O platformă auto cu mașini Tesla a fost spulberată pe Valea Oltului de o alta, care transporta autoturisme second hand. FOTO

accident
Sursa foto: ISU Sibiu

Un accident rutier a avut loc, marți, pe Valea Oltului. O platformă încărcată cu mașini Tesla a fost spulberată de o alta, care transporta autoturisme second hand. Traficul pe DN7 a fost blocat.

„DN 7, km. 247+600, în afara localității Boița, trafic blocat total din cauza producerii unui accident rutier în care sunt implicate două ansambluri rutiere (platforme transport auto),” anunță marți Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu, potrivit Turnul Sfatului.

În timp ce conducea un autotren într-o parcare din zona DN 7, un bărbat de 54 de ani, din județul Argeș, a pătruns în drumul național virând la stânga spre Sibiu fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un alt autotren condus dinspre Vâlcea spre Sibiu de către un bărbat de 35 de ani, din județul Vâlcea.

ISU Sibiu a intervenit la locul accidentului cu două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, una de stingere, una de primă intervenție. Și o ambulanță SAJ a fost trimisă pentru acordarea îngrijirilor medicale.

În urma impactului, șoferul de 35 de ani a avut nevoie de intervenția echipajului de descarcerare. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD, urmând a fi transportat la UPU Sibiu. Bărbatul este conștient și are un traumatism la picior și un traumatism cranio-cerebral.

Citește și
accident poiana tapului
Momentul terifiant al dublului accident de tren din Bușteni. Mașina a fost lovită de două trenuri în câteva secunde | VIDEO

Pagubele materiale ar putea fi însemnate, o mașină Tesla modelul 3 având un preț de peste 40 de mii de euro. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
Accident cu trei victime în Satu Mare. Evenimentul rutier, provocat de o tânără de 20 de ani
Accident cu trei victime în Satu Mare. Evenimentul rutier, provocat de o tânără de 20 de ani

Trei persoane au fost rănite, luni seară, într-un accident rutier produs pe DN19, în apropierea localităţii Vama, judeţul Satu Mare.  

Momentul terifiant al dublului accident de tren din Bușteni. Mașina a fost lovită de două trenuri în câteva secunde | VIDEO
Momentul terifiant al dublului accident de tren din Bușteni. Mașina a fost lovită de două trenuri în câteva secunde | VIDEO

Momentul terifiant în care un autoturism în care se aflau trei persoane a fost lovită de două trenuri într-un interval de doar câteva secunde a fost surprins de camerele de supraveghere.

 

Accident de muncă la cariera minieră Roşia, care aparţine de CE Oltenia. Bărbatul are fractură la o mână
Accident de muncă la cariera minieră Roşia, care aparţine de CE Oltenia. Bărbatul are fractură la o mână

Un muncitor de la cariera minieră Roşia a fost rănit, luni, în timp ce efectua lucrări. El are fractură la o mână.

 

Accident mortal în Timiș. O persoană a decedat, iar alte două au fost rănite după ce mașina a intrat într-un copac
Accident mortal în Timiș. O persoană a decedat, iar alte două au fost rănite după ce mașina a intrat într-un copac

O persoană a decedat, iar alte două au fost rănite, după ce maşina în care se aflau a părăsit partea carosabilă pe DN 69 Timişoara - Arad, în zona localităţii Sânandrei, judeţul Timiş, lovind un copac.

Trei persoane au fost transportate la spital după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat într-un lac, în Vâlcea
Trei persoane au fost transportate la spital după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat într-un lac, în Vâlcea

Un accident rutier a avut loc, suminică după-amiază, pe DN 7, în localitatea Brezoi, județul Vâlcea. Trei persoane au fost rănite după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în balta Proieni.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.