O femeie din Iași și-a omorât soțul în fața copilului, apoi l-a pus să cumpere bere și țigări

cutit
Shutterstock

O femeie din comuna Popricani, județul Iași, a fost condamnată la șase ani de închisoare, săptămâna aceasta, după ce și-a ucis soțul în fața copilului lor, în decembrie 2023.

Femeia și-a ucis soțul cu mai multe lovituri de cuțit, conflictul izbucnind din cauza alcoolului.

„La data de 01.12.2023, în jurul orelor 19.00, inculpata Clim Elena s-a întors la locuința pe care o deține împreună cu soțul său. În ziua respectivă, a efectuat mai multe activități pe la diverse gospodării din sat, acolo unde a consumat o anumită cantitate de alcool, ajungând într-o avansată stare de ebrietate. După ce s-a întors la locuință, a descuiat ușa de acces și a intrat în interior. Aici, s-a întâlnit cu soțul său, care, la rândul său, se afla într-o stare avansată de ebrietate. Între cei doi a izbucnit un conflict, iar, la un moment dat, inculpata a luat un cuțit, cu care l-a înjunghiat pe soțul său, de două ori, în zona superioară a cutiei toracice, aproape de gâtul victimei. Victima a încercat să se apere, așa cum rezultă din leziunile suferite la nivelul membrelor superioare, constatate de către medicul legist, dar nu a reușit să împiedice aplicarea loviturilor”, au precizat anchetatorii, potrivit BZI.

Alături de ei locuiește și copilul lor, acesta văzând tot ce s-a întâmplat. După ce și-a omorât soțul, femeia și-a trimis copilul să cumpere bere și țigări.

„După aplicarea loviturilor, victima a mers în camera ei. În imobil, se afla și martorul, care locuiește împreună cu părinții săi. Acesta a văzut momentul în care inculpata l-a înjunghiat pe tatăl său, așa cum rezultă din declarația dată în calitate de martor. După acest moment, inculpata l-a trimis pe martor să ia, de la magazinul din sat, țigări și bere. Acesta a mers la barul respectiv, aspecte care sunt confirmate și de înregistrările video surprinse de camerele de supraveghere ale magazinului, a cumpărat ceea ce i s-a cerut, după care, pe drumul de întoarcere, în jurul orelor 20.00, inculpata l-a apelat telefonic, spunându-i că tatăl său este mort. În jurul orelor 20.15, martorul s-a întors la locuință, acolo unde l-a găsit pe tatăl său întins la sol, în camera sa, în jurul acestuia fiind sânge. Martorul împreună cu inculpata au încercat să-i acorde primele îngrijiri victimei, însă, văzând că aceasta nu reacționează, în jurul orelor 21.43 s-a apelat serviciul de urgențe 112. Echipajul SMURD, deplasat la fața locului, a constatat decesul victimei”, au mai precizat anchetatorii.

Citește și
salvamont muntii maramuresului
Cetăţean ucrainean rătăcit în munţi de trei zile, extenuat şi ud complet, găsit de salvamontiştii din Maramureş

Femeia le-a spus inițial anchetatorilor că a auzit un zgomot în ziua crimei și a lăsat să se înțeleagă că soțul ei a murit după ce s-a lovit cu capul de o butelie. Ulterior, aceasta a recunoscut că l-a înjunghiat.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
O mașină a luat foc la Gara de Nord din București. VIDEO
O mașină a luat foc la Gara de Nord din București. VIDEO

S-a declanșat panica în fața Gării de nord din București, după ce un taximetru parcat a fost mistuit în totalitate.

Cetăţean ucrainean rătăcit în munţi de trei zile, extenuat şi ud complet, găsit de salvamontiştii din Maramureş
Cetăţean ucrainean rătăcit în munţi de trei zile, extenuat şi ud complet, găsit de salvamontiştii din Maramureş

Un cetăţean ucrainean de 37 de ani, care se rătăcise în munţi de trei zile şi era extenuat şi complet ud, a fost găsit şi salvat de salvamontiştii din Maramureş, după o acţiune care a durat aproape 11 ore.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.