Doar șeful discută. Motivul pentru care președintele ANPDCA va merge în Germania, deși putea să trimită pe altcineva

61913552
Pro TV

Președintele Autorității Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie va merge de urgență în Germania pentru a discuta situația copilului de șase ani vândut de părinți și repatrierea acestuia.  

„Eu am fost ieri (joi – n.r.) să mă asigur că fraţii minorului care acum se află în Germania sunt bine îngrijiţi de statul român, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Alături de directorul DGASPC Gorj, m-am deplasat ieri pentru a mă întâlni cu aceştia. E vorba de un minor de doi ani şi jumătate şi de o minoră opt ani. Am discutat cu asistenţii maternali. Am fost în prezenţa psihologilor. M-am asigurat că ei beneficiază şi vor beneficia în continuare de sprijin din partea psihologilor şi că sunt foarte bine îngrijiţi. Este un dosar instrumentat de DIICOT. DIICOT a fost sesizat de DGASPC, în urma unei solicitări din partea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, venită de la autorităţile de protecţie socială din Germania pentru a furniza mai multe date cu privire la situaţia minorului în cauză din România”, a afirmat Ministra Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, într-o intervenţie telefonică, vineri, la un post de televiziune.

Ea a adăugat că „există mai multe speculaţii în acest sens”, când a fost ntrebată despre existența unei procuri fale și poate şi de implicarea mai multor angajaţi ai statului.

„Ce pot să vă mai spun e că, săptămâna viitoare, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (Rareş-Petru Achiriloaie – n.r.) va efectua o deplasare de urgenţă în Germania, unde va sta de vorbă cu autorităţile germane în vederea repatrierii, într-un timp cât mai scurt, a minorului care acum este în grija lor”, a completat Intotero.

Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania.

Citește și
Doi adolescenți, reținuți în cazul uciderii băiatului de 15 ani din Timiș. Suspectul de 13 ani nu va răspunde penal
Doi adolescenți, reținuți în cazul uciderii băiatului de 15 ani din Timiș. Suspectul de 13 ani nu va răspunde penal

Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o pentru copil este de câteva sute de lei. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj i-a preluat pe ceilalţi doi copii ai familiei, aceştia fiind acum în grija unor asistenţi maternali.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Doi adolescenți, reținuți în cazul uciderii băiatului de 15 ani din Timiș. Suspectul de 13 ani nu va răspunde penal
Doi adolescenți, reținuți în cazul uciderii băiatului de 15 ani din Timiș. Suspectul de 13 ani nu va răspunde penal

Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a dispus reținerea pentru 24 de ore a doi minori de 15 ani, acuzați de omor calificat și profanare de cadavre, implicați în uciderea unui băiat de aceeași vârstă din Cenei.

Zeci de percheziţii în Botoşani la o rețea care ar fi obținut buletine false pentru cetăţeni din R. Moldova, Ucraina și Rusia
Zeci de percheziţii în Botoşani la o rețea care ar fi obținut buletine false pentru cetăţeni din R. Moldova, Ucraina și Rusia

Polițiștii de frontieră din Iași și Sighetu Marmației fac joi 73 de percheziții la locuințele unor persoane din județul Botoșani într-un dosar de falsificare a documentelor de identitate, anunță Parchetul ICCJ.

Autoritatea Electorală Permanentă pregătește o reorganizare și schimbarea regulilor electorale pentru reducerea cheltuielilor
Autoritatea Electorală Permanentă pregătește o reorganizare și schimbarea regulilor electorale pentru reducerea cheltuielilor

Autoritatea Electorală Permanentă s-ar putea reorganiza, pentru mai multă eficiență și micșorarea cheltuielilor.

Recomandări
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos

Donald Trump a conturat „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda, după o întâlnire cu șeful NATO, Mark Rutte, la Forumul Economic Mondial.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.