Peste 40.000 de cazuri de violență domestică, în primele 4 luni ale anului. Mii de victime refuză brățările pentru agresori

violenta domestica
Shutterstock

În perioada ianuarie–aprilie 2025 au fost raportate, la nivel național, peste 40.000 de cazuri de violență domestică, potrivit statisticilor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne.

Numărul cazurilor de violenţă în familie semnalate în mediul rural este uşor mai mare faţă de cel al violenţelor domestice semnalate în oraşe.

Datele oficiale centralizate la nivelul Poliţiei arată că mii de agresori au fost puşi sub interdicţia de a se apropia de victimele lor, dar şi că mii de victime ale violenţei în familie au refuzat ca agresorilor lor să le fie montate aşa-numitele brăţări electronice care anunţă Poliţia în cazul în care se apropie de ele.

Ușoară scădere a cazurilor raportate față de 2024

Date statistice făcute publice duminică de IGPR arată că în primele patru luni ale acestui an poliţiştii au intervenit la 40.030 de cazuri de violenţă domestică, dintre care 19.984 în mediul urban şi 20.046 în mediul rural. În aceeaşi perioadă, Poliţia a emis 3.788 de ordine de protecţie provizorii, 1.464 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie pe termen mai lung de către instanţele de judecată.

„La nivel naţional, în primele 4 luni ale anului 2025, numărul faptelor penale înregistrate în domeniul violenţei domestice a scăzut cu 16% faţă de primele 4 luni ale anului 2024, de la 18.410 la 15.457 de fapte. Au fost înregistrate scăderi, comparativ cu perioada similară din anul 2024, pentru lovire sau alte violenţe (de la 10.979 la 8.757 de fapte), ameninţare (de la 2.353 la 1.840 de fapte) şi nerespectarea ordinelor de protecţie provizorii (de la 240 la 211 fapte). Cea mai mare pondere în cadrul infracţiunilor o au „lovirea sau alte violenţe” – 57% (8.757 de fapte) şi ,,ameninţarea” – 12% (1.840 de fapte), acestea reprezentând peste 69% din total”, arată datele centralizate la nivelul Poliţiei.

În aceeaşi perioadă, instanţele judecătoreşti au emis 4.160 de ordine de protecţie, 1.464 fiind provenite din ordine de protecţie provizorii.

Aproape 1.700 de persoane și-au încălcat obligația de a purta brățara

Nu puţine au fost cazurile în care agresorii pe numele cărora fuseseră emise interdicţii de a se apropia de victimele lor şi-au încălcat obligaţiile. Datele oficiale privind nerespectarea ordinului de protecţie arată că, între ianuarie şi aprilie 2025 au fost sesizate 1.690 de infracţiuni.

„În primele 4 luni ale anului 2025, la nivel naţional, în 726 de situaţii, a fost pusă în aplicare măsura de obligare a agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, mai informează Poliţia.

Citește și
AUR
AUR se dezice de scrisorile care incitau la violență și abuz. ”Sunt contrafăcute, atribuite în mod fals”

Statisticile indică faptul că numărul victimelor care au refuzat montarea aşa-numitelor brăţări electronice este de aproape patru ori mai mare decât al celor care au fost de acord cu această măsură de protecţie care prevede că Poliţia e alertată în timp real dacă agresorul se apropie de victima sa.

Date oficiale arată că în 2.632 de situaţii, victimele au refuzat măsura de obligare a agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere. Oficialii Poliţiei transmit că prevenirea şi combaterea violenţelor de orice fel reprezintă un domeniu prioritar de acţiune pentru instituţie, ce presupune concentrarea eforturilor, identificarea şi implementarea a noi mecanisme de lucru, astfel încât victima violenţei să fie protejată, iar agresorii să fie traşi la răspundere.

 
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
Unui actor francez i-a fost refuzat accesul pe covorul roșu de la Cannes. De ce este acuzat
Unui actor francez i-a fost refuzat accesul pe covorul roșu de la Cannes. De ce este acuzat

Festivalul de la Cannes a interzis participarea unui actor din filmul „Dossier 137”, din cauza acuzațiilor de violență sexuală, au confirmat organizatorii.

AUR se dezice de scrisorile care incitau la violență și abuz. ”Sunt contrafăcute, atribuite în mod fals”
AUR se dezice de scrisorile care incitau la violență și abuz. ”Sunt contrafăcute, atribuite în mod fals”

Reprezentanţii AUR susţin că a apărut pe reţelele de socializare o scrisoare contrafăcută, atribuită în mod fals formaţiunii lor şi candidatului la funcţia de preşedinte al României, George Simion.

O tânără și-a tâlhărit mama și fratele pe stradă, în Turda. Le-a luat banii și un telefon
O tânără și-a tâlhărit mama și fratele pe stradă, în Turda. Le-a luat banii și un telefon

O tânără femeie în vârstă de 28 de ani a ajuns în arest preventiv, după ce şi-a tâlhărit mama şi fratele. Incidentul a avut loc pe o stradă din oraşul Turda, unde femeia, folosind violenţa, le-a luat celor doi banii şi un telefon.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.