

Recomandări
NATO a doborât în Marea Mediterană o rachetă balistică lansată de Iran spre spațiul aerian la Turciei
NATO a doborât în Marea Mediterană o rachetă balistică lansată de Iran spre spațiul aerian la Turciei

O rachetă balistică lansată din Iran și îndreptată spre spațiul aerian turc după ce a trecut prin Siria și Irak a fost distrusă de sistemele aeriene și de apărare antirachetă ale NATO în estul Mării Mediterane, a declarat Ministerul Apărării din Turcia.

România fără ”păcănele” și săli de jocuri de noroc. În ce orașe se pregătesc măsuri pentru interzicerea lor, după noua lege
România fără ”păcănele” și săli de jocuri de noroc. În ce orașe se pregătesc măsuri pentru interzicerea lor, după noua lege

Guvernul a modificat, recent, printr-o Ordonanţă de urgenţă, reglementările referitoare la organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc în România.

Război în Iran, a cincea zi. Regimul iranian afirmă că nu va negocia cu Statele Unite: „Putem continua cât timp dorim” VIDEO
Război în Iran, a cincea zi. Regimul iranian afirmă că nu va negocia cu Statele Unite: „Putem continua cât timp dorim” VIDEO

Am intrat în a cincea zi de război în Orientul Mijlociu, iar atacurile nu se opresc. Consulatul Statelor Unite din Dubai a fost vizat marți seară de o dronă iraniană. Urmăriți LIVE UPDATE evenimentele.