Zonele din România unde canicula ar putea aduce pene majore de curent. Rețeaua electrică este supraîncălzită

×
Codul embed a fost copiat

Căldura a dat peste cap și rețeaua electrică din România. Mai multe fluctuații de curent au fost înregistrate în diferite zone ale țării, pentru că rețeaua electrică se supraîncălzește.  

Incidentele sunt minore, însă arată încă o dată nevoia unor investiții majore în infrastructura de acest tip. Specialiștii spun că astfel de evenimente vor deveni mult mai frecvente în următorii ani pe fondul încălzirii climei.

În bătăia soarelui, la temperaturi record de peste 40 de grade Celsius și cu un consum mai mare de energie, rețeaua electrică se supraîncălzește și, în unele cazuri, cedează.

În diferite cartiere din Sectorul 3 al Capitalei, oamenii spun că au rămas fără curent electric în această săptămână. Căderile de tensiune nu durează mult.

Femeie: „A picat de câteva ori curentul în timpul săptămânii. A durat câteva minute această pană de curent”.

Citește și
Femeie obosita
Te simți mereu obosit? Soluții pentru creșterea energiei și vitalității
Mesajul surprinzător al lui Vladimir Putin pentru poporul rus. De ce se teme liderul de la Kremlin

Femeie:A fost o cădere de tensiune, s-a oprit un pic curentul și după aceea și-a revenit. De vreo două ori în aceeași zi. A fost la toată lumea, nu doar la noi”.

O pană de curent a oprit activitatea și la terasele și restaurantele din Portul Tomis din Constanța. Preț de mai bine de o oră, angajații nu au putut folosi casele de marcat și nici nu au putut prelua comenzile, deși restaurantele erau pline de oameni.

Consumul de energie din București, cu 25% mai mare decât într-o zi normală

Otilia Nuțu, expert în energie: „Crește foarte mult consumul pentru că toată lumea încearcă să se răcească cumva. Pe de altă parte, căldura poate să pună probleme și infrastructurii de distribuție. Noi trebuie să ne așteptăm ca astfel de fenomene să crească în intensitate în anii următori din cauza schimbărilor climatice și pentru asta trebuie făcute investiții în rețele de energie electrică”.

Astfel de incidente apar mai ales în zonele urbane și chiar regionale, intens populate, unde consumul de energie electrică crește în zilele toride.

Potrivit datelor oficiale, în București, consumul în după-amiaza zilei de vineri depășea 1000 MW, cu aproape 20-25% peste media perioadei de vară.

Și la nivelul județului Ilfov, consumul de electricitate este unul mare și ajunge să depășească valorile înregistrate în orașele Timișoara și Arad cumulat.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei: „Discutăm de două miliarde de euro, bani investiți în rețelele noastre. Ne putem aștepta ca în câțiva ani de zile sistemul să fie pregătit pentru astfel de condiții meteorologice și pentru acomodarea mai multor prosumatori, mai multor puncte de consum”.

O uriașă pană de curent a avut loc luna trecută în Muntenegru, Albania, Bosnia şi Herţegovina și vestul Croației. Incidentul a durat aproape trei ore și a afectat peste 2 milioane de oameni. Cele patru țări au rămas fără curent după ce o linie electrică din Muntenegru a luat foc, pe fondul temperaturilor de 41 de grade Celsius.

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Aproape 100.000 de tineri au avut o noapte magică la „Beach, Please!”. Cuvintele care îi vor liniști pe părinți
Aproape 100.000 de tineri au avut o noapte magică la „Beach, Please!”. Cuvintele care îi vor liniști pe părinți

Cu o energie de invidiat, peste 90.000 de tineri au uitat de oboseală și au făcut din nou, o noapte magică pe litoral, la „Beach, Please!".  

Te simți mereu obosit? Soluții pentru creșterea energiei și vitalității
Te simți mereu obosit? Soluții pentru creșterea energiei și vitalității

Un nivel optim de energie este esențial pentru buna desfășurare a tuturor activităților zilnice. Oboseala persistentă te poate împiedica să îți duci la bun sfârșit sarcinile de zi cu zi, dar și să te bucuri de diferite activități recreative în timpul libe

Generația Z invadează festivalurile de muzică din România. Sute de mii de tineri, într-un spectacol de ritmuri și energie
Generația Z invadează festivalurile de muzică din România. Sute de mii de tineri, într-un spectacol de ritmuri și energie

Dacă ești tânăr, pasionat de muzică și experiențe de neuitat, România e locul ideal pentru a-ți petrece vacanța de vară.

ANRE caută „influenceri” care să organizeze o campanie ”de educare şi informare a consumatorilor”
ANRE caută „influenceri” care să organizeze o campanie ”de educare şi informare a consumatorilor”

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) este în căutarea unor ”influenceri” care să organizeze o campanie ”de educare şi informare a consumatorilor finali de energie electrică şi gaze naturale”.  

Cum explică specialiștii prețul record la energie în România, pe caniculă, unde cererea e mai mare
Cum explică specialiștii prețul record la energie în România, pe caniculă, unde cererea e mai mare

Zilele toride aduc și prețuri record la energie. Pe bursele europene, tarifele din țara noastră sunt mult peste media țărilor europene. S-a ajuns aici și pentru că producția din surse regenerabile scade în perioadele caniculare.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.