Ministrul Educației, Daniel David, discuții cu Atlantic Council. Ce își propune organizația din Washington

daniel david
Inquam Photos / Gyozo Baghiu

elMinistrul Educației, Daniel David, s-a întâlnit cu reprezentanții Atlantic Council pentru a aborda provocările democratice contemporane și contribuția sistemului educațional la consolidarea valorilor democratice.

Întâlnirea a avut loc la sediul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în contextul unei vizite efectuate de Frederick Kempe, președintele și directorul executiv al Atlantic Council, în orașul de pe Someș.

„A fost o plăcere să mă întâlnesc cu domnul Frederick Kempe, președinte și director executiv al Atlantic Council, SUA (Washington), aflat într-o vizită la Cluj-Napoca și la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB). Atlantic Council este una dintre cele mai reprezentative instituții de analiză strategică din spațiul euroatlantic, instituție cu care am avut plăcerea să colaborez ca ministru al Educației și Cercetării și în timpul vizitelor din SUA (Washington)", a declarat Daniel David într-o postare pe Facebook, duminică.

Atlantic Council reprezintă una dintre cele mai influente instituții de analiză strategică din spațiul transatlantic, cu sediul în Washington, fiind recunoscută pentru studiile și recomandările sale în domeniul politicilor publice și al relațiilor internaționale.

Conform ministrului român, conversațiile au vizat situația democrației la nivel internațional și la nivelul României, precum și modalitățile prin care educația poate contribui la întărirea și buna funcționare a sistemului politic.

Citește și
Daniel David
Ministrul Educaţiei, despre protestele studenţilor privind modificarea burselor: Dacă aş fi în locul lor şi eu aş protesta
Articol recomandat de sport.ro
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Citește și...
Criza bugetară lovește Educația. Dispar bursele olimpicilor și cele tehnologice și se mărește norma didactică
Criza bugetară lovește Educația. Dispar bursele olimpicilor și cele tehnologice și se mărește norma didactică

Ministrul Educației, Daniel David, anunță reduceri de cheltuieli în sistemul de învățământ. Se taie din fondurile pentru burse, crește norma didactică, iar mai multe clase sau chiar școli vor fi comasate.

Ministrul Educaţiei, despre protestele studenţilor privind modificarea burselor: Dacă aş fi în locul lor şi eu aş protesta
Ministrul Educaţiei, despre protestele studenţilor privind modificarea burselor: Dacă aş fi în locul lor şi eu aş protesta

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat că înţelege protestele studenţilor privind bursele şi că, dacă ar fi în locul lor, şi el ar protesta. Totodată, este convins că un student raţional, în locul lui, ar lua aceleaşi decizii.      

Daniel David: „Țara este într-o situație de criză. Nu este de glumă. În educație nu discutăm despre dat afară oameni”
Daniel David: „Țara este într-o situație de criză. Nu este de glumă. În educație nu discutăm despre dat afară oameni”

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat joi că țara, așa cum a spus-o premierul de mai multe ori, este într-o situație de criză, iar acest lucru nu este de glumă.

Ministrul Educației: Voi renunţa lunar la 25% din salariul meu de la minister, pentru a redirecţiona banii spre burse
Ministrul Educației: Voi renunţa lunar la 25% din salariul meu de la minister, pentru a redirecţiona banii spre burse

Ministrul Educației, Daniel David, afirmă că este pregătit să își asume rolul de „ministru de sacrificiu”, dispus să facă față atât criticilor motivate politic sau uman, cât și celor „ticăloase”, menite să destabilizeze sistemul sau țara.

Ministerul Educației a publicat raportul final al planurilor-cadru pentru liceu. Precizările lui Daniel David
Ministerul Educației a publicat raportul final al planurilor-cadru pentru liceu. Precizările lui Daniel David

Raportul rezultat după dezbaterea planurilor-cadru din învăţământul liceal şi varianta finală a acestora au fost publicate de Ministerul Educaţiei.

Recomandări
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro

Ministrul Radu Miruţă a anunţat că Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”
Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”

Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în protestele antiguvernamentale din Iran, conform Iran International, care citează surse oficiale și martori oculari

Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat
Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat

Un proiect de lege care vizează transformarea Groenlandei în cel de-al 51-lea stat al SUA, în urma recentei inițiative a președintelui Trump de a achiziționa teritoriul danez, a fost depus deja în Congres.