Proiect de lege: Instituțiile publice vor putea să colaboreze între ele prin consorții administrative

×
Publicitate

Guvernul a aprobat, miercuri, posibilitatea ca instituțiile publice să colaboreze între ele prin consorții administrative.

Proiectul legislativ va oferi primăriilor șansa să depună finanțări împreună, dar și să facă schimb de specialiști în cadrul lucrărilor comune. În trecut au mai existat colaborări între primării, dar numai unele s-au bucurat de succes.

Colaborarea între primării, de succes

Încă de iarna trecută, schiorii din vestul țării au putut aluneca pe 5,6 kilometri de pârtie, de pe vârful Semenic până în localitatea Văliug. A fost rezultatul unei asocieri cu fonduri propri între Primăria Reșița, cea din Văliug, dar și Consiliul Județean Caraș-Severin. Acum, tot împreună, vor să construiască și o telegondolă, spații de distracții și parcări, dar au nevoie de finanțări externe.

Ioan Popa, primarul municipiului Reșița:48.000.000 de euro vă fi finanțabil în procent de 30-35% din fonduri gestionate de ADRVEST. Pentru diferența de bani suntem în discuții aprofundate cu Ministerul Turismului”.

Tot în vestul țării, autoritățile din Timiș și Caraș Severin au comandat un studiu de fezabilitate pentru un tren de mare viteză între Reșița și Timișoara, care va fi gata la finalul acestui an.

Citește și
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”

Proiectul de lege a fost aprobat în ședința de Guvern

În ședința de Guvern de miercuri a fost aprobat proiectul de lege prin care primăriile și consiliile județene se pot asocia într-un cadru organizat, după reguli clare. Asocierile de până acum se făceau în urma unor protocoale de colaborare la care se putea renunța oricând.

Nicolae Ciucă, premierul României: Vom oferi posibilitatea constituirii consorțiilor administrative, astfel încât să poată să întocmească și să dezvolte proiecte de amploare care să faciliteze atât asigurarea finanțării, cât și un buget consistent”.

În urmă cu patru ani, primarii de la acea vreme din Timișoara, Arad, Bihor și Cluj au format Alianța Vestului. Au vrut să implementeze proiecte mari între cele patru mari orașe care nu s-au concretizat. Între Arad și Oradea se va realiza un drum expres ce va fi gata abia în trei ani.

Răzvan Cadar, vicepreședintele Consiliului Județean Arad:Chiar astăzi am reușit să semnăm certificatul de urbanism. Cred că este un pas important pentru realizarea acestui tronson de importanță strategică din punct de vedere economic și social în această parte a țării”.

Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor: Ne-am completat unii pe ceilalți, fiecare punând oameni de specialitate pe anumite domenii”.

În consorții, instituțile publice vor putea face inclusiv schimburi de angajați.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării:Să asigurăm resursa umană specializată pentru cât mai multe UAT-uri. Nu există temei legal ca un funcționar public să exercite o altă funcţie publică”.

Dominic Fritz, primarul Timișoarei:E foarte important ca nu politicul să fie interesul major”.

Proiectul legislativ adoptat în Guvern va intra în dezbatere și în Parlament, iar deputații și senatorii pot veni cu modificări.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”
Ce a făcut delegația României la Davos. „Miza acestor zile este foarte clară”

Trebuie să conectăm România la deciziile şi investiţiile care vor conta în următorul deceniu, pentru că aici, la Forumul Economic Mondial de la Davos, se conturează parteneriate, direcţii de finanţare şi priorităţi strategice, a transmis Dragoş Pîslaru.

Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent
Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este aşteptată să participe la manifestările oficiale organizate de Ziua Unirii la Iaşi, o confirmare în acest sens urmând să vină în zilele următoare.

O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum

La data de 21 ianuarie 2026, în jurul orei 06:40, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Matca au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată în locuința sa din localitatea Valea Mărului, județul Galați.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.