Fostul ministru de Interne Radu Stroe a murit la 75 de ani. Mesajul transmis de PNL

61351175

Fostul ministru de Interne Radu Stroe a murit, joi, la vârsta de 75 de ani. 

„Am primit cu profundă tristețe vestea trecerii la cele veșnice a fostului ministru al Afacerilor Interne, Radu Stroe. Transmitem condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în postare.

PNL îşi exprimă joi regretul profund faţă de trecerea în nefiinţă a lui Radu Stroe, formaţiunea arătând că, de-a lungul carierei, acesta a reprezentat cu demnitate PNL în funcţii importante ale statului, contribuind la consolidarea instituţiilor şi a parcursului european al României.

„Partidul Național Liberal își exprimă regretul profund față de trecerea în neființă a domnului Radu Stroe, liberal convins, om de stat și coleg de nădejde. Radu Stroe a fost deputat al PNL în mai multe legislaturi, ministru de Interne, secretar general al Guvernului și un susținător neobosit al valorilor democratice. De-a lungul carierei sale, a reprezentat cu demnitate Partidul Național Liberal în funcții importante ale statului român, contribuind la consolidarea instituțiilor și a parcursului european al României. Transmitem sincere condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

Citește și
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”

Cine a fost Radu Stroe

Radu Stroe s-a născut la 31 august 1949 în localitatea Osoi, judeţul Iaşi.

A absolvit Institutul de Marină Civilă din Constanţa (1971), obţinând diploma de inginer de navigaţie, precum şi Facultatea de Drept din Bucureşti (1981), potrivit Agerpres.

După absolvirea facultăţii, Radu Stroe a lucrat ca ofiţer de marină şi inginer de navigaţie în cadrul NAVROM Constanţa (1972-1974), apoi ca inginer principal III la Departamentul Transporturi Marine din cadrul Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor (1974-1985).

Între ani 1985 şi 1989 a fost detaşat ca inginer principal la administraţia Canalului Dunăre - Bucureşti şi a lucrat în cadrul Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor.

În anul 1990 revine la Ministerul Transporturilor, promovând succesiv şi ocupând funcţiile de director general adjunct, director general şi consilier al ministrului.

A ocupat funcţia de secretar general adjunct al guvernului (1997-1998) în guvernul Ciorbea şi apoi pe cea de secretar general al guvernului (1998-2000) în guvernele conduse de Radu Vasile şi, ulterior, de Mugur Isărescu.

În perioada 23 mai 2006 - 5 aprilie 2007, Radu Stroe a îndeplinit funcţia de ministru delegat pentru coordonarea secretariatului general al guvernului (în guvernul Tăriceanu).

Înscris la 16 ianuarie 1990 în Partidul Naţional Liberal (PNL), el a deţinut funcţiile de secretar executiv; membru în Biroul Permanent al sectorului 1 Bucureşti; membru în Biroul Permanent Central.

A fost ales secretar general al PNL la 30 martie 2009, retrăgându-se din această funcţie la 3 mai 2011.

La alegerile parlamentare din noiembrie 2000, Radu Stroe a fost ales deputat de Maramureş pe listele Partidului Naţional Liberal (PNL).

În această calitate, a făcut parte din Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, ca membru (decembrie 2000 - februarie 2001 şi septembrie 2001 - septembrie 2004) şi apoi ca vicepreşedinte (septembrie - decembrie 2004).

În perioada februarie - septembrie 2001, a deţinut funcţia de secretar al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

În urma alegerilor parlamentare din noiembrie 2004, Radu Stroe a fost ales ca senator de Maramureş pe listele Alianţei Dreptate şi Adevăr PNL-PD.

În această calitate, a făcut parte ca vicepreşedinte din Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (până în martie 2005) şi de preşedinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI.

La 6 august 2012 a fost propus ca ministru delegat pentru Administrație ca urmare a demisiei lui Victor Paul Dobre.

La 23 ianuarie 2014 Stroe a demisionat din funcția de ministru al afacerilor interne ca urmare a deficiențelor de intervenție a echipelor de căutare-salvare a victimelor accidentului din Munții Apuseni.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”

Trebuie să conectăm România la deciziile şi investiţiile care vor conta în următorul deceniu, pentru că aici, la Forumul Economic Mondial de la Davos, se conturează parteneriate, direcţii de finanţare şi priorităţi strategice, a transmis Dragoş Pîslaru.

Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent
Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este aşteptată să participe la manifestările oficiale organizate de Ziua Unirii la Iaşi, o confirmare în acest sens urmând să vină în zilele următoare.

O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum

La data de 21 ianuarie 2026, în jurul orei 06:40, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Matca au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată în locuința sa din localitatea Valea Mărului, județul Galați.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.