Un copil din Gorj a fost vândut de părinți pentru câteva sute de lei și sticle de alcool. Unde a ajuns micuțul

×
Publicitate

Poveste revoltătoare în Gorj. Doi părinţi şi-ar fi vândut unul dintre copii unei familii din Germania. Tranzacţia ilegală ar fi avut loc la începutul acestei luni, susțin procurorii DIICOT care anchetează acest caz.  

Copilul vândut este un băieţel, în vârstă de 6 ani. Potrivit unor surse din anchetă, chiar părinţii l-ar fi dus în Germania şi s-au întors acasă fără el. Se pare că l-ar fi dat pentru 400 de lei şi câteva sticle de băutură.

Autorităţile germane au fost cele care au descoperit gestul îngrozitor, atunci când au studiat documentele celui mic. Au anunţat imediat autorităţile de la noi, iar ancheta a început de urgenţă.

Ceilalţi doi copii ai familiei, în vârstă de 2 şi 8 ani au fost luaţi imediat în grija statului, în timp ce părinţii au fost audiaţi.

Băieţelul vândut de părinţi se află în continuare în Germania, dar statul român va demara procedurile pentru aducerea lui în ţară.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62424009
Secretul fericirii stă în contactul fizic. Ce-au descoperit oamenii de știință bebelușii stiu instinctual
Oamenii de știință au confirmat ceea ce mulți bănuim, iar bebelușii ”știu” încă de la naștere: îmbrățișările, contactul fizic ne fac bine.  
62426896
Un bărbat s-a trezit cu 48 de amenzi rutiere dintr-o greșeală. „Săptămâna trecută am primit cinci într-o singură zi”
Un bărbat din Italia dă în judecată autoritățile din Napoli după ce s-a trezit cu 48 de amenzi rutiere, deși susține că nu a condus niciodată în acea zonă.
62395946
Kremlinul acuză România că vrea să ”anuleze cultura rusă”
Kremlinul a trimis un mesaj special României, pe care o acuză că vrea să ”anuleze” cultura rusă, după ce autoritățile au reziliat un contract prin care puneau la dispoziție două cinematografe de stat pentru difuzarea unor filme de propagandă rusă.