O grupare de 22 de traficați de droguri, destructurată de DIICOT. Ei vindeau ilegal medicamente în mai multe țări europene

62520689

Un grup de 22 de traficanţi de droguri de risc în formă continuată sunt acuzaţi că au vândut ]n mai multe țări europene milioane de comprimate de ksalol, rivotril şi bensedin, medicamente supuse controlului medical. Ei au fost trimişi în judecată.

Inculpaţii făceau parte din patru grupări infracţionale specializate în introducerea şi scoaterea din ţară a acestor medicamente care se administrează cu titlu de tratament, numai în baza unei prescripţii medicale, a transmis DIICOT.

„Din materialul probator administrat în cauză a reieşit că, în perioada 2023-2024, pe teritoriul României au acţionat patru grupări infracţionale organizate, specializate în introducerea şi scoaterea din ţară a comprimatelor ksalol, rivotril şi bensedin, medicamente supuse controlului medical, care se administrează cu titlu de tratament, numai în baza unei prescripţii medicale.

Comprimatele erau reambalate, pentru a fi mai bine ascunse, şi transportate pe cale rutieră în Finlanda şi Norvegia, unde erau comercializate pe stradă şi en-gros de către propriile reţele de distribuitori, obţinându-se astfel venituri considerabile”, se arată în comunicat.

Comprimatele erau fabricate şi comercializate legal în Serbia, iar ulterior erau vândute altor societăţi subcontractate din Serbia, unele controlate de reţele de criminalitate organizată, care le comercializau apoi pe piaţa neagră sau către alte grupări infracţionale din Serbia, România ori state din Europa de Nord. 

Citește și
Dragoş Pîslaru: „România trebuie conectată la deciziile şi investiţiile care vor conta în următorul deceniu”
Dragoş Pîslaru: „România trebuie conectată la deciziile şi investiţiile care vor conta în următorul deceniu”

Grupurile infracţionale care au acţionat pe teritoriul României au achiziţionat comprimatele cu preţuri cuprinse între 4-5 lei/blister, fiecare conţinând 15 comprimate, iar ulterior le-au comercializat pe teritoriul Finlandei, Suediei şi Norvegiei, cu preţuri cuprinse între 1-2 euro, în funcţie de cantitatea tranzacţionată, rezultând un profit de cel puţin 15 ori mai mare decât suma investită.

În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor, în vederea confiscării extinse.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Bihor.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Dragoş Pîslaru: „România trebuie conectată la deciziile şi investiţiile care vor conta în următorul deceniu”
Dragoş Pîslaru: „România trebuie conectată la deciziile şi investiţiile care vor conta în următorul deceniu”

Trebuie să conectăm România la deciziile şi investiţiile care vor conta în următorul deceniu, pentru că aici, la Forumul Economic Mondial de la Davos, se conturează parteneriate, direcţii de finanţare şi priorităţi strategice, a transmis Dragoş Pîslaru.

Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent
Maia Sandu, aşteptată la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Nicuşor Dan va fi prezent

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este aşteptată să participe la manifestările oficiale organizate de Ziua Unirii la Iaşi, o confirmare în acest sens urmând să vină în zilele următoare.

O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum

La data de 21 ianuarie 2026, în jurul orei 06:40, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Matca au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată în locuința sa din localitatea Valea Mărului, județul Galați.

Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe
Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe

În pregătirea bugetului pentru anul acesta, premierul Ilie Bolojan a început consultările cu primari din toată țara, despre cum ar urma să fie împărțiți banii. Administrația locală așteaptă simulările și scenariile de la Ministerul Finanțelor.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.