Nereguli găsite de comisarii CJPC la un târg organizat în Constanța. Ce amenzi au primit patru producători

carne
StirilePROTV

Mai multe nereguli au fost găsite de comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa la un târg organizat la sfârşitul săptămânii trecute la Pavilionul Expoziţional.

Echipele de control au descoperit patru producători care vindeau carne şi produse lactate fără a avea documente de provenienţă.

Reprezentanţii CJPC Constanţa au anunţat, luni, că au făcut, sâmbătă, o acţiune de control în târgul organizat în exteriorul Pavilionului Expoziţional.

“S-au verificat patru producători particulari care comercializau carne, preparate din carne, produse lactate. S-a constatat că nu aveau documente de provenienţă pentru toate produsele expuse la comercializare şi vitrinele de expunere nu erau igienizate corespunzător. S-au aplicat patru sancţiuni cu avertisment. S-au retras din circuitul consumului uman produse alimentare în valoare totală de 652 lei şi s-au oprit temporar vitrinele frigorifice până la remedierea deficienţelor. S-a verificat şi o unitate de alimentaţie publică care prezenta mici abateri de la prevederile legale, drept pentru care s-a aplicat sancţiunea cu avertisment”, au precizat comisarii CJPC Constanţa.

În perioada 13-17 decembrie, la Pavilionul Expoziţional s-a desfăşurat Expotricotex - Târg de Îmbrăcăminte şi Încălţăminte.

Citește și
Benzinarie
ANPC acuză benzinarii de speculă, prin scumpirile zilnice ale carburanților. Caz concret la Iași
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
Comisari ANPC, agresați de proprietarul unui motel din Caraş-Severin, după un control
Comisari ANPC, agresați de proprietarul unui motel din Caraş-Severin, după un control

A ieșit scandal la un control al comisarilor de la Protecția Consumatorului la un motel din Caraș-Severin.

ANPC acuză benzinarii de speculă, prin scumpirile zilnice ale carburanților. Caz concret la Iași
ANPC acuză benzinarii de speculă, prin scumpirile zilnice ale carburanților. Caz concret la Iași

Scumpirile repetate ale combustibilului la pompă nu reprezintă speculă. Concluzia a fost trasă de magistraţii judecătoriei ieşene, care au analizat plângerea Rompetrol împotriva unei sancţiuni aplicate de Protecţia Consumatorului.

Amendă de 140.000 de lei pentru furnizorii de legume şi fructe. Ce au descoperit comisarii ANPC
Amendă de 140.000 de lei pentru furnizorii de legume şi fructe. Ce au descoperit comisarii ANPC

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au început controale la furnizori de legume şi fructe şi până în prezent au fost date amenzi în valoare de 140.000 de lei.

Recomandări
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru

Cu un an înainte de termenul-limită de implementare, Planul Național de Redresare și Reziliență rămâne una dintre cele mai mari mize economice ale României.

Atac cu drone al Rusiei în prima zi a anului, în apropiere de Tulcea. România a ridicat avioane de luptă
Atac cu drone al Rusiei în prima zi a anului, în apropiere de Tulcea. România a ridicat avioane de luptă

Ministerul Apărării anunţă că, joi dimineaţă, s-au înregistrat un nou atac rusesc cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, fiind ridicate două aeronave din Baza 86 Aeriană de la Feteşti.

Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi
Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi

Neti Sandu și Andreea Marinescu discută despre anul 2026 din perspectiva astrologică: momentele cheie, schimbările importante și mesajele pe care astrele ni le transmit.