Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Noua ambasadoare SUA la București spune când se vor ridica vizele pentru români. Termenul este neașteptat de scurt

Noua ambasadoare SUA la București, Kathleen Kavalec, a declarat că vizele pentru români ar putea fi ridicate chiar în timpul mandatului său. Mandatul unui ambasador american este de trei ani.

Noua ambasadoare SUA în România, Kathleen Kavalec, spune că este nerăbdătoare să lucreze cu oficialii români în privinţa ridicării vizelor pentru călătoriile în Statele Unite, o chestiune care este de mulţi ani pe agenda bilaterală, dar care nu a înregistrat progrese, din cauza unor condiţii tehnice, în special rata de respingere a vizelor, pe care România nu le îndeplineşte, potrivit News.

Kathleen Kavalec a declarat vineri, într-un interviu pentru Digi24, că vede posibilă includerea României în programul „Visa Waiver” pe durata mandatului său.

„Acesta este un subiect la care aştept cu nerăbdare să lucrez îndeaproape cu oficialii români. De fapt, am început deja. Există o serie clară de paşi, conform legislaţiei noastre, care trebuie urmaţi pentru ca o ţară să adere la programul de scutire de vize, iar ţările sunt acceptate mereu. Aşa că aş fi încântată dacă s-ar putea întâmpla acest lucru, să intre şi România în program, în timpul mandatului meu”, a spus Kathleen Kavalec.

Mandatul unui ambasador american este, de regulă, de trei ani.

Citește și
Tarile membre Schengen
Ce țări fac parte din Spațiul Schengen, cea mai mare zonă fără vize din lume
România, Bulgaria și Cipru, singurele țări UE care au nevoie de vize pentru SUA

România, Bulgaria şi Cipru sunt singurele ţări din UE care nu sunt incluse în Progamul Visa Wiver. Pentru ca o ţară să fie inclusă în acest program, care permite călătorii în Statele Unite fără obligaţia de a obţine în prealabil o viză de la autorităţile americane, trebuie îndeplinite o serie de criterii de natură tehnică.

„Sunt şi tipuri de acorduri administrative care trebuie semnate, la care vom lucra. Acestea includ aspecte legate de schimbul de informaţii, securitatea frontierelor, acele tipuri de acorduri care trebuie să fie aplicate, precum şi analizarea a ceea ce numim rata de refuz, ştiţi, numărul românilor cărora li se refuză vizele”, a arătat Kathleen Kavalec.

„Există un prag în legea americană, care spune că trebuie să fie sub un anumit număr. Şi cred că acesta este un lucru pe care îl putem aborda împreună cu guvernul român prin educaţie, ajutând oamenii să înţeleagă ce este necesar pentru o cerere de viză reuşită. Şi cred că văd toate condiţiile în vigoare pentru a progresa în această problemă, cât sunt aici, pe durata mandatului meu”, a declarat ambasadoarea SUA în România.

Pragul de refuz maxim e de 3%, în România e 17%

Pragul menţionat de diplomatul american este de 3 la sută, ceea ce înseamnă că aceasta trebuie să fie proporţia maximă de vize refuzate de SUA din totalul solicitărilor primite de-a lungul unui an fiscal din partea cetăţenilor români. Or, anul trecut această rată a fost de 17 la sută în cazul României, în creştere faţă de o medie de 10 la sută înregistrată în anii precedenţi.

România şi SUA lucrează deja de anul trecut la o campanie pentru eliminarea vizelor pentru românii care vor să ajungă în Statele Unite, iar această campanie se axează tocmai pe creşterea gradului de conştientizare a publicului, de informare a cetăţenilor care vor să obţină o viză pentru Statele Unite, astfel încât să ştie ce au de făcut pentru a nu le fi refuzată viza de SUA.

Kathaleen Kavalec, care a mai lucrat la Ambasada SUA în România în calitate de consilier cultural, la începutul anilor 2000, a fost propusă ambasador în România de preşedintele Joe Biden în iunie 2022 şi a primit confirmarea din partea Senatului american la sfârşitul anului trecut. Ea a venit la post la începutul acestei luni şi a avut deja întrevederi cu liderii din România.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult