Două pisici drogate, duse de urgență la un spital din București. Explicația bizară a proprietarei

×
Codul embed a fost copiat

Două pisici din București au ajuns la Spitalul Veterinar de Urgență, după ce ar fi consumat substanțe interzise. Deși sună ca un banc, bietele feline chiar au avut mare nevoie de ajutor.

Alertați, medicii au anunțat poliția, care o cercetează acum pe proprietară. Femeia ar fi declarat că pisicile ar fi ingerat o substanță albă dintr-un plic pe care ea l-a găsit într-un club și l-a adus acasă.

Cele două pisici au ajuns la Spitalul Veterinar de Urgență al Universității de Medicină Veterinară din Capitală cu simptome specifice consumului de droguri.

Iuliana Ionașcu, decana Facultății de Medicină Veterinară din București: „Prezentau o intoxicație cu semne neurologice, sunt letargice așa, sunt tare active. Hai să facem o comparație cu un animalut somnolent, despre ce substanță este vorba, dacă au ingerat-o, n-avem cum să determinăm dacă au ingerat un anumit toxic, medicament sau un anumit stupefiant pentru că noi tratăm simptomatic patologia asta pentru că este o urgență, trebuie să-l faci să verse”.

Polițiștii au intrat pe fir în cazul pisicilor

Un reprezentant al universității a sesizat autoritățile care au luat legătura cu proprietara pisicilor.

Citește și
pisici
Peste 150 de pisici din toată lumea au făcut senzaţie la o expoziție dedicată lor, care a avut loc la Iaşi

Francisco Iaru, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei: „Este posibil că acestea să fi ingerat o substanță albă, dintr-un pliculeț pe care persoanele l-ar fi găsit într-un club și l-ar fi lăsat în locuință, nesupravegheat”.

Cazul urmează să fie preluat de agenții din cadrul Serviciului pentru Protecția Animalelor.

Medicii veterinari ne sfătuiesc să nu lăsăm la însemana animalelor niciun medicament pe care îl folosim și asta pentru că pot fi toxice și le pot provoca inclusiv decesul. Și unele plante, cum ar fi Crăciunițele sunt periculoase pentru pisici. La fel și ciocolata, alunele sau stafidele, care le pot afecta rinichii

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Amendă record pentru un bărbat care a abandonat cinci pisici în Botoșani. Animalele erau într-un sac
Amendă record pentru un bărbat care a abandonat cinci pisici în Botoșani. Animalele erau într-un sac

O amendă record a primit un bărbat care a abandonat cinci pisici pe marginea unui drum din județul Botoșani.

 

Peste 150 de pisici din toată lumea au făcut senzaţie la o expoziție dedicată lor, care a avut loc la Iaşi
Peste 150 de pisici din toată lumea au făcut senzaţie la o expoziție dedicată lor, care a avut loc la Iaşi

Pufoase, curioase, jucăușe sau năzuroase, peste 150 de pisici din toată lumea au făcut senzaţie la o expoziție dedicată lor, care a avut loc la Iaşi.

Pufoșenia națională. „Pisica Transilvană”, prima rasă românească recunoscută mondial. „Nu scot gheruțele, sunt incredibile”
Pufoșenia națională. „Pisica Transilvană”, prima rasă românească recunoscută mondial. „Nu scot gheruțele, sunt incredibile”

Prima rasă românească de pisici a fost recunoscută la nivel mondial de cele mai mari federații internaționale de specialitate.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

Descoperirea făcută de anchetatori la locul accidentului feroviar din Spania. „Eroarea umană este practic exclusă”
Descoperirea făcută de anchetatori la locul accidentului feroviar din Spania. „Eroarea umană este practic exclusă”

Anchetatorii au descoperit o îmbinare defectă pe şine după deraierea unui tren de mare viteză în Spania, care a provocat moartea a cel puţin 39 de persoane.